Gheorghe Tătărescu, „tovarăşul de drum” al guvernului Petru Groza va petrece mai mulţi ani în închisorile comuniste. Sanda Tătărescu-Negropontes invoca în memoriile sale ultima convorbire cu tatăl său: „Cu tatăl meu, două zile înainte de sfârşitul său, la 28 martie 1957, la Spitalul Panduri. Mi-a spus: «Cumplite vremi mi-a fost dat să trăiesc, copilule». L-am întrebat: «Care zi din viaţa dumitale ai fi vrut să o faci altfel decât a fost?». Mi-a răspuns: «Niciuna». Şi totuşi…
Analizând documentele lăsate în urmă de Gheorghe Tătărescu se impune o concluzie, colaborarea cu reprezentanţii comuniştilor a fost foarte dificilă în cei doi ani şi opt luni de guvernare(martie 1945-noiembrie 1947). Interesant că această colaborare începe înainte de înlăturarea regimului Ion Antonescu şi se face doar cu reprezentanţii Comuniştilor şi Socialiştilor, Gheorghe Tătărescu având punţile de colaborare tăiate cu Iuliu Maniu şi Dinu Brătianu. Din 1 mai 1944 datează o scrisoare adresată liderilor acestor partide în care se formula pentru prima dată într-un document politic românesc necesitatea orientării politicii statului spre sfera unei alianţe cu Rusia Sovietică şi colaborarea în orice demers cu reprezentanţii Partidului Comunist Român. Cam din vremea aceea PCR-ul era cooptat ca partener de negociere, rămâne de remarcat puterea de anticipare a viitorului politic de către Gheorghe Tătărescu.
Model de colaborare din partea liberalilor
Datorăm istoricului Stelian Neagoe punerea în circulaţie a unor importante documente de arhivă despre această perioadă din viaţa lui Gheorghe Tătărescu. Cele scrise de gorjean pe timpul detenţiei de cinci ani ar putea folosi şi azi pentru guvernele de coaliţie, model politic care s-a dovedit un fiasco după 1945.
Iată ce spunea Gheorghe Tătărescu despre perioada de guvernare amintită: ”Puţin timp după venirea mea în fruntea departamentului, am cerut partidelor componente să-şi numească câte un delegat, care împreună cu mine să examineze problemele de politică externă şi să studieze cu mine soluţiile ce se impuneau. Delegaţii aceştia, miniştrii Ralea, Pătrăşcanu, Voitec, constituiţi în comisie, au funcţionat în permanenţă pe lângă departamentul meu, extinzându-le mai târziu atribuţiile şi transformându-i într-un organ de numiri de personal. Numai prin recomandările acestei comisii am făcut numirile miniştrilor în străinătate şi a personalului Legaţiilor. Astfel încât colegul şi prietenul Voitec putea să constate că pe când la departamentul său Partidul Liberal nu putea să-şi numească un simplu revizor, Partidul Socialist putea să îşi numească la departamentul meu miniştrii şi consilieri de Legaţie.
La Conferinţa Păcii din Paris din 1946 am cerut să fiu întovărăşit de o puternică reprezentanţă a partidelor din Bloc, ai căror membri au participat în comisii la lucrările Conferinţei. Iar când a fost vorba să fixez împreună cu ministrul Molotov la Paris cu acelaşi prilej, liniile politicii de alianţe ale României, am rugat pe prietenul Gheorghiu-Dej să participe la conferinţa noastră. Căci politica externă era politica Blocului şi nu era politica partidului meu.”
„Voi fi solidar cu voi chiar în greşelile voastre”
În perioada interbelică, Gheorghe Tătărescu a fost unul dintre cei mai apropiaţi colaboratori ai regelui Carol II. Practic, în toată perioada amintită, marele om politic nu a spus Suveranului că nu se poate un anumit lucru. Peste ani, faţă de regele Mihai I, Gheorghe Tătărescu nu a mai avut aceeaşi atitudine de colaborare:
”Era în luna august 1945-spune Tătărescu în Memoriile sale. Regele rupsese legăturile cu Guvernul nostru în împrejurările cunoscute. Am fost solicitat atunci, în numele lui, să demisionez cu echipa mea-demisia aceasta garantând sigur victoria actului Regelui şi deschizând un nou drum istoriei ţării noastre”.Nici n-am cerut timp de reflecţie şi am răspuns trimisului Regelui pe loc că voi rămâne credincios până la capăt angajamentelor luate faţă de Bloc şi Regele să nu conteze pe mine pentru a mă face complice la cea mai mare greşeală a domniei lui. Iar în două scrisori pe care le-am scris ulterior Regelui, îl făceam atent asupra tuturor consecinţelor dezastruoase ale atitudinii ce o luase, atât pentru interesele ţării cât şi pentru interesele Coroanei.
Preşedintele Groza cunoaşte acest fapt. De asemenea preşedintele Groza ştie-trebuie să-şi aducă aminte-că i-am spus odată ”voi fi solidar cu voi chiar în greşelile voastre”. Sinceri şi loiali am fost deci şi eu şi colaboratorii mei, în tot timpul guvernării noastre”.
Colaborarea nu a folosit la nimic…
Gheorghe Tătărescu a avut de înfruntat probleme foarte mari cu aliaţii comunişti, mai ales începând cu 1947. Atunci au apărut sau urmau să apară o serie de legi care comunizau ţara şi nu erau acceptate de liberali. Alte probleme apăreau la orizont: ”Ministerul Afacerilor Interne vine cu un proiect de lege, prin care trece administrarea Corpului de Grăniceri de la cele trei ministere de care depindea-Război-Finanţe-Interne-la Ministerul de Interne.
Cu toţii ne-am întrebat: de ce? Şi nu mi s-a dat nici un răspuns plauzibil. Ministerul Finanţelor, unde administra un liberal, avea în capul grănicerilor un ”droit de regard”. Dreptul acesta i se lua prin noua lege fiindcă prin dispoziţiile ei, Ministerul Afacerilor Interne devenea administratorul unic al acestui corp deşi, organic, Ministerul Finanţelor, de care depindeau Vămile, era obligat să aibă un drept de control al organelor grănicereşti. Şi cu toţii ne întrebăm iarăşi: de ce?De ce s-a luat Ministerului Finanţelor acest drept? Şi iarăşi nu ni s-a putut da un răspuns satisfăcător şi în lipsa unui asemenea răspuns îşi făceau tot felul de presupuneri, care numai favorabile nu erau colaborării noastre.
Cam în acelaşi timp Ministerul de Interne comite o altă încălcare a convenţiei noastre de colaborare. Prin această convenţie Partidului Liberal îi revenea numirea a 11 prefecţi în întreaga ţară. Aceşti prefecţi liberali fuseseră numiţi, dar unul câte unul ei au fost înlăturaţi şi înlocuiţi cu persoane devotate Partidului Comunist. Răspunsul care mi s-a dat pentru a justifica această violare a convenţiunii noastre nu erau nici ele, satisfăcătoare.(…)
Nu socotesc necesar să încerc să pun în lumină cauzele care au provocat această ruptură(este vorba de ieşirea din guvern din 6 noiembrie 1947-N.A.); las această sarcină istoricului de mâine. Pot numai mărturisi şi sunt dator să mărturisesc, că de-a lungul acestor doi ani şi opt luni de colaborare, atât eu cât şi echipa mea de guvernare ne-am executat toate angajamentele luate şi ne-am făcut pe deplin datoria şi până la capăt-faţă de Guvern, faţă de partid, faţă de ţară”.
