Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Patrimoniu » Starea județului Gorj în 1932 (II)

Starea județului Gorj în 1932 (II)

Submitted by on 27 February 2013articol citit de 1,287 ori | No Comment

În urmă cu peste 90 de ani, o criză financiară şi economică afecta ţara noastră şi întreg mapamondul. Şomaj, falimente, datorii şi tulburări sociale fac parte din peisajul, care, din păcate astăzi ne este foarte cunoscut. Istoria are obiceiul de a se repeta şi în cele ce urmează vom vedea cum au făcut faţă autorităţile din aceea vreme greutăţilor economice cu care se înfrunta judeţul nostru.

Criza din perioada interbelică a afectat majoritatea românilor

Criza din perioada interbelică a afectat majoritatea românilor

Prefectul de Gorj, Miron Constantinescu, făcea în anii crizei economice o radiografie obiectivă a stării județului în 1932. Redăm mai jos câteva din cele mai importante pasaje:

Cauzele crizei

”Războiul a sărăcit şi mai mult populaţia gorjeană. Prima invazie duşmană a fost prin defileul Jiului, peste munţii şi plaiurile noastre, aşa că intraţi în sate, au dezlănţuit toată furia devastării, distrugând case, luând vite şi nimicind inventarul agricol. Veniţi din război deşi au agonisit bani, dar nu găseau materialul şi uneltele necesare gospodăriei şi refacerii ei, ca să şi-o refacă. Concomitent cu producerea materialelor şi uneltelor pe piaţă, s-a început vinderea moşiilor proprietăreşti şi a celor plecaţi din sate şi stabiliţi definitiv aiurea. Lipsa şi dorul de a avea pământ i-a făcut ca banul ce-l avea, să-l investească în cumpărare de pământ, uitându-şi de refacerea gospodăriei şi inventaru1ui agricol. S-a născut deci apoi la lăcomia de a avea pământ mai mult şi de aici concurenţa între ei, ceea ce a ridicat fabulos preţul, ajungând până la 120.000 lei pogonul, în unele părţi, unde era mai puţin pământ de vânzare, Terminând banii, au început să se îndatoreze, plătind din zi în zi, în nebunia de a cumpăra pământ şi a concurentei, dobânzi din ce în ce mai mari.
S-au făcut apoi şi specule cu pământ. Particularii şi Băncile în special, au cumpărat moşii, pe care le-au vândut în parcele la săteni, pe credit, cu preţ şi dobânzi fantastice. Deodată a venit brusc, de la stabilizare, restrângerea creditului. De la acest moment începe vaietul tuturor şi vederea prăpastiei în care au fost azvârliţi.
Pământul cumpărat, nefiind raţional muncit din neştiinţă şi lipsă de instrumente agricole, vitele nefiind îngrijite şi înmulţite, nu au avut venituri. Pentru obţinerea lor au părăsit şi mai mult satele, împânzind tara, spre a strânge bani să achite dobânzi le datoriilor făcute pentru pământ. Dar, cum totul a dat înapoi, au fost concediaţi de la moşii, de la exploatări de păduri, de petrol, mine, etc. şi au venit înapoi acasă unde stau fără ocupaţie. Protestele şi urmăririle au început în avalanşe, creditorii în furia lor, în urmăririle făcute au exagerat, urmărind avere în valoare mult mai mare decât suma datorată. ba unii pentru o datorie de câteva zeci de mii au urmărit avere de peste un milion, ba chiar mai mult, în inconştienţa dezastrului ce provocau, ei, care fatal urma să-i atingă, au pus ca preţ de licitaţie preţul cel mai derizoriu; avere de peste un milion cu preţul de batjocură, de câteva zeci de mii de lei. şi s-a văzut adjudecându-se astfel de averi cu preţ infim de câteva zeci sau sute de mii de lei. De aici au urmat mişcarea debitorilor, strângerea lor în ligi şi guvernul trebuind să facă legi de asanarea acestei stări. Dar spusei că această cămătărie grozavă. oprirea creditului şi urmărirea averii şi vinderea ei forţată cu preţuri derizorii, au provocat deconfitura debitorilor, dovada inconştienţei creditorilor. Că e aşa? Dacă creditorul speculant de pământ, care a vândut pe credit pogonul cu 60.000 lei şi la urmărire pune preţul de licitaţie 5 sau 10.000 lei, şi ajunge că nu se satisface plata datoriei cu preţul obţinut aşa că restul neachitat e creanţa imposibilă de achitat? Dacă atunci când creditorul a împrumutat, pentru solvabilitatea debitorului, a avut în vedere valoarea mare a pământului, ex.: avea debitorul, 10 pogoane socotit a 60.000 lei, deci dispunea de o avere în valoare de 600.000 lei, i-a dat 200.000 lei, iar când l-a urmărit a pus preţul de licitaţie 5 sau zece mii lei pogonul – de unde era să-şi scoată suma datorată. O parte din creanţă era deci imposibilă de a fi achitată. ”
Cristian Grecoiu

Comments are closed.