Ascultaţi cum cântă Motrul!

 41 total views

Se duce toamna spre sfârşit de noiembrie. Drumul urcă alene spre munţi. Pe miriştile părăsite de culturi se zăresc ciopoare de oi coborâte la iernat. Albastrul cerului se lasă încetinel peste linia orizontului montan. Golul alpin din Munţii Cernei nu a îmbrăcat încă hlamida iernii. Undeva, spre liniştirile colinare ale reliefului, pădurile mai poartă încă pâlpâiri firave din culorile toamnei. Pe linia de culme, în Coasta Motrului, mestecenii îşi scutură ultimii bănuţi de aur. Foşneşte pădurea în pasul căprioarelor. Mistreţii cotrobăie prin stejăriş, până lângă sat.

Dacă acum Motru încă mai spune poveşti, în puţine zile el va încremeni sub ghiaţă
Dacă acum Motru încă mai spune poveşti, în puţine zile el va încremeni sub ghiaţă

Sub coborâri de coastă, râul culege fluturii toamnei. Ninge cu frunze uscate peste faţa apei. Vântul scutură zăvoiul de frunziş. Şi nucul din prundiş a rămas golaş. Sub coroana lui, obosite de atâtea furtuni, dorm veştejite toate frunzele învelind cu căldură covorul nebănuit de verde al ierbii. Doarme odată cu ele umbra deasă şi răcoroasă a verii. Au rămas pustii grădinile, pe vârfuri de gard singuratic mai poposesc doar coţofenele şi vrăbiuţele în zborurile lor hoinare prin arinişul zăvoiului. Un dovleac auriu spânzură şi-acum în tulpina dudului din poartă. Nu intră nimeni în grădină, singurii străjeri de aici sunt aracii de la fasole, uitaţi de stăpân în sălbăticia vântului zvăpăiat.
Departe, în strălucirea zării, veghează maiestuoşi Munţii Piatra Cloşani, cu versanţii pictaţi în mai toate nuanţele toamnei. Se simte că au trecut brumele prin zăvoi. Au atins cu vraja lor puterea sevelor şi-au golit de frunziş rămuretul. Şi păpurişul din căldările cu bălţi s-a ofilit. Verdele viu din octombrie a căpătat paloare şi tinde tot mai mult spre culorile fără clorofilă ale iernii. O pereche de stârci cenuşii se ciondăneşte într-un vârf de salcie, ca să se liniştească apoi în şoapta mlaştinii căutându-şi vietăţi pentru hrană. Stârcii rămân să ierneze aici, păstrând cu ei o parte din primăvara sătenilor. Cu câţiva ani în urmă locuia cu ei şi o barză, care era mândria oamenilor locului. Barza s-a sfârşit de bătrâneţe, dar altă surată nu a mai cutezat să rămână la Padeş peste iarnă.
Aproape, plutind în luciul mlaştinii, admir o mândreţe de răţoi. Abia apuc să tresar şi văd, înălţându-se, perechea călătoarelor. Ştiu că le voi întâlni la iarnă în Valea de Hotare. Deasupra, în creştet de cer, zăresc un stol al marii lor familii. Zboară în formaţie ordonată spre apus, să ajungă în locurile mai calde ale Balcanilor! Vor reveni la primăvară, lângă celelalte raţe sălbatice, care au decis să nu mai plece din preajma acestui râu blând şi frumos. Vor reîntemeia primăvara, spre bucuria tuturor!
Intru iarăşi sub cupola zăvoiului, să reîntâlnesc Motrul! Mă las nins de zborul frunzelor căzute din ram. Disting prin cenuşiul crengilor silueta uliului trufaş şi-i ascult şuierul rece. Alt glas nu mai desluşesc prin preajma râului. Încerc să ocolesc grămezile de gunoaie aruncate de-a valma de personaje fără educaţie, observ cum acestea sufocă sufletul ierbii, sting lumina izvoarelor şi murdăresc faima şi farmecul peisajului. Prefir paşii peste lespezile aduse aici de viituri. Ştiu cât de uscăţive şi îngândurate erau astă vară, sub focul secetei. Ştiu că de curând stropi de ploaie s-au despletit pe trupul lor, scăpându-le de uscăciune. Aglomerarea de pietriş este o parte însemnată din drumul râului, este haina care îl protejează şi îl ţine în casa lui, limpede şi neprădat.
Ascult şoaptele văii şi mă opresc pe ridicătura malului. Milioane de frunze cad în apă şi curg cu aceasta, altele sunt luate de curent şi scufundate, le vezi cum se adâncesc în albia netulburată. Aşa trece toamna, aşa curge râul! În oglinda apei se văd înotând bancuri de peşti mărunţi, mirifice sclipiri argintii din viaţa râului, semne încurajatoare pentru sănătatea lui. Păstrăvul nu sare în creştet de val, nu se arată privirii noastre! Mai la deal, prin liniştea vadului, vidra nărăvaşă săgetează apa. E plină de mister şi e chiar spectaculoasă viaţa râului.
Ascultaţi cum cântă Motrul! Trăieşte încă râul! E încărcată de susur albia. Străluceşte unda, clipoceşte valul! Îngândurat de-atâta toamnă, râul îşi urmează calea. Se opreşte niţel, la Negoieşti, să primească viers şi dor din doinele Ninei şi să le ducă departe, pentru mângâierea sufletelor şi primenirea gândurilor. Apoi, se pierde în răsunetul Cheilor Glogovei scrutând călătoria sa prin lume. Întru dor şi nemurire!