După rezultatele deloc încurajatoare de la concursul de titularizare din acest an şi parcă înţelegând că spre învăţământ se îndreaptă acum doar cei care nu au altă alternativă, ministerul a hotărât ca examenul din toamnă să fie unul naţional, cu toate rigorile şi restricţiile impuse de acesta. Trebuie precizat din capul locului că până acum câţiva ani concursul de suplinire era, de fapt, poarta din spate prin care, an de an, mulţi neaveniţi îşi făceau locul în sistem ocupând un post călduţ undeva prin cotloanele vreunui liceu sau ale unei şcoli generale, de cele mai multe ori spre exasperarea conducerii instituţiilor respective, dar şi a părinţilor. Şi asta pentru că aceştia, odată intraţi în sistem, beneficiau de toate drepturile unui profesor. Pentru a corecta acest lucru, trebuie urmată o cale destul de lungă şi de anevoioasă pe care, cel mai adesea, conducerile instituţiilor de învăţământ se feresc să o aleagă. Totuşi, sistemul de învăţământ are farmecul său neştirbit deloc de criză şi de anii de reformă continuă şi atrage încă, precum un magnet, un număr mare de candidaţi, pentru că altfel nu s-ar putea explica faptul că la concursul din 4 august din judeţul nostru, deşi nu s-a anunţat niciun post liber, s-au înscris 240 de concurenţi. Acesta este unul dintre paradoxurile sistemului educaţional de azi. Câte dintre domeniile bugetare se mai pot lăuda astăzi cu faptul că pe 0 posturi se înscrie un aşa mare număr de candidaţi? E drept că, dintre aceştia, poate doar 55 dintre ei au aflat de inexistenţa posturilor în preziua concursului (din moment ce nu s-au prezentat), că poate alţi 44 au descoperit, fiind în sală, lipsa mizei şi au părăsit concursul, iar pentru 73 din cei rămaşi miza mică i-a împiedecat să se concentreze suficient pentru a depăşi pragul notei 5.
Nu vreau să intru în detalii privind nivelul de pregătire al acestor candidaţi la postul de profesor, dar poate rezultatele obţinute pot fi mult mai bine înţelese dacă avem toate piesele din puzzle-ul sistemului nostru de învăţământ.
Cred că acum pentru toată lumea este clar faptul că sistemul educaţional, la toate nivele, este unul neatractiv şi nemotivaţional şi că, dacă încă funcţionează, o face pentru că în mijlocul său mai are valori, dascăli cu vocaţie pentru care recompensele spirituale şi sufleteşti sunt mult peste cele materiale. Totuşi, mai devreme sau mai târziu, lipsa acestei atractivităţi a sistemului educaţional pentru tinerele generaţii de specialişti, manifestată prin lipsa unei infuzii de cadre didactice tinere ne va costa scump pe toţi, indiferent dacă ai noştri copii frecventează sau nu acest sistem.
Nicolae Iorga spunea: „Dacă vrei să distrugi o naţiune, distruge-i educaţia!” Iar realităţile economice din ţările care investesc masiv în educaţie tind să îi dea dreptate. Faptul că astăzi elevi, părinţi şi chiar dascăli redescoperă „adevăratele” examene de bacalaureat, concursurile de ocupare a unei catedre reprezintă un pas înainte. Totuşi, trebuie avută în vedere una dintre trăsăturile noastre, ale românilor, ce ne-a urmărit secole de-a rândul de-a lungul istoriei, şi anume că după fiecare pas înainte avem tendinţa să facem doi paşi înapoi.