Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Editorial, Patrimoniu » Lacrimile Cernei

Lacrimile Cernei

Submitted by on 8 June 2010articol citit de 1,321 ori | No Comment

Ocrotit de zei, râul îşi poartă încă legendele prin deschideri misterioase. Cărările, vegheate de sălbăticie şi mister, urcă  prin vuiet de codru şi freamăt  de izvoare, purtând la deal şi la vale taina inimilor şi paşilor prin ferestre de timp. E o rară mângâiere să-i asculţi pe bătrâni vorbind  despre drumurile  mioarelor spre pajiştile Godeanului, despre idilele înfiripate cu dor  prin poiene şi padini cu brazi, sub vălul crud de înger din răsfăţul  văilor primitoare. Feciorii şi fiicele muntenilor de aici au  atins lăstărişurile cu şoapte de iubire şi  desfătări de suflet, trezind potecile, în pas timid şi legănat de vise. Trăirile şi  şoaptele  lor încă nerostite au coborât în adâncimi de amintiri, odată cu apusul stelelor în liniştea mare a lacului de la Valea lui Iovan, ce a umplut cu dor  toate minunile Cernei.
Dincolo de pragurile de piatră, lăsând în treacăt tulburătoarele zbateri dintre geanţurile Cheilor Corcoaia, fără vlagă parcă, Cerna se rostogoleşte obosită peste stâncării, ducându-se  la vale, subţire  şi aproape tăcută, pândită  ici-colo de pereţii suri şi semeţi ai munţilor. Tumultul şi toate  cântecele ei se înecaseră la Valea lui Iovan, în  braţele barajului de piatră, unde lacul închide fără milă toate iubirile şi dorurile, toate durerile şi jertfele  ce-au  zămislit trufaşa zidire.
Peste faţa  mării ivite între răscoliri de munţi uriaşi, cu toate  apele cuprinse de  somnul adâncurilor nevăzute, ca într-un  templu al himerelor, poţi desluşi  îngemănarea drumurilor pline de uimire, între păduri şi soare, între culmi şi horbote de nori. Sus, nopţile şi  spectacolul cerului cu puzderia de stele dăruind pământului vraja şi lumina. Dincolo de ape, înspre adâncimi de vale, ar mai fi de găsit lumea răpită din legende, cu tot mai rare aduceri-aminte despre vadurile în care ochii fecioarelor se limpezeau şi se însoreau cu viaţă în zburdălnicia neprihănită a râului. Parcă zăreşti  printre amintiri legănarea lor  celestă prin unduiri de valuri, cu plete umezi lăsate  să curgă  pese umeri  zvelţi şi albi în vara  însorită, cu iia umedă şi desfirată, lipită  peste voluptatea şi jocul  sânilor liberi, ca doi muguri de rouă vrăjiţi  de lumina munţilor. Toate aceste imagini de taină revin parcă dintr-o  lungă  aşteptare  a clipelor de basm, odată cu zămisliri adevărate ale vieţii  de lângă frunţile de stâncă  ale Godeanului, ca să se piardă iarăşi, cu tot farmecul şi gingăşia acelor vremuri, în jocul  fără noimă al idilei de lângă pintenul sur al Chiciorei.
Lacul a închis totul, ca într-un amvon al luminilor ascunse. Au rămas  însă aici legendele  vechi. S-au  născut  altele. Acolo, deasupra Iovanului, umărul  alb al muntelui s-a prăbuşit, împingând în gura lacului pe Tudor şi Măriuca, doi  boboci de fericire abia legaţi de inelul logodnei. Nu-i ajunseseră colosului de calcare atâtea nuntiri ale morţii. Trebuia stinsă şi această poveste de iubire, să i se lase ţinutului şi legenda acestor tineri jertfiţi de trufia muntelui.
Câte Ane nu au udat cu lacrimi această însetată  mare  a Cernei?
Lupta cu stânca şi apele a căpătat de multe ori dimensiunile tragediei pentru ca, peste lespezile din vatra văii, să se ridice un auster ochi de  mare, înconjurat din toate părţile de privirile negre  şi nesupuse ale vârfurilor  pizmaşe.
Acolo, la întâlnirea cu Iovanul, au amuţit pentru veşnicie spasmele  bulboanelor şi cascadelor  argintii dintre  strânsori de piatră. Nu e prea departe  însă zâmbetul cărunt al izvoarelor Cernei. De acolo, potecile mai poartă şi azi spre  stâne şi pajişti porniri năvalnice şi tandre. Fetele şi feciorii îşi  lasă încă în voia munţilor  iubirile clocotitoare, picurând în focul inimilor câte ceva din taina şi alinarea  plaiurilor Cernei, pline de cântec, doruri şi poveşti de viaţă dulce.

Comments are closed.