În cursul anului 2014, săptămânalul “Vertical” a iniţiat un serial menit de a atrage încă odată atenţia autorităţilor că istoria judeţului dispare cu fiecare zi prin degradarea iremediabilă a unor monumente. În aceeaşi situaţie se găsesc şi ruinele Bisericii “Sfântul Nicolae” din Albeni, monument de secol XVIII, timpul şi intemperiile degradând ce a mai rămas din acest lăcaş de cult. Paradoxal, autorităţile gorjene vorbesc de încurajarea turismului dar obiective importante cum sunt bisericile din Albeni sunt lăsate de izbelişte.
Biserica “Sfântul Nicolae” din Albeni este situată în centrul comunei iar despre aceasta locuitorii spun că ar exista încă de pe vremea lui Mihai Viteazul. Specialiştii au plasat acest monument în secolul al XVIII-lea dar arheologii cred în legenda locală.
De pe vremea lui Mihai Viteazul
Credinţele localnicilor au suport istoric. La începutul secolului trecut, Alexandru Ştefulescu scria despre biserica din Albeni că a fost ridicată „pe proprietatea şi din iniţiativa şi pe contul logofătului Albeanu Constantin, fiul căpitanului Albaneţu (căpitan în armata lui Mihai Viteazul), care deţinea 1.000 de stânjeni în Albeni, terenul a fost dat bisericii, construită la 1565 şi s-a desăvârşit la 1567. Primul slujitor al bisericii a fost preotul Motea care a primit danie pământul bisericii, iar sătenii aşezaţi pe acest loc s-au numit Moteşti (această denumire o poartă satul şi astăzi)“. De fapt, problemele bisericii au început chiar în perioada când îi atrăsese atenţia lui Ştefulescu. În anul 1906 a avut loc un cutremur care a fisurat zidurile şi de atunci degradarea nu a mai fost oprită.
Profesorul Sorin Vasile Popescu, directorul şcolii din localitate, îşi aduce aminte că în copilărie a auzit de un blestem care ar fi planat asupra acestui lăcaş de cult. Boierul Constantin Pociovălişteanu, cu circa un secol şi jumătate în urmă, ar fi omorât nişte ciobani care îl slujeau iar apoi, în semn e pocăinţă, a vrut să restaureze această biserică. Jertfa nu a fost primită dar ar fi fost transmisă şi lăcaşului de cult. Între adevăr şi legendă, monumentul continuă să se degradeze.
Un monument unic
Mihalache Şuncă, preot paroh din Albeni, vorbeşte de un monument unic: „Ceea ce defineşte lăcaşul de cult sunt importante elemente arhitecturale care dau unicitate. Vorbim de o capodoperă de nivel mondial, lucru datorat arhitecturii bisericii. Este o excepție de la regulă. Turlele pe care biserica le-a avut, octogonale, au fost așezate pe un plan dreptunghiular, nu pătrat, cum sunt majoritatea turlelor. Aceasta îi dă în principal greutate istorică și valorea de patrimoniu. Sperăm să găsim fondurile necesare pentru toate studiile care se impun. Trebuie făcută o descărcare arheologică, pentru că, spre exemplu, la săpăturile pentru studiul geotehnic, au fost găsite în dreptul ferestrei două ziduri în pământ. Este importantă descărcarea arheologică să vedem ce alte descoperiri de patrimoniu pot ieși la iveală”.
Biserica Magheru tot în paragină
Una dintre cele mai importante biserici rămasă în urma Magherilor se află și astăzi în preajma satului Cojani, localitate aflată între Târgu-Cărbunești și Albeni. Lăcașul de cult se află într-o avansată stare de degradare iar autoritățile locale nici măcar nu par să realizeze importanța monumentului. Cei care vor să ajungă în prezent la acest obiectiv nu găsesc nici măcar un drum, despre restaurare apar periodic informaţii şi atât.
Biserica „Sf. Ioan, Nicolae şi Gheorghe” a fost ridicată la începutul secolului al XIX-lea. Construcția a fost opera unor meşteri vâlceni. Biserica are faţadele pictate în întregime cu diverse scene şi personaje. Pictura este realizată după 1825 de echipa zugravului Manole – Dinu (Constantin) zugrav, Dumitru şi Dumitraşcu – calfe. Elementele ornamentale, cum ar fi motivul frunzei de stejar şi reprezentarea personajelor respectă linia tradiţiei echipei lui Manole.
Biserica Măceasca, cum mai este cunoscută, a fost construită în anul 1824. Pisania acesteia a fost făcută cunoscută de către Alexandru Ștefulescu. Astfel, inscripția ei este dată într-o cronică a pisaniilor bisericești găsite între anii 1803-1857 în care se însemnează ”Pisania Bisericii cu hramul Sf. Nicolae din Bârzeiul de Gilort” și anume: ”Această sfântă și dumnezeiască biserică este zidită din temelie și înfrumusețată după cum se vede, cu hramul Sf. Ioan Botezătorul, Sf. Arhiereu Nicolae și Sf. Mucenic Gheorghe, și s-au făcut cu toată cheltuiala și osârdia a lui Polcovnicul Ioan Magheru cu soția d-sale Ecaterina în zilele domnului nostru Ion Grigore Ghica Voievod și cu blagoslovenia prea sfinției sale părintelui Neofit episcopul Râmnicului , ca să le fie d-lor și părinților d-lor și a tot neamul d-lor veșnică pomenire (1824).
