Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Istorie » Căpitanul Romulus Magheru văzut de un omolog străin

Căpitanul Romulus Magheru văzut de un omolog străin

Submitted by on 3 November 2010articol citit de 1,347 ori | No Comment

Cu siguranţă, cititorilor noştri le este cunoscut numele lui Romulus Magheru, ultimul născut al generalului Gheorghe Magheru şi bunicului octogenarului Vlad Magheru. Despre evoluţia căpitanului Romulus Magheru în perioada 1876-1878, anii obţinerii Independenţei, aflăm informaţii în amintirile colonelului Gunnar Solfest Flood, pe atunci doar locotenent, publicate în Occident. Ofiţerul norvegian este amintit de contemporani  ca prezent atât în faţa Plevnei cât şi în faţa Vidinului. Au ajuns până la noi aceste amănunte datorită generalului R. Rosetti, cel care le-a prezentat într-o şedinţă la Academia Română la 20 ianuarie 1928.

Romulus Magheru a ales cariera militară urcând până la gradul de colonel

Romulus Magheru a ales cariera militară urcând până la gradul de colonel

Gunnar Solfest Flood (1842-1927) a fost un ofiţer norvegian care a participat în cadrul Cartierului General Român de la Plevna la ostilităţile Războiului de Independenţă. Despre Flood, contemporanul Iancu Lahovary scria în memoriile sale: ”Excelent ofiţer, calm, serios, de un curaj rece, e prototip al rasei şi al latitudinei sale; este un contrast  izbitor între acest om şi tinerii noştri ofiţeri…Crescut  la şcoala unei religii care se întipăreşte adânc asupra sufletelor  şi ţine mai mult la regula morală ca la practica exterioară, este pios fără afectaţie şi fără fals respect uman”. Cel mai bun colaborator al ofiţerului norvegian în România a fost căpitanul, pe atunci, Romulus Magheru.
Ofiţer de carieră, Romulus Magheru va muri prematur, la 50 de ani, cu gradul de colonel. A luptat ca ofiţer de Stat Major în Războiul de Independenţă şi a primit mai multe decoraţii din partea Imperiului Ţarist şi a României. A fost fiul generalului Magheru care a ales calea armelor.

Un prieten norvegian
În amintirile apărute în ziarul UNIVERSUL, Flood  îşi amintea că: ”După recomandarea unui prieten comun, am fost bine primit de căpitanul Romulus Magheru, care mi-a servit de călăuză în Bucureşti. A cunoscut dragostea pe care o simţeam pentru România, pentru Domnitorul său, pentru poporul său şi pentru armata sa. De aceea, de îndată ce s-a trecut Dunărea de către Români, mi-a scris, adăugând urarea de a ne revedea în curând pe câmpiile de bătălie din Bulgaria”.
Dar să răsfoim jurnalul lui Flood. Aflăm astfel că prima întâlnire dintre cei doi s-a produs la 11/23 decembrie 1876, atunci când căpitanul Magheru i-a şi promis că îl va prezenta ministrului român de Război, pe atunci G. Slăniceanu.  Ziua următoare cei doi vor lua masa. Despre român, iată ce scrie norvegianul: ”Magheru e de 30 ani, ieşit ofiţer în 1866, căpitan de 5 ani, ofiţer  de artilerie şi de stat major. Când eşti căpitan de 5 ani şi ai făcut serviciu efectiv timp de 3 ani, se poate trece un examen, aproape exclusiv asupra regulamentelor. Examenul terminat, cei reuşiţi se înscriu, în ordinea clasificaţiei, pe tabloul de înaintare la gradul de maior. Magheru nu vrea să se prezinte în Ianuarie, cu toate că prin aceasta va fi depăşit de ofiţeri mai tineri ca dânsul. Am văzut un maior care avea abia 30 de ani şi un colonel de aproape 48 de ani.”
Despre organizarea armatei din vremea aceea, reţinem notele din 15/27 decembrie 1876: ”Se pare că dorobanţii trebuie să se prezinte în fiecare zi, pe piaţa de adunare, din faţa bisericilor. După ce se face apelul li se dă drumul. Nu se fac exerciţii din cauză că câmpiile sunt desfundate.
Magheru socoteşte că o treime numai din ofiţeri e ieşită din Şcoala militară. Restul provine din subofiţeri. Pentru cei ce vreau să devie deadreptul ofiţeri trebuie să urmeze doi ani Şcoala Militară. La Iaşi există o şcoală pentru subofiţeri”.
Flood spune în jurnalul său că pe 17/29 decembrie  1876 a vizitat Arsenalul: ”Vizitat Arsenalul şi atelierele sale, de care depinde şi uzina pirotehnică. Am fost întovărăşit de Colonelul Barozzi şi de căpitanul Magheru. Un căpitan şi câţiva locotenenţi ne-au condus, regretând că colonelul director nu putea fi prezent. Atelierul organizat aproape ca la noi, dar destul de învechit, fiind instalat în clădiri vechi. Se lucra la repararea de puşti şi la  confecţionarea de trăgaciuri de un model nou pentru tunuri şi de roţi foarte bune. Azi lucrau 300 oameni. Soldaţii îndemânatici sunt păstraţi şi li se dă o pregătire mai completă(deseori în străinătate). În cazul acesta sunt numiţi contra-maeştri. O magazie plină de ante-trenuri şi de afete de lemn, cele noi sunt de fier. S-a început construcţia unui nou arsenal, se va instala o fabrică de puşti precum şi o fabrică de tunuri”.

Întâlnirea cu domnitorul Carol I
Flood scria pentru data de 19/31 decembrie 1876: ”Mă hotărâsem dintâiu să merg să văd biserica protestantă germană, dar astăzi dimineaţă căpitanul Magheru a venit să-mi spună că Domnitorul va trece în revistă recruţii, în grădina care e alături(Cişmigiu). M-am dus, îmbrăcat civil. Domnitorul avea aerul amabil dar şi înfăţişarea unui om încercat de durerile vieţii.
Trupele erau orânduite pe o alee, recruţii fiecărui batalion în companii de către două plutoane, de aproximativ 60 oameni, fiecare pluton. Ofiţerul însărcinat cu instrucţia recruţilor, comandă compania. În total erau cam 1500 oameni: 2 companii de vânători, 6 companii de infanterie de linie, o companie de geniu, o companie de pompieri, 5 baterii de artilerie, 4 escadroane de cavalerie, 1 companie de tren, 1 companie sanitară, o companie de jandarmi pedeştri. Toţi-ofiţeri şi soldaţi-foarte bine îmbrăcaţi. Cisme înalte. Răniţi de piele. Teacă de piele pentru cort. Bidon de aramă. Baionetă. Pahar şi farfurie ca la noi. Măntăi mari de toată frumuseţea…”.
Întâlnirea directă dintre domnitor şi norvegian s-a desfăşurat însă în ziua următoare: ”Apoi a sosit Domnitorul, întovărăşit de adjutantul său, un căpitan de cavalerie. A trecut în faţa frontului trupelor, urând bună ziua fiecărui batalion. Chemă pe căpitanul Magheru şi făcu ca să-i fiu prezentat. Domnitorul fu foarte amabil, zicând că e fericit de a mă vedea şi că a regretat de a nu mă fi văzut  în grădină, în timpul revistei. După această întreţinere ne-am alipit suitei Domnitorului. A inspectat cele 3 batalioane de dorobanţi. Mânuirea armelor destul de bine, manevrele din contra foarte rău, deşi nu au constat decât dintr-o desfăşurare din coloana îndoită în linie şi apoi în linii de coloane de companie, urmate de o tragere pe 4 rânduri(numai câte 2 plutoane de companie). Un căpitan de companie; şi Magheru mi-a spus mai târziu, că a văzut pe acest căpitan luat de la altă companie şi dat acesteia, care era să fie inspectată. ”(Va urma).

Comments are closed.