Pe 22 decembrie 1989, Nicolae Ceaușescu părăsea brusc conducerea țării printr-o fugă dezorganizată, era închis într-o unitate militară din Târgoviște și executat trei zile mai târziu mai mult din necesitatea de a-i închide gura decât ca urmare a pericolului potențial pe care l-ar fi reprezentat pentru noua conducere ”emanată” în urma ieșirii oamenilor în stradă. După trei decenii de la evenimente încă nu știm ce am trăit în decembrie 1989, Revoluție sau lovitură de stat, iar asupra evenimentului istoric încearcă să se pronunțe mai mult procurorii decât istoricii. Și mai supărătoare este situația prin care o parte a politicului încearcă să delegitimeze partea adversă încercând să îi pună în spate toate nerealizările unei clase politice nevolnice și poate chiar trădătoare în cele trei decenii care au urmat căderii lui Ceaușescu.
Procurorii militari din România încearcă de mulți ani să îi acuze pe liderii revoltei din 1989 de crime împotriva umanității ca urmare a morților din respectiva perioada, mai ales cei de după căderea lui Ceaușescu. Lăsând la o parte faptul că Ion Iliescu și apropiații lui nu puteau să controleze lucrurile în primele zile ale instalării lui, cum nu o făcuseră nici oamenii lui Nicolae Ceaușescu până în 22 deși dispuneau de un aparat de stat funcțional , trebuie să remarcăm faptul că cei mai mulți morți se înregistrează în perioada 22-25 decembrie 1989, fenomen care ar putea justifica crima împotriva foștilor conducători. Vrem să îl condamnăm pe Ion Iliescu pentru crimele de după 22 decembrie 1989 dar nu au fost trimiși în judecată participanții la simulacrul de proces de la Târgoviște de la Crăciunul din 1989? Sunt prea multe lucruri care ar trebui lămurite cum ar fi de ce am recunoscut revoluționarii dacă nu am avut Revoluție și cum se face că avem ”revoluționari buni” și ”revoluționari răi”, după apartenența politică actuală?
Dar poate cea mai importantă problemă, de fapt motivul principal pentru care lucrurile trenează atât de mult timp în Justiție, se referă la amestecul străin în evenimentele din decembrie 1989. Românii au ieșit în stradă dar scânteia și mijloacele de înlăturare a dictaturii comuniste nu le-au aparținut, forțe străine-probabil din cele două blocuri militare ale timpului-au intervenit inclusiv cu mijloace militare(a se vedea soldații împușcați!). Adevărul este cunoscut de cei implicați în evenimente dar puțini au curajul să îl spună iar instituțiile nu fac acest lucru din multe motive. Unul ar fi o presiune fantastică exercitată de ani și ani de organizații cu finanțare de cele mai multe ori obscură pentru a impune un anumit adevăr, altul că există teama că știrbim din meritele incontestabile ale poporului român în cele întâmplate. Și, apropo de ironia istoriei, cum ar da să se recunoscă oficial că Ceaușescu spunea adevărul privind ”agenturile” și că acestea nu erau doar din țările comuniste?
La trei decenii de la evenimente suntem încă prea aproape pentru concluzii istorice dar faptul că s-a sfârșit regimul comunist în România ne permite astăzi să așternem aceste rânduri!