Nici nu s-a dat bine decizia care reglementează modul cum se poate face campania electorală la radio-tv, prin Decizia 781/03.09.2019, că a și venit un proiect de modificare a acesteia, care se afla în dezbatere publică până pe data de 1 octombrie 2019, ultima zi în care radiourile și televiziunile private își puteau anunța intenția de a acorda timpi de antenă pentru campania electorală.
Dacă în prima decizie campania trebuia făcută gratuit, în proiectul de modificare a acesteia părea că, totuși, radiourile și televiziunile private ar putea avea dreptul de a încasa, oficial, bani pe campania electorală. Astfel, în proiectul cu pricina se precizează: „Potrivit art. 40 alin. (21) din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, reprezentanţii partidelor politice, alianţelor politice, alianţelor electorale, precum și ai organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale beneficiază de timpi de antenă, la serviciile private de radio și de televiziune, contra cost, în cadrul emisiunilor de promovare electorală prevăzute la art.5 alin. (1) lit. a), și prin difuzarea spoturilor electorale, în condițiile prezentei decizii.”
Când vezi termenul „contra cost” și ești televiziune sau radio privat, parcă-ți mai vine inima la loc și-ți vine poftă să „te bagi” în campania electorală, să mai faci un ban cinstit… Doar că, puțin mai sus, scrie așa: „Candidaţii au acces, egal și gratuit, la serviciile de radio şi de televiziune, numai în emisiunile precizate la art. 5 și în conformitate cu dispozițiile art. 36 și 40 alin. (1) și (2) din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.”
Dacă mai aveți nervi, puteți consulta și art. 5 și restul legislației și veți constata că dezbaterile electorale nu se plătesc, dar se pot plăti difuzările de emisiune de promovare electorală și difuzările de spoturi electorale.
Daaaar, dacă mai aveți nervi și recitiți, veți avea o surpriză să înțelegeți cât de alunecoși sunt politicienii, care au avut grijă să scape gratuit. Pentru că doar reprezentanții partidelor sau ai altor entități ce pot avea candidat plătesc dacă au material de promovare sau spot electoral, nu și candidații la președinție. Păi, fraților, cu siguranță materialele de promovare electorală și spoturile electorale sunt făcute pentru candidați, nu pentru reprezentanții partidelor sau entităților care-i susțin. Iar candidații beneficiază de gratuitate. Deeeci? Cine-a priceput șiretlicul bine, cine nu și s-a înscris în campanie, să nu se mire dacă cheltuie curent și alte resurse să-i dea la radio sau tv pe respectabilii candidați, după care să rămână cu punga goală. Pentru că nici n-apuci să declari spațiile de emisie disponibile pentru campania electorală, că te și trezești bombardat de partide, că le vor, potrivit legii…