Data de 31 octombrie reprezintă un moment important în istoria Arhivelor Naţionale, instituţie desemnată să răspundă de administrarea actelor de identitate ale naţiunii, respectiv a documentelor de arhivă.
Arhivele Statului au fost înfiinţate în Ţara Românească la 31 mai 1831 şi în Moldova la 1 ianuarie 1832, ca urmare a punerii în aplicare a prevederilor Regulamentului Organic, fiind una dintre cele mai vechi instituţii de cultură din ţara noastră. Dar Regulamentul Organic cuprindea dispoziţii generale cu privire la înfiinţarea acestui „nou ram de dregătorie”, organizarea Arhivelor Statului realizându-se ulterior prin regulamente şi instrucţiuni emise de organele superioare de care depindeau. Regulamentul Organic al Ţării Româneşti cuprindea următoarea dispoziţie: „Păstrarea arhivelor statului fiind un object, care meritariseşte toată luarea aminte a stăpânirii, va fi supt privigherea Ministrului din Lăuntru. Drept aceea vor fi: un nacialnic al Arhivelor cu 1000 lei lunar, un supt nacialnic cu 400 lei lunar, doi scriitori cu câte 100 lei lunar şi două slugi cu câte 60 lei lunar…”.
Primul director al Arhivelor Statului din Bucureşti a fost căminarul Iordache Rasti (mai 1831-1837), care se intitula Arhivar, titulatură devenită oficială la 30 septembrie 1831.
File din istoria arhivelor
După Unirea Principatelor a fost necesară o nouă organizare a Arhivelor Statului. La 27 septembrie 1862 a fost întocmit un regulament pentru organizarea instituţiei, intrat în vigoare la 31 octombrie. Potrivit acestuia, are loc crearea Direcţiei Generale a Arhivelor Statului prin unirea celor două Arhive, de la Bucureşti şi Iaşi, în structura Departamentului Cultelor şi Instrucţiunii Publice. Regulamentul conţinea şi ideea înfiinţării la Bucureşti a unei Şcoli de Paleografie, pentru formarea viitorilor specialişti, concretizată mult mai târziu prin Legea de organizare a Arhivelor Statului din anul 1925.
În ceea ce priveşte Transilvania, introducerea registraturii la sfârşitul secolului al XVIII-lea, procedeu modern de organizare a arhivelor, nu a condus totuşi la înfiinţarea unei arhive de stat, aceasta fiind organizată numai în cancelariile imperialede la Viena şi Budapesta. În această parte a ţării nu funcţiona decât o singură arhivă publică, respectiv Arhiva oraşului Sibiu şi a naţiunii săseşti. Şi alte oraşe aveau arhive mari şi în parte foarte vechi, dar care nu erau puse la dispoziţia publicului, ca de ex Braşovul, Bistriţa, Alba-Iulia, Cluj, Dej, Sighişoara.
Realizarea statului naţional unitar român la 1 decembrie 1918a produs modificări nu numai în organizarea administrativ-teritorială a României Mari, dar şi în sfera instituţiei Arhivelor. În aceste condiţii, a fost posibilă votarea în Parlament, în 1925, a Legii pentru organizarea Arhivelor Statului, rezultat al unei îndelungate experienţe, inspirată din legislaţia franco-italiană. Potrivit prevederilor acestei legi, Arhivele Statului primesc spre păstrare permanentă de la autorităţile civile, bisericeşti şi militare documente istorice, acte de stare civilă, sigilii şi peceţi scoase din uz, piese heraldice etc. Legislaţia arhivistică a anului 1925 a fost efectul unor acţiuni susţinute ale directorilor generali precum Bogdan Petriceiucu Haşdeu (1876-1900), Dimitrie Onciu (1900-1923), Constantin Moisil (1923-1938), promotori ai vieţii culturale-ştiinţifice româneşti. În acest timp a fost înfiinţată şi Şcoala Practică de Arhivari – Paleografi (1924), devenită ulterior Şcoala Superioară de Arhivistică şi Paleografie.
După anii 50, societatea românească, supusă rigorilor comuniste, şi-a schimbat comlept fizionomia, copiind modelul sovietic.. În aceste condiţii, domeniul arhivistic nu a putut scăpa de influenţa arhivisticii sovietice, orientată cu precădere spre control şi îndrumare la creatori şi restricţionarea accesului la informaţia de arhivă.
Căderea sistemului comunist, transformările produse la nivelul statului şi apariţia sectorului privat au impus necesitatea elaborării unei noi legislaţii arhivistice, respectiv Legea 16/1996, care în art. 3 stipulează: administrarea, supravegherea şi protecţia specială a Fondului Arhivistic Naţionale se realizează de către Arhivele Naţionale….
În prezent, ca urmare a transformărilor continue şi a acaparării societăţii de tehnologie, urmează a fi finalizată elaborarea unei noi legi a Arhivelor Naţionale, care să răspundă nevoilor şi evoluţiei societăţii aflate într-o continuă mişcare şi transformare.
Cristina Vasiloiu
