Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Magazin » Legenda lui Ignat

Legenda lui Ignat

Submitted by on 24 January 2014articol citit de 1,415 ori | No Comment

Mugurii stau cuminţi în căsuţele lor prinse pe ramuri şi aşteaptă tăcuţi vremea descătuşării. Sevele au îngheţat prin trunchiuri bântuite de vântul rece şi aspru. Doar glasuri de gaiţe şi vrăbii hărţuite de frig spintecă adâncimile crângurilor. Izvoarele au îngheţat şi se odihnesc sub dantelării de ţurţuri. Dinspre culmi şuieră mereu viscolul. Neastâmpărul vremii răscoleşte fuioare de frunze veştede. În zborul lor, acestea lovesc cu tăiş metalic coloanele pădurii plumburii. Nori albi aleargă grăbiţi sub cer albastru, încântător. Suntem în decembrie. Zilele curg captive spre solstiţiul de iarnă. Zăpezile s-au întors deja pe crestele munţilor şi mai la vale, pe gruiuri. Pe uliţele satelor, cu mirări adânci în ochi, copiii aşteaptă prima ninsoare.

Chiar și în  Uniunea Europeană, românii nu au abandonat sacrificarea porcului în preajma Crăciunului

Chiar și în Uniunea Europeană, românii nu au abandonat sacrificarea porcului în preajma Crăciunului

Purtat de spiritul tradiţiilor, timpul coboară imperturbabil spre Ignat. Viaţa satelor noastre capătă freamăt de sărbătoare, se-mpodobesc brăduţii, se-nfiripă ritmuri de colind şi se-mplinesc datini străvechi, nepieritoare. Toată lumea aşteaptă  Ziua Naşterii Domnului. Se spune că Sfântul Ignatie a fost ucenic credincios al Sfântului Ioan. Pentru meritele sale, Sfatul Sfinţilor Apostoli l-a aşezat ca episcop al credincioşilor din Antiohia. Ignatie „Teoforul”, adică „purtătorul de Dumnezeu”, a păstorit aici vreme de patru decenii, încercând să-i apere pe toţi de pornirile păgânului împărat Domiţian. Se lupta pentru toţi şi uita de sine. Voia să pătimească şi să se jertfească pentru Hristos.

Poveste de iarnă

Din străvechime se ştie că Ignatul prezice porcilor că vor fi sacrificaţi: „Porc gras, o măciucă-n cap şi te culcă-n pat!” Porcul se sacrifică de Ignat, pentru că îi vine sorocul şi nici nu se mai îngraşă. Legenda povesteşte că Ignat şi tatăl său s-au apucat să taie porcul. Ignat a ridicat securea şi, din nefericire, şi-a lovit tatăl în cap şi l-a omorât. Îl îngroapă şi-i face pomană, pleacă apoi în lume căinându-se pentru a scăpa de păcat. Un preot îl învaţă să meşterească o luntre şi să-i treacă pe oameni râul fără plată. Să ia un lemn ars pe jumătate, să-l înfigă în pământ! Să aştepte trei ani. Dacă se va prinde, Dumnezeu îi va ierta păcatele.
Trecură anii! Era noapte şi viscol. Dinspre malul râului se-aud strigăte: „Măi, Ignate, vino de ne trece!” Ignat trece apa, dar pe mal nu e nimeni! Trece şi a doua oară. Degeaba! A treia oară trece iar şi găseşte doi bătrâni. Biciuiţi de viscol şi ger îi aduce la mal şi îi găzduieşte la el acasă. Nevasta lui Ignat lăsase ţestul în vatra încinsă, spunându-le copiilor care plângeau de foame că le va coace o pâine mare, să se sature.
Dumnezeu îi spune să ridice ţestul. Femeia îl ridică şi se uimeşte la vederea unei pâini mari, învelită de aburi şi miros de ofrandă gustoasă. Pentru truda întru iertare şi pentru credinţa lui, Ignat este luat de Dumnezeu să colinde lumea împreună. Copiii, soţia şi cei doi moşnegi rămân cu bine, în grija Domnului. Au avut timp lung de peregrinaj, după care Ignat rămâne uluit la întâlnirea cu nişte negustori de trăsuri. Află că sunt copiii lui şi Dumnezeu îl convinge să plece cu ei. De la ei află că tăciunele pe care îl înfipsese în pământ s-a înrădăcinat şi s-a ridicat spre cer, ca arbore zvelt şi frumos. Este vestea care îi aduce iertarea păcatului.
Ignatul este ziua în care se tăiau porcii de Crăciun. Porcul tăiat avea însemnătatea unui zeu care moare şi renaşte la vreme de solstiţiu. Se credea că nu este bine să tai porcul în zilele de luni sau vineri. Şi astăzi se respectă acest obicei. Porcul este pârlit la foc de paie sau ferigă uscată. Măcelarii îl aşază apoi pe grătarul de tranşare. Îi scot picioarele şi îi fac o tăietură în formă de cruce după cap. Cel care pune sare în despicătura umărului de slănină şi toarnă o lacrimă de vin roşu, urează casei gospodarului: „Să-l mâncaţi sănătoşi şi la anul să fie şi mai gros!”. Oamenii închină câte o ceaşcă de ţuică fiartă, pentru sporul casei şi-şi continuă treaba.
La Ignat, se încheie un ritual. Crăciunul este pe aproape. Pe la porţile caselor se aud glasuri de colinde. Copiii ies la ferestre să asculte florile dalbe. Ninge pe uliţă.

Comments are closed.