Ctitorie a domnitorului Constantin Brâncoveanu, mânăstirea Hurezu a fost ridicată timp de șapte ani la sfârșitul secolului al XVII-lea. Potrivit cronicarului Radu Greceanu, ”s-au apucat Măria sa de Mânăstirea Hurez, cu multă osârdie și cheltuială, ispravnic trimițând pe Pârvul Cantacuzino, vel stolnic”. Despre mânăstirea Hurezu s-a spus că este cetate și mănăstire în același timp, având metereze. Mânăstirea a fost înzestrată cu multe proprietăți de către domnitorii vremii, unele dintre acestea regăsindu-se pe teritoriul de astăzi al Gorjului. Continuăm relatarea noastră cu stăpânirile mânăstirii Horezu în județul Gorj.
Mânăstirea Horezu a fost una dintre cele mai bogate mânăstiri din țară, diverși domnitori înzestrând-o cu numeroase proprietăți: moșii cu români, sălașe cu robi, munți, păduri, vii, livezi, stupării, mori, bălți, gârle, heleșteie, vămi, prăvălii, schituri, biserici, vinăricit, cășerit și obroace. Potrivit documentelor, Mânăstirea din Horezu dispunea de cirezi de boi și vaci, herghelii de cai, turme de porci, stupi de albine, venituri în bani de mii de taleri anual. Se adăugau sute de vedre de vii de la dijma vinului și mari cantități de pește de la bălți și sute de bulgări de sare de la ocne.
Proprietăți în zona Baia de Fier
Una din proprietățile Mânăstirii Horezu a fost satul Baia de Fier. Moșia de aici a fost cumpărată la 11 iulie 1691 de către domnitorul Constantin Brâncoveanu de la Stana Chiurciubașa și fiul ei Matei Drăgoescu, proprietate pe care o aveau de la banul Milescu, potrivit amintirilor vremii. Constantin Brâncoveanu va dona satul Baia de Fier mânăstirii fondate de către el la Horezu. Tot documentele vremii rețin faptul că Stana și Matei postelnicul au fost datori lui Brâncoveanu iar tranzacția din decembrie 1690 s-a încheiat pentru 666 de taleri și 33 de bani. Aproape un veac mai târziu, la 9 februarie 1796, domnitorul Mihai Șuțu întărea hotărârea Divanului Craiovei prin care Mânăstirea Hurezu stăpânea Moșia Baia de Fier.
Întorcându-ne în timpul stăpânirii lui Constantin Brâncoveanu, la 11 aprilie 1711 acesta acorda mănăstirii ”moșia ce se cheamă Bălești ot sud Gorj, cu livezile și cu siliștea satului, cu tot venitul de peste tot hotarul. Pentru că a fost cumpărată de către părintele Ioan, de la Barbu arhimandritul, drept taleri 300, care este alături cu moșia Baia de Hier, ce iaste a sfintei mânăstiri”, se consemnează în documentele din arhiva mânăstirii vâlcene. Situația nu a stat permanent foarte bine, au existat clar tensiuni între proprietar și supuși. Voievodul Mihai Constantin Șuțu, la finele secolului al XVIII-lea, va porunci cu strășnicie isprăvnicatului din județul Gorj, să strice cu totul o moară ce se făcuse cu silnicie și chiar pe locuitori i-a mutat în alt sat ca pe niște nesupuși. Acesta va reconfirma: ”să se stăpânească moșia Baia de Fier și Bălești cu pace de către Mânăstirea Hurezu, din hotar până în hotar, dinspre sătenii Broșteni, ce-i zic și Lupești”.
Proprietăți în zona Polovragi
Mânăstirea Hurezu a deținut și alte proprietăți în județul Gorj. Astfel, una din proprietăți a fost satul Sohodol. La 9 februarie 1786 găsim o hotărâre domnească privind moșia Sohodol. Peste câțiva ani, la 6 februarie 1792, prin hotărârea domnitorului Mihail Constantin Șuțu s-a stricat o moară pe care o făcuseră locuitorii ”în silnicie pe acea moșie a mânăstirii Horezului”. Domnitorul hotăra ca mânăstirea să ”stăpânească din hotar în hotar”, prin Anaforaua Logofeției Țării de Sus, după jalba moșnenilor, Sohodolu, județul Gorj, pentru că ”prigonirea cu mânăstirea Hurezu au dovedit-o izbrănită prin două hotărâri ale Măriei sale Mihai Vodă Șuțul”. Mai reținem că în 1831, Sohodolul era tot în stăpânirea Mânăstirii Hurezu.
Și despre moșia Novaci se vorbește că ar fi aparținut Mânăstirii Hurezu, act al boierului Toma Vlădoianu. La 6 ianuarie 1791, mânăstirea stăpânea moșia Novaci.
Așa cum aminteam în materialul precedent, Constantin Brâncoveanu a răscumpărat Mânăstirea Polovragi și a făcut-o metoh al Mânăstirii Hurezu. La 10 ianuarie 1715, mai mulți locuitori din Polovragi se plâng că nu sunt rumâni(țărani dependenți): ”Adică, noi, sătenii din Polovragi, dat-am acest al nostrum zapis, la sfânta și dumnezeiasca Mânăstire Hurezu și la Mânăstirea Polovragi, ca să fie de mare credință, pentru că fiind, noi, oameni slobozi, megiași vind moșii și strămoșii noștri de prin alte părți pe acest pământ al Polovragiului, făcutu-s-a așezământul și pomenindu-se și noi pe acest hotar al Polovragiului și știindu-ne oameni slobozi și fără moșie, temându-ne acum ca să nu începem la vreo învăluire pentru rumâni, am venit cu toții la sfinția sa, părintele Ioan Hurezeanu, de ne-am rugat cu toții să ne dea scrisoare , cum că suntem oameni liberi și nu rumâni!”.
Mânăstirea Polovragi, deși închinată Hurezului, avea proprietățile sale distincte la 1786: Berbești, Jiga, Bodoiul, Tereujani, Corșori, Șipote, Purceleni, Pojogeni, Cârligeni, vinăriciu la Negoiești și Mogoșani. În catagrafia din 1831, avea Berlești, Șipotele de Jos, Străchinești, Vâlcea și Polovragi. La 6 ianuarie 1791, Mânăstirea Hurezu stăpânea moșia Polovragi, pe care este schitul.
În lunga sa istorie, Mânăstirea Hurezu a avut și alte proprietăți în Gorj de mai mică importanță sau pentru perioade scurte de timp.
