Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Magazin » Decembrie pe Valea Motrului

Decembrie pe Valea Motrului

Submitted by on 24 January 2014articol citit de 744 ori | No Comment

După Ignat, la vremea solstiţiului de iarnă, va fi cea mai scurtă zi din an. Apoi, soarele va rămâne din ce în ce mai mult în viaţa oamenilor, însoţindu-i spre primenirea de primăvară. Timpul trece spre sfârşitul celei de-a doua decade din decembrie şi iarna nu-şi faci niciun gând faţă de dorurile noastre. Ne aflăm undeva, pe Valea Aninoasei, pârâul coborâtor dinspre culmile blânde ale Măgurii.

Gorjenii aşteaptă Sărbătorile şi zăpada

Gorjenii aşteaptă Sărbătorile şi zăpada

Zăpezile sunt tot spre orizontul îndepărtat. Abia pot fi zărite pe faţa Oslei, pe culmile Stânei Mari, în Olanul, Balmezu şi Bulzul, pe alte vârfuri din Munţii Cernei. Încoace, spre Valea Motrului, s-a lăsat un vânt aspru, care duce departe norii negri şi reci. Peste şuierul pădurilor, prin frământările rămurişului cenuşiu, se-aud ţiuind păsările locului. Sunt neliniştite şi vin până-n ogrăzile oamenilor. Pe cerul albastru, brăzdat de nori grăbiţi, zboară în cercuri ereţii hămesiţi de foame.
Pârâul ocoleşte molcom grămezile de frunze putrede. Arini golaşi veghează malurile desenând şerpuirea albiei spre zăvoiul Motrului. Nici pomeneală de umbre. Vântul suflă intens în tulnicul văii. Mult pustiu este prin tufărişul padinei. Prin foşnirea zorilor, în ţarcul lui Moş Ilie, se auzi un guiţat năprasnic. Ignatul prevestise tăierea porcului şi toţi ai casei se pregătiseră de sărbătoare. Din moşi-strămoşi, ei săvârşesc acest ritual.
Au aranjat din timp patul grăsunului. Pe blăni late, cu înveliş de ferigă. Este cea mai mare bucurie a familiei, înainte de Crăciun. Alte bucurii nu vin acum în viaţa oamenilor din sat. Multe sunt dezamăgirile ordonate de dregătoriile ţării. Cine să le mai aducă veselia în casă? Ilie a fost vânător toată viaţa lui, se pricepe la tranşat. Închină iar o ceşcuţă de rachiu fiert în sănătatea tuturor şi râde pe sub mustaţă.
Vuieşte vântul sâcâitor. Bărbaţii au improvizat un adăpost sub halânga de vie şi lucrează de zor. Goguţ, porcul pe care l-au îngrăşat numai cu porumb din grădină, se coace pe patul de fier, peste care măcelarii au aşternut ferigă uscată din poienile pădurii. Ionică şi Grigoraş plimbă vălătucii de foc peste grumajii porcului pârlindu-l cu grijă, să iasă şoricul rumen şi gustos. Îl răzuiesc şi îl spală bine cu apă caldă şi sare. Ionela şi Sanfira, cele două nepoţele ale lui Ilie, aşteaptă să guste din şoricul proaspăt. Şi cei vârstnici sunt pofticioşi. Marina aduce câte o ulcea cu vin fiert bărbaţilor, să aibă spor, zice ea.
Femeile sunt preocupate de vase, de bună rânduială şi igiena lucrului. Pregătesc cu grijă fiecare acţiune. Măcelarii crestează porcul după cap şi-l închină, urându-le gospodarilor să-l mănânce sănătoşi. Croiesc umerii de slănină, îi presară cu sare şi-i întind în postava adâncă şi lungă, cioplită de ţiganii din Tarniţa din lemn de plută de pe Motru. Tranşează fiecare părticică din animalul sacrificat, pulpa, pecia pentru cârnaţi, untura de legat, muşchetele pentru fum, maţele, măruntaiele pentru tobă şi caltaboşi,  spătia, coastele şi ciolanele. Unele sunt urcate în pod, la fum, altele se topesc pentru garniţă.
Ionică desprinde o fâşie de şoric rumen, pentru pofta nepoatelor. Şi ceilalţi gustă din şoricul apetisant. Ilie mai duce pe gât o cănuţă de ţuică. Marina urcă pe vale cu vecina, la-ngemănarea ogaşelor, să limpezească maţele în ţuţuroaiele din cremene. Grigoraş îşi aminti de vremurile copilăriei. Umflă vezica şi-o agăţă de braţul viei s-o zvânte vântul şi zise: „Abia aşteptam să ni se dea băşica, să o umflăm, să jucăm fotbal cu ea.”
Spre amiază se adunară toţi la masă, să se bucure de pomana porcului. Mănâncă din bucatele pregătite de Marina, bucătăreasa casei, şi sunt mulţumiţi de răsplata muncii de peste an. În sobă, uscăturile de fag trosnesc în neastâmpărul focului. Ionică spune că a văzut splina porcului „lată în urmă”, ceea ce înseamnă că această iarnă va fi grea spre sfârşit. Ilie este nedumirit de ce, la noi, oamenii se apropie sufleteşte doar spre sărbători. Acum, că vine Crăciunul, îi vede mai îngăduitori, nepuşi pe gâlceavă. Se întreabă de ce nu sunt la fel şi peste an. Satul are nevoie de armonie în toată vremea. La Padeş, pe dealul fără zăpadă, cireşii tremură sub năvala vântului furios!

Comments are closed.