În februarie-martie 2014 tot în paginile acestei publicații apărea un material despre primele atestări documentare ale satelor comunei Scoarța. Între timp în urmaunordiscuții am aflat că datarea satului nu estecorectă mențiuni despre scoarța apărând mult mai devreme, adică încă de la 1570, fapt consemnat și în lucrarea lui Constantin Giurgiulescu „Gorjul istoric.Așezările gorjene în documente istorice”, Ed. Măiastra, Tg-Jiu, 2009.
Spuneam despre sat că este amintit în documentul datat 13 octombrie 1591 (7100) în care Dumitru pârcălab de Tg-Jiu şi 12 megiaşi judecă pricina dintre Moldoveanu din Scoarţa şi Stănilă pentru o moşie și mai jos s-a reprodus textul documentului:
„Să să ştie cum au mersu Moldoveanul din Scoarţa depreun<ă> cu Stănil<ă> naintea lui Dumitru pârcălabului de în Târgu Jiiului, jăluindu-să Moldoveanul cum el, ajungându-l vreme de lipsă şi de nevoie, el s-au dus încotro au putut pentru braniştea lui. Iar acest om ce scrie mai sus, Stănil<ă>, el s-au sculat, de au intrat în moşiia Moldoveanului, neavând el nici o treabă cu aici moşie, ci numai zicând că l-au înzestrat socru-său, fratele Lungului.
Iar dacă au venit Moldoveanul, de unde au fost el, ş’au găsit moşia înpresurat<ă> şi arat<ă> și cosit<ă> de Stănil<ă>, deci Moldoveanul au apucat vârtos pre Stănil<ă>, în ce chip i-au intrat în moşie şi au mersu de faţă amăndoi naintea acestui boiari ce iaste mai sus scris, Dumitru pârcălabul, de au stătut de faţ<ă>. Deci într’alt chip n’au ştiut Stănil<ă>, cum va mai zici nainte judecăţiei, ci au zis că l-au înzestrat cu acia moşie Lungul, cu frate-său. Deci au trimis de au venit şi Lungul de faţ<ă> înaintea lui Dumitru pârcălabul şi se-au mărturisit Lungul naintea judecăţiei cum n’au băgat nici frate-său pre Stănil<ă> în moşia Moldoveanului, ci fără lucru au intrat el într’acia moşie. Iară Moldoveanul se-au mărturisit înainte acelui boiarin că nici l-au băgat el într’acia moşie, nici frate-său, nici au avut ei nici o amestecătură cu moşiia Moldoveanului, nici au fost funaş cu el, nici nimic. Deci, au rămas Stănil<ă> de judecat<ă> denaintea părcălabului şi a doisprezece megiiaşi şi de naintea judeţului cu 12 părgari, cum să-ş<i> ţie Moldoveanul moşia cu bună pace de-acum înainte că iaste a lui moşie mărturisit<ă>.
Încă au fost atunci mulţi megiiaşi buni de preinprejure, de în Colibaş, Coica şi de în Sătcel Cambrea, de Copăcioasa, Drăgan cu fiiu-său Pătru şi Stănciulea de acolo şi Pitea din Scoarţa, Vintil<ă>de acolo şi Drăgan cu fiiu-său, Arca, de acolo şi Vădislav şi Togan. Şi pentru credinţă, pusu-ne-am ma<i>.jos în loc de peceţi şi degetele.
Luna Oh<tomvrie> zile 13, văleat 7100 (1591).
Dumitru părcălab, Coica, Cambrea, Drăgan, Pătru, Stănciulea, Pitea, Vintil<ă>, Opriian, Dan, Drăgan, Vladislav, Togan.”
Textul a fost reprodus după Documente Privind Istoria României, veacul XVI B Ţara Românească volumul VI, iar documentul original se păstrează la Serviciul Arhive Naţionale Istorice Centrale din Bucureşti.
Încărcat de speranță că astfel vechomea atestării documentare a unui sat din comună este mai mare, pentru a afla adevărul istoric am verificat informația peste care aș fi trecut.
Scoarța apare în documentul emis la 3 ianuarie 1570 prin care Alexandru II Mircea (1568-1574, 1574- 1577) voievod întărește mănăstirii Tismana o parte din Cârbești în urma unei judecăți.
„Din mila lui Dumnezeu, Io Alexandru voievod și domn a toată țara Ungrovlahiei, fiul marelui și preabunului Mircea voievod, fiul lui Mihnea voievod, dă domnia mea această poruncă a domnii mele sfintei mănăstiri de la Tismana, (…) ca să-i fie ocină în Cârbești, partea lui Căzan Dohoreț, toată, oricât se va alege, pentru că a schimbat sfânta mănăstire, de a dat partea ei de ocină din Corbi toată, cât a fost partea sfintei mănăstiri, lui Stoica Dohoreț; iar Stoica Dohoreț, el a dat partea lui din Cârbești toată cu tot hotarul.
Însă să se știe hotarele sfintei mănăstiri: din apa Jiului la Gura Lacului și pe Valea Fântânei, până în Dâmbova și de aici pe Valea Dămbovei în sus, până în patră unde s-a hotărnicit mănăstirea cu satul Tâlvești și de aici până în obârșia Scoarței și de aici pe obârșie până la colnic și pe colnic până în lacul Batișilor și de aici pănă în Valea Hotarului și de aici trece peste Dâmbova până în Valea Hotarului și pe vale iarăți până în apa Jiului. (…)”
Textul a fost reprodus după Documenta Româniae Historica, B Ţara Românească volumul VI, iar documentul original se păstrează la Serviciul Arhive Naţionale Istorice Centrale din Bucureşti.
Din text se observă că Scoarța este un pârâu, deci nu este sat, iar după localitățile menționate (Cârbești, Dâmbova, Tâlvești) acest pârâu este pe undeva prin zona Cârbești, fapt menționat și de autorii volumului , fără să aibă legătură cu satul Scoarța sau pârâie din această zonă.
Ion Hobeanu
