Ursul şi-a văzut umbra!

 453 total views

Februarie a debutat cu o zi însorită şi multă căldură peste sat, de parcă ar fi fost mijlocul lui aprilie, nicidecum o lună în care iarna îşi mai face de lucru prin peisaj, prin viaţa oamenilor. Iarăşi s-a limpezit cerul peste făpturile albe ale munţilor depărtaţi. Înspre văi şi coline s-a furişat un vânt blând, mâncător de zăpadă şi deschizător de primăvară. Credeam că şi-a adus cu sine în traistă anotimpul mirificelor germinaţii şi-l lasă să se înfiripe prin cotloane de codru, prin răscoliri de ţarină şi-n colţuri de ogradă. Dar, fulguielile de după hoinăreala lui ne-au arătat că iarna nu a plecat încă de pe la noi.

Viile sunt sfiinţite după un anumit ritual
Viile sunt sfiinţite după un anumit ritual

Începuse a străluci în calendar februarie, iar dansul fulgilor l-au urcat pe Grigoraş al Floarei în dealul Malaionului, la vie, să-l întâlnească pe Trifon cel Nebun. Ştia el de la maică-sa că acesta este patronul insectelor stricăcioase. De aceea, în această zi, la Padeş şi prin mai multe sate de pe Valea Motrului, era sărbătoare. Oamenii o ţin, să nu se înmulţească omizile şi acestea să nu facă rău livezilor de pomi.

Tradiţiile care nu mor

De Sfântul Trifon, sătenii se adunau pe vârfuri de deal, foarte aproape de sufletul viilor, împreună cu preotul. Se sfinţea apa adusă din cişmelele săpate pe văi de deal cu care se stropeau pomii şi viţa de vie, se făcea sfeştanie mai ales la tarlalele amenajate cu vii, ca bobul de strugure să fie mare, sănătos şi dulce, via să fie încărcată de rod şi să fie ferită de mană şi grindină. Săvârşind acest ritual tradiţional, Moş Grigore taie o coardă din vie şi o coboară în grădina casei. Spre binecuvântarea rodului, el o plantează aici, să-i fie aproape de inima lui şi de lumina ochiului. Se spune că această viţă este „norocul viei” şi vorbele intră pe neobservate în cămara tainică a obiceiului. Astfel se explică întemeierea unor halângi sănătoase, care împodobesc curţile celor mai multe dintre casele zidite prin această zonă a judeţului.
Dinspre Plaiul Cloşanilor şi până spre îndepărtatele coline din Borăscu, februarie intră în sat cu „Târcolul Viilor”. La această rânduială, oamenii urcă la vie cu ţuica în ploscă şi baniţa plină de merinde. Ei taie trei viţe de la trei butuci, le plantează şi se roagă apoi: „Să dea Dumnezeu ploaie la vreme şi să le păzească de orice stricăciune!”. Ocolesc grădina viei cu plosca în mână, poposesc de trei ori şi se roagă pentru sănătatea timpului şi viitoarea recoltă de struguri.
În dimineaţa Sfântului Trifon, la Padeş, femeile s-au întors iarăşi la vie. Cu ele a urcat şi Floarea lui Grigoraş. A luat foarfeca şi potrivit ritualului s-a apropiat de butucul de vie şi a rostit formula magică, invocând belşugul: „Faci struguri, ori te tai!”. Apoi a turnat vin la rădăcina butucului spunând: „Ţi-am dat vin, să-mi dai vin/Eu o picătură, tu o umplutură!”. După acest ceremonial, a venit preotul şi a stropit viţa cu apă sfinţită, ca via să aibă parte numai de apă curată, din ploi curate şi cuminţi.
La Padeş şi prin satele Tismanei, ritualul se continuă pe alocuri cu petreceri la pivniţele de pe deal, la care sătenii întârzie până a doua zi. La Racoţi, după slujba din vii, se încingeau praznice cu trupe de lăutari, unde oamenii se veseleau şi la care se ospătau şi săracii satului. Odinioară, se iveau focuri mari la care gospodarii încălzeau ulcelele şi oalele cu vinul păstrat anume pentru această rugă. Pentru sătenii din Godineşti, preotul citea pe deal rugăciunea-blestem a Sfântului Trifon şi dădea dezlegare petrecerii. De „Praznicul viilor”, sătenii din Dobriţa purtau pe frunte cunună din corzi de vie pe care a doua zi o agăţau la icoană.
Obiceiul face legătura cu legendara credinţă potrivit cărei originea vinului s-ar afla în sângele lui Hristos. De aceea, cununa se pune la icoană! La Runcu, procesiunea pleacă spre deal purtând înainte steagurile bisericeşti. La fiecare cruce şi troiţă din drumul viilor, preotul face slujbă şi se roagă. Şi localnicii din Bălăneşti urcă spre culmile cu vii şi se roagă pentru ploaie în vreme de secetă, pentru apărarea acestor culturi de grindină şi dăunători.
Februarie a început cu „Martinii de iarnă”. Grigoraş crede că din nou cornul va înflori primul dintre pomi, dar se va coace ultimul. Zice că aşa a fost blestemat de Fecioara Maria. Îşi aminteşte că a doua zi din februarie, de Stretenie, ursul şi-a văzut umbra. A fost frumos afară, mult soare, lumină şi căldură de Ziua Ursului. Cum spune calendarul popular, Stretenia este asemănată cu o divinitate feminină foarte sucită, care schimbă vremea cum vrea ea. În condiţiile acestui an, dacă ursul s-a văzut, vremea se va schimba repede. Primăvara mai are de aşteptat până spre mijlocul lui martie, iarna nu şi-a încheiat toate treburile. Mâine se poate să ningă!