Peste vârfuri de arini, cerul se-arată limpede şi albastru. Soarele scapătă lumină şi căldură prin crânguri şi lunci. Pe vale rătăceşte un val de vânt cam răcoros, care-mi trece peste creştet ca un zbor fulgerat de rândunea. Aninoasa forfoteşte în spume de cascade. Este cristalin şi plin de bulboane pârâul. E zarvă prin tufişuri, cântece urcă-n coasta împădurită. În ruguri intră mierle, începe iar concertul. E freamăt mult în codru şi tril şi veselie-n scena dimineţii. În miez de aprilie primăvara revine în sat. Oamenii nădăjduiesc în zorul anotimpului.
După spectacolul înfloririi, se deschide şi taina înfrunzirii. În bătătură, bunicul este preocupat de halângă, să potrivească din tăiere acoperişul ciorchinilor din toamnă. Alege căpuşele şi taie coarda cu siguranţa şi priceperea unui meşter experimentat. Din ochiul tăieturii curg lacrimi în ţărâna blagoslovită de ploi. Lăcrimează seva din viţă, mângâiată de raze blânde. S-au înzdrăvenit mugurii cireşului. Merii şi-au prins pe ram primele frunzişoare. Corcoduşii s-au înzăpezit de flori. Narcisele au înmiresmat grădina. Şi zamabilele-şi trimit parfumul pe uliţă. Mai are până la înflorire liliacul.
A venit și primăvara
Ne lăsăm mângâiaţi de tumultul naturii. Glasuri de păsări înveselesc peisajul. Şi mierle. Şi vrăbii. Şi piţigoi. Şi privighetori. Strălucesc de bucurie ochii Lăcrămioarei printre flori. Jocul ei rămâne la fel de curat şi plin de inefabil. Pe drumul îmblânzit cu asfalt mai trec care cu boi pleşuvi. În urma lor, mai vezi câte o Mărioară cu traista în spate şi sapa pe umăr păşind ostenită prin sufletul primăverii. Deşi mugurii se umflă ţâfnoşi în crengi, oamenii sunt năpădiţi de griji, sunt trişti şi astenici, fără dor de vorbă. Pe chipul lor pământiu poţi citi foarte uşor apăsarea nevoilor, neliniştea vieţii. Se pare că, la ei, nu s-au mai întors de mult timp liniştea şi mulţumirea. Totuşi, sătenii ţin de treburile lor, să-şi învingă tristeţea din suflet. Să scape de beteşugul vremurilor şi să se bucure de rod şi împlinire.
Spre vârful zilei, bunica pune pe masă roata de mămăligă şi bulgării de brânză. Mărunţeşte brânza şi amestecă. Lăcrămioara mănâncă cu poftă. Toată familia gustă din bucatele primăverii, gătite în casă. Masa a fost ca un vis, din vremea când laptele aburea pe plită. În căsuţa zidită la brâul dealului, parcă se întorseseră clipele visării, limpezi amintiri de altădată, din zbenghiul şi raiul copilăriei.
Urc dealul pe poteca îngustă şi aştept rezemat de gardul viei. O albină se opreşte pe obrazul meu. Aş fi vrut să-i spun că nu sunt floare, dar ea m-a abandonat repede şi s-a întors cu treabă în lumea florilor de piersic. Privesc îndelung coroana teiului din arc de culme. Gându-mi coboară spre adâncimi de timp, când alergam în fericirea zilelor de primăvară, să prind cântecul cucilor în duet şi jocul lor în umbra corolelor verzi. Mă cuprinde dintr-o dată întristarea, când văd că lumea aleargă numai după avere şi mărire, uitând de frăţia cu natura. Mult egoism şi destrămare găseşti azi în viaţa omului, buimac şi-mprăştiat îi este gândul, nesigur pasul. Mi-e teamă de înstrăinarea ce se aşterne printre noi!
Ating cu ochiul luminişul din livada cu pruni, unde firul ierbii aşternea covor verde şi trainic pe şaua dealului. Alergam într-acolo cu dor prin roua dimineţilor, cu tălpile udate de lacrima cerului. Aceasta este poiana prin care-mi regăsesc visul tinereţii. Când înfloream sărutul cu împăcări de rouă, uitând de zbor prin iarbă verde, uitând de dor. Şi roua din priviri curgea în inimi lung. Şi dorul de viaţă aduna fericire în ochii lumii.
Rămâne lângă poieniţa înrourată de lacrimile dorurilor, fiinţa solemnă a teiului învăluit de sublima primăvară. Printre ramurile lui aplecate adânc spre povârniş se zăreşte satul petrecut de glasurile anotimpului. Primăvara a intrat deja în viaţa şi rosturile oamenilor. Şi a aşezat pe la porţile caselor gânduri înflorite, cu înseninări de viaţă şi dor mult de împlinire. Să aducă binele în casa fiecăruia! Să alinte gândul şi să umple viaţa cu linişte şi bucurii!
