De la integrarea României în Uniunea Europeană nu a curs până acum nici lapte şi nici miere deşi am fost primiți cu braţele deschise într-o Europă care de fiecare dată când a avut ocazia ne-a arătat cu degetul. La nivel teoretic, integrarea sună bine, dar în realitate, România „s-a întors cu ani buni în urmă”. Pentru a gratina complet tortul fondant, să mai spunem că reprezentanţii F.M.I. se declară chiar mulţumiţi: „Avem aşteptări bune pentru că România va pune în practică angajamentele asumate.” Se pare că fărâmiturile pe care le cerşim astăzi la masa bogaţilor sunt prea mari.
Trist este că vindem tot pentru a continuă să ne îndatorim acestor cămătari care au ca scop principal „promovarea unei economii mondiale sănătoase, promovarea cooperării monetare internaționale, garantarea stabilității financiare, facilitarea comerțului internațional, contribuirea la un nivel înalt de ocupare a forței de muncă, la stabilitate economică și combaterea sărăciei”. Nimic din toate acestea nu prea par să se potrivească cu imaginea FMI în România.
O simplă radiografie ne arată că piaţa economică românească funcţionează astăzi pe datorie, iar în curând falimentul va fi cuvântul de ordine al unei economii condusă pe ultimul drum în acordurile „Odei bucuriei”.
Că FMI nu ştie nimic despre economia românească este evident. Problema gravă, pe care evităm să o punem pe tapet, este că nici „specialiştii” români care de vreo 20 de ani s-au perindat pe la Ministerul Economiei nu par să fi avut sau să aibă cunoştinţe temeinice despre economia României. Am pierdut prea multe fabrici, uzine sau combinate şi suprafeţe întregi de teren arabil au fost lăsate de izbelişte. Toţi aceştia, de la reprezentanţii FMI la specialiştii noştri, trăiesc într-o lume a lor, teoretică, despre economie. Nu înţeleg şi nici nu par dornici să înţeleagă mecanismele reale ale unei economii precum cea a României, care continuă să miroase a faliment.