Căpitanul Emanoil Părăianu și bravele sale fapte sociale (IV)

 60 total views

Una dintre cele mai importante personalităţi culturale ale Gorjului, Emanoil Părăianu a lăsat urmaşilor două testamente care au intrat de curând în patrimoniul Serviciului Judeţean al Arhivelor Naţionale. Cu foarte puţin timp însă înainte de deces, Căpitanul Emanoil Părăianu depune la casa de fier a Tribunalului Gorj un alt testament datat 23 februarie 1916 prin care nu aminteşte şi nici nu anulează pe cel anterior.

Căpitanul Emanoil Părăianu a lăsat două testament care se bat cap în cap
Căpitanul Emanoil Părăianu a lăsat două testament care se bat cap în cap

Descendent al unei familii încărcate de istorie, Emanoil Părăianu s-a bucurat din plin de beneficiile materiale şi spirituale ale familiei sale foarte înstărite. Părinţii săi deţinând numeroase proprietăţi în judeţul Gorj, proprietăţi ce aduceau venituri consistente cu care aceştia au putut întreţine creşterea şi educaţia copiilor săi de care au fost alături permanent în ai ajuta cum de altfel îl găsim pe Constantin Părăianu în anul 1885 la data de 16 ianuarie, atunci când consimte ca fiul său Emanoil să îmbrace haina militară, acesta din urmă autentificându-şi la Tribunalul Gorj angajamentul prin care, elev al şcolii militare fiind, se obliga a se supune tuturor îndatoririlor ce rezultau din regulamentul şcolii şi totodată contracta un angajament voluntar prin care se obliga la un serviciu activ în armată începând cu înaintarea sa în gradul de ad-tor cl. III şi până „la epoca trecerii mele în miliţii a clasei din care fac parte ca etate conform legii de recrutare.”

Un testament controversat

Cu foarte puţin timp însă înainte de deces, Căpitanul Emanoil Părăianu depune la casa de fier a Tribunalului Gorj un alt testament datat 23 februarie 1916 prin care nu aminteşte şi nici nu anulează pe cel anterior, însă cu următorul conţinut:
„Subsemnatul Căpitan Emanoil Părăianu, din Târgu Jiu las după moartea mea, casele mele din acest oraş strada Parângul cu toate dependinţele lor şi cu întreaga silişte pe care se află, Oraşului Târgu Jiului pentru a amenaja şi a întrebuinţa această clădire pentru o şcoală primară de fete care să poarte numele defunctei mele mătuşe Efima Pleşoianu.
Las uzufructul acestei averi soţiei mele Constanţa E. Părăianu pe tot timpul vieţii ei, şi numai după încetarea ei din viaţă, Urba Târgu Jiu, care până atunci este numai nudă proprietară, va intra în deplinătatea drepturilor sale.”
Nu ştim din ce motive, Căpitanul Emanoil Părăianu, şi-a schimbat radical conţinutul testamentului său, probabil din cauza modului prin care România a participat la războiul care era în desfăşurare la acea vreme, însă nici de data aceasta el nu şi-a lăsat averea moştenire familiei fiind pătruns tot de gândul propăşirii culturii din judeţul său. Soţia sa Constanţa, care provenea dintr-o altă familie ilustră a judeţului, fiind fiica lui Dumitru (Tache) Constantin Frumuşanu şi Ecaterina născută Otetelişanu, a primit la rândul său ca moştenire de la părinţi mai multă avere pe care şi-a constituit-o dotă în anul 1890 la căsătoria sa cu Emanoil Părăianu, atunci când ea era văduvă după primul soţ decedat Ion Cârstoceanu cu care a fost căsătorită din anul 1879 fiind originar din localitatea Săcele de Câmpina, averea acesteia fiind o parte din moşia Şasa, actual de comuna Dăneşti precum şi casele şi siliştea din strada Industriilor, ulterior Frumuşanu iar actual Siret. Aceasta a avut ca fraţi pe Titu (Dimitrie) Frumuşanu, Numa (Nicolae) Frumuşanu şi o soră Ecaterina căsătorită Dobruneanu.
După decesul soţului său, Constanţa Părăianu s-a mutat în casele moştenite de la părinţii săi unde a locuit alături de fiica sa din prima căsătorie tot Constanţa, născută în anul 1879 şi căsătorită în anul 1901 cu renumitul magistrat Cicerone Budişteanu născut în Piteşti în anul 1872, acolo unde a şi decedat în anul 1936.
Despre personalitatea deosebită a Căpitanului Emanoil Părăianu precum şi despre operele sale literare semnate cu pseudonimul „Manolache”, prenumele său adevărat, s-a mai scris destul de-a lungul timpului şi poate o să se mai scrie, însă cele două testamente lăsate de acesta au fost descoperite abia acum şi era păcat ca ele să nu fie date publicităţii astfel încât toţi cei pasionaţi de istorie şi cultură să descopere mai amănunţit personalităţile de altădată ale judeţului nostru.
Şi ca să închei tot cu un citat, de data aceasta din „Calendarul Gorjului” publicat în anul 1925, referitor la moartea lui Emanoil Părăianu se spunea:
„În 1916, suferind fiind, a mers într-un sanatoriu la Bucureşti, iar când duşmanul îşi făcu apariţia în capitală – ca şi fruntaşul gorjean Toma Cămărăşescu – el îşi dă sfârşitul, cu durerea în suflet că nu-şi mai poate încinge odată sabia şi să meargă în fruntea gorjenilor săi dragi.”
Petrecându-şi copilăria şi vacanţele în satul său natal Isvoarele, Emanoil Părăianu a rămas pentru tot restul zilelor în suflet cu o dragoste nemărginită pentru popor, muncind din greu pentru luminarea acestuia prin mai toată opera sa literară şi nu numai, renunţând la cariera militară în favoarea celei literare, fiind un aprig luptător, la fel ca şi bunicul său din partea mamei Dumitru Pleşoianu. A vizitat aproape toate capitalele ţărilor din Europa, vizite în urma cărora s-a întors cu un nemărginit bagaj cultural.

Daniel Cismașu