Deși Uniunea Europeană ne-a primit de ceva timp cu brațele deschise, iar în România s-au perindat experți în toate domeniile posibile și imposibile, nu curge încă nici lapte și nici miere de-o parte și alta a Carpaților. Nici măcar specialiștii tehnocrați așteptați mai ceva ca americanii în anii ‘50, nu s-au dovedit cu nimic mai inspirați decât predecesorii lor. Că realitatea aceasta, diformă și obtuză, ne predispune la medicamentație antinevralgică nu pare să conteze prea mult în ochii celor pentru care odată la patru sau, după caz, cinci ani, fac tot posibilul să ne convingă democratic de puterea pe care o deține poporul. La nivel teoretic, aceasta sună bine, dar în realitate, România pare că s-a întors cu ani buni în urmă, puțin dacă vreți chiar pe vremea monarhiei, din puncte de vedere al spectacolului, fără a fi ieftin, de această dată. Și apoi cine să ne mai salveze? Regele, fiica cea mare a acestuia, nepotul?
Oricum ar sta lucrurile, se pare că fărâmiturile pe care le cerșim astăzi la masa bogaților sunt prea mari. Avem și exemplul grecilor din urmă cu doar câțiva ani, al englezilor și chiar turcilor în acest an, dar cu toate acestea, aproape jumătate dintre subiecții români ai unui studiu recent se declară mulțumiți de viața lor. Înțelegem că, gradul de mulțumire al populației nu are neapărat legătură cu situația politică sau economică a țării și ajungem, cel puțin analizând acest sondaj să dăm dreptate în continuare specialiștilor care încearcă să ne liniștească, apreciind că lucrurile încă pot fi redresate.
De unde atâta optimism nu știm, dar România continuă să funcționeze pe datorie. Sau poate gândim nemțește, dar încă nu am realizat aceasta. Să fie excelența sa (sic!) președintele Klaus Iohannis de vină? Dacă aruncăm o privire asupra istoriei, realizăm că Germania a reușit o performanța unică în lume: este singurul exemplu de țară care de-a lungul istoriei nu și-a plătit niciodată datoriile externe, nici după primul, nici după al doilea Război Mondial. Totuși, a reușit frecvent să determine alte națiuni să plătească.
Așa cum arată unii specialiști, există două căi pentru state de a ieși din starea de datornic. O metodă lentă, prin disciplină bugetară, sau metoda cea mai rapidă, aplicată cu succes de Germania atunci când a fost cazul: inflație, taxe speciale pe bogăția privată și scutirea de datorii. Altfel spus, „miracolul economic” se bazează exact pe tăierea datoriilor, lucru care a fost refuzat grecilor, românilor și altora la fel ca noi. Se va gândi vreodată nemțește și pentru datoria României? Doar președintele ne poate spune.
Cert este că s-ar impune o discuție despre datoriile Europei, exact ca după al Doilea Război Mondial. La felul în care se negociază însă, cu plata datoriei în 30-40 de ani, este ridicol, iar datoria nu va fi acoperită niciodată. În plus, vor apărea metropole și bazine de muncă ieftină, fără drepturi, într-o Europă în care deviza unitate prin diversitate poate avea orice înțeles. Poate aceasta se dorește și de ce să nu recunoaștem, foarte probabil românii se află pe acest drum fără întoarcere.