Și ea mai plânge uneori, când grijile se-adună,
Când se trezește însă-n zori, aduce voie bună.
Crede în universul ei și se reinventează,
La uși mereu găsește chei când viața o forțează.
Femeia e soție, mamă, fiică sau iubită,
Iubește, uită, iartă tot, atunci când e rănită,
Își face din voință scut și face ce dorește
Enigmă chiar și pentru ea, prin stil, te cucerește.
Găsește mai ușor soluții, când pentru toți e greu
Și ascunzându-și temerile, zâmbește mai mereu.
Când cade, se ridică iar și mult mai hotărâtă
Pleacă din nou pe drumul ei, chiar de inima-i frântă.
Luminița Săceleanu
