Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Editorial » Despre Mihai I și România pe care a purtat-o în suflet

Despre Mihai I și România pe care a purtat-o în suflet

Submitted by on 11 December 2017articol citit de 1,244 ori | No Comment

Astăzi, când scriem aceste rânduri despre ultimul rege al României, Mihai I nu mai poate fi nici culpabilizat, nici socotit fără vină, ci privit doar ca un om al timpului său. Printre puținii care au purtat însă cu adevărat România în suflet!
După ce tatăl său, Carol al II-lea, a renunţat la prerogativele de moştenitor al tronului, în ianuarie 1926, Mihai I a devenit moştenitor al familiei regale. La moartea bunicului său, regele Ferdinand (1927), Mihai a fost proclamat rege, dar prerogativele sale, fiind minor, erau îndeplinite de o regenţă.
Realitatea este că această perioadă a regenţei (1927-1930) a reprezentat una dintre cele mai dificile etape din istoria monarhiei. După revenirea lui Carol în ţară (iunie 1930) şi proclamarea sa ca rege al României, regenţa a fost dizolvată, iar Mihai a devenit Mare Voievod de Alba Iulia (1930-1940).
Ascensiunea Germaniei în Europa şi pierderile teritoriale ale României din vara anului 1940 au determinat abdicarea lui Carol al II-lea, Mihai redevenind rege, la 6 septembrie 1940. Prerogativele sale erau însă formale, adevăratul „Conducător” al statului fiind Ion Antonescu.
A doua domnie a regelui Mihai a început aşadar în condiţii dramatice, într-o Românie mică, „ciuntită din toate părţile”, într-o Europă în război. Prerogativele sale fuseseră drastic limitate, întreaga putere executivă aflându-se în mâinile lui Ion Antonescu şi a guvernului său compus, la început, în mare parte din membrii Mişcării Legionare, apoi din militari.
La 23 august 1944, în faţa refuzului de a încheia imediat armistiţiul cu Naţiunile Unite, regele Mihai a dispus arestarea mareşalului Ion Antonescu şi ieşirea României din războiul dus alături de Axă.
Chiar şi după lovitura de stat de la 23 august 1944, când Ion Antonescu a fost înlăturat, caracterul monarhiei, în România, a rămas unul protocolar, aceasta fiind menţinută de comunişti din considerente strategice.
Regele Mihai I nu a putut să împiedice comunizarea ţării, cu atât mai mult cu cât Marile Puteri hotărâseră ca România să intre în sfera de influenţă sovietică. A încercat să se opună, o formă de protest fiind şi greva regală din 1945-1946. În anul 1947, România era de altfel singura ţară din zonă care mai păstra instituţia Monarhiei, iar Mihai I reprezenta „unicul obstacol” în calea comunizării depline a ţării.
La 30 decembrie 1947, lipsit de sprijin extern, regele a abdicat sub ameninţare, renunţând la tronul României „în numele său şi al urmaşilor”. Monarhia a fost desfiinţată, iar în după-amiaza aceleiaşi zile, România a fost proclamată Republică.
Clişee precum „Mihai I – regele marionetă” sunt astăzi bine cunoscute din cărţile de istorie, însă ultimul rege al României a fost înainte de toate „un monarh constituţional”, într-o vreme în care Europa era dominată de principii care astăzi sunt greu de acceptat.
Să credem că toate conjuncturile i-au fost potrivnice, este de asemenea greu de conceput, dar regele Mihai I nu poate să rămână decât… un om al timpului său. Printre puținii care au purtat însă cu adevărat România în suflet!

 

Comments are closed.