Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Gorjul » Imagini in cuvinte: Tismana, sub cupola pădurilor ninse

Imagini in cuvinte: Tismana, sub cupola pădurilor ninse

Submitted by on 17 February 2010articol citit de 2,331 ori | One Comment

ion-elenaDe ani buni nu mai înnămeţise iarna aşa de frumos plaiul şi văile dinspre sanctuarul foşnitor al Cioclovinei. Templul munţilor pare desprins acum dintr-un tablou pudrat cu cristale mărunte de nea, în care totul este învelit cu delicateţe în fire invizibile de vată. Vântul şuieră sălbatic prin hăţişul ramurilor reci şi goale. Roiri dese de fulgi mărunţi şi sclipitori joacă în lumina zilei şi învăluie orizontul văilor, dăruindu-ne bucuria că am pătruns în împărăţia iernilor de altădată, în care gerul ne mângâie pe pleoape cu adieri misterioase iar ninsoarea ne prinde în vârtejul ei miraculos de parcă ar vrea să ne spună că iarna s-a însănătoşit şi a revenit acasă.
Drumul alb şi troienit înaintează tăcut spre adâncurile codrilor ninşi. Ninge în făiniş peste bolta de ramuri a pădurilor. Ninge, izbăvindu-se iarăşi povestea unei ierni adevărate în lumea legendară a Tismanei. Ca nişte bobiţe mici şi nărăvaşe, fulgii se izbesc de trupul îngheţat al arborilor, călătoria lor zămislind un sunet asemănător cu muzica unei cascade ascunse în cotloanele adânci şi albe ale munţilor. Cerul cenuşiu şi greu s-a prăbuşit peste umerii albi ai acestor locuri. Privesc spre platoul sacru al Mănăstirii. Zvelte şi solitare, turnurile sprijină înalturile podidite de horbota zăpezii legendare. Dinspre vămile timpului parcă răzbat spre noi şoaptele legendarului Nicodim, călugărul, ctitor, căutând în hrisoave calea izbăvirii şi împlinirii acestui ţinut.
În pieptul muntelui, se-aude trosnind de ger fagul. Ecoul acestei efemere descătuşări sparge tăcerea pădurii albe şi sloboade peste ramuri un şuvoi de zăpadă, un  şuvoi alb care curge din acea încheietură de ram, unde s-au frânt sevele lemnului, strânse de tăişul gerului. Sus, la doi paşi de cer, pe vatra veşniciei, se-aud bătând întru rugăciune şi smerenie clopotele mănăstirii. Gurnia, firul de apă ce se strecoară discret pe sub zidurile înalte, a îngheţat în pragurile cascadei. Aici, Gurnia a încetat să mai lăcrimeze, răsfirându-se în suliţi de gheaţă peste Stârmina, pentru a se sfârşi apoi pe sub ogoarele zăpezii în albia tăcută a râului Tismana. Brazii seculari străjuie urcuşul spre altarul păcii şi împăcării noastre sufleteşti. Uriaşii pădurilor noastre şi-au pus pe umeri cuşme de nea şi veghează la poarta mănăstirii, cu ochii plini de promoroacă, în şuierul aspru al vântului scăpat de peste munţi.
În acest paradis şi aerul a încremenit de ger. E rece şi crud, simţi că respiri! Ce adâncă-i valea! Ce iarnă de basm! Suntem într-o zi de februarie, din a zecea iarnă a mileniului trei. Anotimpul şi-a lăsat perdelele protectoare peste creştetul munţilor. Cioclovina s-a ascuns dincolo de imperiul fulgilor zburdalnici. E singuratic şi tăcut schitul. Nu tremură izvoarele-n amvonul stâncilor sure. Undeva-n adâncuri, sub talpa de cremene a Carpaţilor, apa râurilor repezi suspină-n aripi de turbine, într-un fabulos freamăt de energie şi lumină. Pe aproape, sub umbrela unei frunze veştede de arţar, se vede tremurând o vrăbiuţă. Jos, valurile Tismanei  dorm între maluri, sechestrate  de strânsoarea îngheţului. Prin luminiş se zăreşte urma fugarnică a unei căprioare rătăcie după hrană. Sub cupola pădurilor ninse, la lumina focului din sobă, se mai spun încă poveşti despre frumoasele acestor locuri, fecioare ori zâne prefăcute-n stânci sau izvoare.
Amintirea lor învăluie-n mister peisajul. Totul pare uimitor. Luminile serii s-au aprins printre cununi de ramuri încărcate de nea. Noaptea coboară peste vale. Turnurile mănăstirii se lasă desenate în lumina reflectoarelor. În preajmă este o linişte angelică. O sanie se-avântă pe drumul întroienit. E iarnă pură. Ninge adânc şi mult peste Tismana.

Ion Elena

One Comment »