De ceva ti
mp nu auzim decât de ”vaietele” oamenilor de afaceri, mediatizate ca atare, că românii nu vor să muncească și că ei nu găsesc forță de muncă disponibilă în România pentru afacerea care o dețin pe aceste meleaguri. Doar că adevărul este undeva pe la mijloc, patronul autohton este evazionist, întreține corupția potrivit DNA și se îmbogățește doar în afaceri cu statul. Căci, de ce să nu spunem adevărul, puțini sunt antreprenorii care produc plus valoare, în cele mai multe cazuri sunt mânuitorii de hârtii și titularii de relații pentru contracte bănoase cu statul.
Doar că patronul român va dispare încet dar sigur, contribuie la acest lucru oamenii Codruței Kovesi dar și prostia noastră proverbială, să nu dăm salarii ca să nu plătim dări la stat. Cei care ar fi tentați să plângă pe umărul antreprenorului român, în foarte multe cazuri ca exemplu, să-i numere casele și mașinile și conturile în bancă. Cele spuse nu exclud oamenii cinstiți și corecți din branșă care au o afacere mică ce nu se poate dezvolta din pricina corupției, evaziunii și a altor factori obiectivi. Doar că toți oamenii de afaceri care vor angajați trebuie să înțeleagă că dacă vor angajați trebuie să dea și salarii. Nu tăierea ajutoarelor sociale ale statului este o soluție, de fapt este o idee promovată de Dreapta politică românească, ci oferirea unor salarii care să permită românilor să supraviețuiască în țară. Guvernanții au înțeles acest lucru și au tot mărit salariul minim în ultimii ani dar trebuie mai mult de atât, din moment ce un român plecat în străinătate câștigă un minim de peste 1000 de euro pe lună, firmele de la noi ar trebui să se gândească măcar la jumătate.
Desigur se vor găsi mulți care să spună că nu avem dreptate, că românii, că economia, că legea etc. etc. De fapt soluția ar fi una singură, să oferim salarii ca să obținem productivitate și rămânerea forței de muncă în țară. Altfel, scumpul mai mult păgubește, vom pregăti la infinit forță de muncă pentru alții pentru că tinerii care termină acum școlile, mai mult sau mai puțin calificați, nu vor munci niciodată pe sumele oferite părinților lor. Cum nu sunt legați de familie, visează și speră mai mult de la viață, nu vor rămâne să presteze pentru câte un patron evazionist care oferă salariul minim pentru un program care depășește prea mult normele legale. Iar povestea cu românul care nu îi place să muncească este contrazisă de milioanele de conaționali plecați în străinătate, aceștia nu ar fi ținuți pe acolo dacă nu ar presta ca atare, dar acolo efortul merită cel puțin din punct de vedere financiar.
Când patronii vor înțelege, și nu vorbim aici de cei care cu greu pot fi numiți așa deși întorc banii cu lopata cum se spune în popor, vom avea o șansă. România poate renaște dar pentru asta cu toții trebuie să ne amintim că aparținem unui popor mândru și harnic. Dar pentru a arăta de ce suntem în stare trebuie ca eforturile noastre să fie răsplătite corect.
