Despre personalitatea lui Dimitrie Brezulescu s-a scris mult însă nu îndeajuns încât să aflăm în totalitate despre activităţile sale deosebite în slujba ridicării ţărănimii în special a moşnenilor din zona Novaciului acolo unde acesta a desfăşurat o intensă activitate economică.Prin lucrarea de licenţă a acestuia, care a fost publicată în anul 1905 cu ocazia absolvirii Facultăţii de Drept din Bucureşti, şi a avut ca titlu „Contribuţiuni la studiul proprietăţii în devălmăşie a munţilor noştri”, autorul descrie modul în care moşnenii proprietari de munţi, erau deposedaţi de către anumite personaje influente ale vremii de veniturile anuale care li se cuveneau din arendă.
Astfel, pentru întocmirea acestei lucrări, Dimitrie Brezulescu a cercetat în amănunt desfăşurarea modului de exploatare a munţilor din judeţul Gorj, aceştia fiind: muntele Mocirlele al moşnenilor Crăsnari; muntele Petrimanu fost al moşnenilor Birceni; munţii Praveţul Mare, Praveţul Mic, Găurile, Gruiul, Coasta Pietroasă, Coasta Crainicului, Măcăria, Coasta Cucii ai moşnenilor Cărpinişeni şi Radoşeni; munţii Ieşul, Rătunda şi Băileasa ai moşnenilor Aninişeni; munţii Pleşcoaia şi Poiana Muierii ai moşnenilor Ciocăzeni; munţii Pâcleşa şi Costişul ai moşnenilor Hulubeni; munţii Iezerul şi Mohorul ai moşnenilor Pociovălişteni; muntele Groapa Sacă, fost al moşnenilor Ghebani; muntele Rădeiul al moşnenilor Hirişeşti şi Cânepeşti; munţii Cibanurile foşti ai moşnenilor Mohorăşti; muntele Paltinul şi Coasta Petresei ai moşnenilor Novăceni; muntele Ştefanul fost al moşnenilor Ştefăneşti; munţii Miru Mare şi Lărgile ai moşnenilor Cârligei şi Pereşti; munţii Tolanul, Corneşul, Tâmpa Mare, Tâmpa cu Piciorul Tâmpei, Galbenul, Zănoguţa, Pietrile, Curmătura Lucetului, Părăginosul, Mănăileasa şi Sclimoiul ai moşnenilor Cernăzeni. Aceşti munţi sunt situaţi în partea N-E a judeţului Gorj şi, conform acestei lucrări, reprezentau 8% din cei 4698 km pătraţi de zonă cercetată, raportaţi şi la o populaţie de 171300 locuitori, conform recensământului din 1/13 decembrie 1899.
Din cei aproximativ 40 de munţi în devălmăşie studiaţi, 37 se arendau de proprietari lor unui număr de 53 economi de vite stăpâni de târle şi arendaşi ai munţilor, dintre aceştia 15 dintre ei deţineau un număr de 8742 de oi şi 279 de cai sub paza a 97 de păstori, aceştia fiind locuitori din regat iar 30 de economi de vite deţineau un număr de 46072 oi (oi, berbeci şi noatini, fără miei) şi 1116 cai sub paza a 351 de ciobani fiind români din Ardeal.
Despre aceştia din urmă, Dimitrie Brezulescu scria în lucrarea sa că „legea noastră vamală ieşită din grija unei fiscalităţi contrarie intereselor economiei noastre naţionale, le face atâtea piedici, îşi hrănesc vitele lor toamna, iarna şi primăvara pe moşiile de câmp ale României iar vara în munţii” iar pentru arendarea acestor munţi aceştia plăteau aproape 29000 lei arenda anuală”, aceste date fiind extrase din „Contractul economic pentru plaiul Novaci” al băncii Gilortul.
Economii de vite plăteau moşnenilor proprietari de munţi la începutul secolului al XX-lea arenda acestora numai în bani. Altădată, în secolul al XIX-lea această arendă era plătită în bani şi produse „de ale industriei Ardelene şi de ale turmelor lor” un exemplu fiind contractul de arendă încheiat în anul 1877 când Ioan Mirea din Cârligei arendând lui N. Şufană din Poiana (Transilvania) părţile sale din muntele Miru Mare pe o perioadă de 10 ani, prin contractul intervenit arendaşul se obliga să plătească proprietarului 240 lei arenda anuală şi îi mai aducea în fiecare an câte două perechi opinci argăsite socotite a 3 lei perechea, 20 coţi de pânză, două curele bune de încins socotite a 3 lei bucata, cinci oca de unt socotit a 2 lei ocaua şi alte asemenea produse iar ziua plăţii arenzii era la sărbătoarea Sfântului Ilie din fiecare an, se mai dădea o anumită cantitate de rachiu şi un ied bun. Pe lângă acestea arendaşul se mai obliga a aduce proprietarului şi un cojoc socotit cu 30 lei în contul întregului termen al arendării. În felul acesta se întocmeau mai toate contractele de arendare a munţilor din această zonă în secolul al XIX-lea.
Tot referitor la arendarea acestor munţi, Dimitrie Brezulescu mai consemna: „după natura prestărilor arenzilor de munţii din trecut şi după aceia a celor de astăzi pricepem stare cu desăvârşire înapoiată a industriei casnice româneşti şi lipsa de organizare vamală a graniţelor noastre pentru trecut şi schimbarea amândurora acestor constatări pentru timpuri de faţă. Este de observat că în ultimii 30 de ani arenzile munţilor au crescut uimitor, aşa privind muntele Groapa Sacă: în 1875 s-a arendat cu 115 lei anual, în 1880 cu 125 lei anual, în 1890 cu 160 lei anual, în 1900 cu 300 lei anual iar în anul 1905 cu 440 lei anual.” Astfel în decursul a aproape 30 de ani arenda anuală aproape că a crescut de patru ori.(Va urma)
Daniel Cismaşu
