Trecutul fiecărei localităţi mai mult ori mai puţin consemnat prin documente ori alte indicii, care la rândul lor au fost ori păstrate ori se ştie câte ceva despre al lor conţinut creează borne de reper odată cu trecerea timpului. Se obişnuieşte-n contemporaneitate şi pe la noi dar şi pe la alţii, ca împlinirea unui număr de an să constituie motiv de sărbătoare, prilej de evocare şi recunoştinţă al celor prezenţi faţă de faptele şi reuşitele celor de odinioară!
Aşa cum subli
niam în numărul trecut, clădirea ridicată de Brezulescu avea să devină în anul 1926 local al Spitalului din localitate, iniţial chiar purtându-i numele celui ce o construise. După mai multe încercări, după aşteptări şi speranţe, sunase ceasul ca pe lângă şoseaua din centrul comunei, proiectată de Diaconovici să-şi facă apariţia cea dintâi unitate spitalicească propriu-zisă, existând deja un dispensar şi o circumscripţie sanitară, căreia-i erau arondate localităţile dimprejur. Primul doctor a avenit din afara judeţului şi a stat câţiva ani aici la Novaci, el fiind ajutat de agenţi sanitari locali, împreună şi cu factorii decidenţi locali aşezând baza viitorului sanitar al comunei. Astfel în vremea primarului Gr. Paraschivescu, veteran din al celui dintâi război al întregii omeniri, Novaciul avea să-şi ocupe definitiv locul pe Harta sanitară a României Mari.
Aniversări la Novaci
Tot în acel an 1926, cu implicarea Băncii fondate de Brezulescu dar şi a autorităţilor locale şi nu numai, inclusiv a sătenilor, în atmosferă festivă şi în prezenţa protopopului local începeau lucrările la viitoarea şcoală din noul centru civic al comunei, Novaciul având tradiţie-n educaţie la vremea aceea de mai bine de şapte decenii. Cum instituţiile administrative îşi găsiseră locul în perimetrul din centrul localităţii, fiind mutate din satul unde-şi desfăşuraseră activitatea după formarea comunei în vremea lui Cuza-Vodă, era imperios necesar ca şi şcoala să facă acelaşi lucru, instrucţia publică fiind tot mai căutată de părinţi pentru copiii lor. Lucrările se vor finaliza în prima jumătate a următorului deceniu, culminând cu darea în folosinţă a localului şcolii, local care şi azi este destinat aceleiaşi activităţi.
Poate mai puţin obişnuit în trecutul localităţi ar fi un reper asupra unei activităţi fără componentă administrativă, culturală, politică ori de alt chip. Cu toate astea, acolo la noi la Novaci, sunt mulţi iubitori ai sportului, şi în urmă cu 35 de ani au trăit prima mare satisfacţie, atunci când echipa lor, Parîngul promova pentru întâia oară în al treilea eşalon valoric al fotbalului românesc. Nu voi insista asupra contextului, mulţi dintre cei pasionaţi de acest fenomen sigur îşi amintesc cu plăcere, fiind contemporani ai evenimentului, voi adăuga doar că echipa noastră a reuşit un singur an să rămână în cea de-a treia ligă, având o linie de clasament, cu o particularitate absolută pentru sezonul competiţional(1981-1982), fiind singura echipă de Divizia C, din ţară care nu a înregistrat în campionat niciun rezultat de egalitate pe parcursul anului competiţional, având doar victorii sau înfrângeri, din păcate cele din urmă fiind mai multe numeric. A terminat ediţia ocupând poziţia penultimă, însă punctele acumulate 26 la număr îi permiteau urcarea chiar şi a trei locuri mai în faţă dar criteriul golaverajului a fost decisiv în stabilirea clasării finale, conform sursei http://www.romaniansoccer.ro.
În privinţa satului Novaci-Străini este vorba despre satul ungurenilor (locuitori ai Ungariei, mai târziu Austro-Ungariei), care venit-au de pe părţile nordice ale Carpaţilor, în grupuri tot mai numeroase şi compacte şi care s-au aşezat de-a stânga apei (Gilortului, în apropierea afluenţilor dinspre sat ai acestuia). La 1831, documentele vremii deja indicau transformarea aşezării acestora în satul indicat, consfinţind o stare de fapt ce data de ceva vreme.
Fie doar cele enumerate, cărora li se pot adăuga şi altele reprezintă motive de a ne aminti de locurile noastre şi de ai noştri în general.
