Se pare că fărâmiturile pe care le cerşim astăzi la masa bogaţilor Europei sunt prea mari. Avem și exemplul câtorva țări în care euroscepticismul se conturează tot mai clar ca o nouă politică. Cu toate acestea, în România celor care #rezistă, aproape jumătate dintre subiecţii români ai unui recent studio, se declară mulţumiţi de viaţa lor. Înţelegem că, gradul de mulţumire al populaţiei nu are neapărat legătură cu situaţia financiară a ţării şi ajungem, cel puţin analizând acest sondaj să dăm dreptate analiștilor, specialiştilor, clarvăzătorilor și ce mai vreți dumneavoastră, care încearcă să ne liniştească, apreciind că lucrurile încă pot fi redresate.
De unde atâta optimism nu știm, România continuă să funcționeze pe datorie, chiar dacă relansarea financiară și economică anunțată de guvernul Grindeanu a intrat în luna a 3-a, cu perspective promițătoare. Suntem așadar pe drumul cel bun și poate că nu ar trebui să ne facem atâtea griji pentru datoria externă. Poate gândim nemțește, dar încă nu am realizat aceasta. Să fie domnul Klaus Iohannis de vină? Dacă aruncăm o privire asupra istoriei, realizăm că Germania a reușit o performanța unică în lume: este singurul exemplu de țară care de-a lungul istoriei nu și-a plătit niciodată datoriile externe, nici după primul, nici după al doilea Război Mondial. Totuși, a reușit frecvent să determine alte națiuni să plătească.
Așa cum arată unii specialiști, există două căi pentru state de a ieși din starea de datornic. O metodă lentă, impusă de curând și Greciei, chiar de către germani, prin disciplină bugetară. A doua metodă este însă mult mai rapidă, iar Germania a aplicat-o atunci când a fost cazul: inflație, taxe speciale pe bogăția privată și scutirea de datorii. Altfel spus, „miracolul economic” se bazează exact pe tăierea datoriilor, lucru care a fost refuzat grecilor și de ce nu, românilor, dar metodă aplicata de germani cu succes. Se va gândi vreodată nemțește și pentru datoria României? Doar președintele ne poate spune, dacă datoria externă #rezistă!
Cert este că s-ar impune o discuție despre datoriile Europei, exact ca după al Doilea Război Mondial. O restructurare a datoriei este inevitabilă. La felul în care se negociază însă, cu plata datoriei în 30-40 de ani, este ridicol, iar datoria nu va fi acoperită niciodată. În plus, vor apărea metropole și bazine de muncă ieftină fără drepturi, într-o Europă în care deviza unitate prin diversitate poate avea orice înțeles. Poate aceasta se dorește, iar grecii, și de ce să nu recunoaștem, foarte probabil și românii, sau alții ca noi, se află pe acest drum fără întoarcere.
Deși Uniunea Europeană ne-a primit de ceva timp cu braţele deschise, iar în România s-au perindat experți în toate domeniile posibile și imposibile, nu curge încă nici lapte şi nici miere de-o parte și alta a Carpaților. Că realitatea aceasta, diformă şi obtuză, ne predispune la medicamentaţie antinevralgică nu pare să conteze prea mult în ochii celor pentru care odată la patru sau, după caz, cinci ani, fac tot posibilul să ne convingă democratic de puterea pe care o deţine poporul, iar atunci când situația o cere să vorbească despre democrația participativă. Sau aceasta este România în care rezistența din anii `50, a devenit #rezist, pentru interesele altora!