Ultima noapte antisovietică, prima zi antifascistă (II)

Cu 65 de ani în urmă, în după-amiaza zilei de 23 august 1944, fuseseră arestaţi mareşalul Ion Antonescu şi colaboratorii săi, la câteva ore se formase un guvern prezidat de generalul C. Sănătescu iar seara, la 22.30, se difuzase proclamaţia către ţară a regelui Mihai I prin care se anunţa ieşirea României din războiul alături de Germania şi alăturarea ei coaliţiei antihitleriste. Ştim deja din materiale anterioare că în dimineaţa zilei de 24 august(la orele 03.30) regele, împreună cu câţiva apropiaţi, părăseşte Bucureştiul pentru localitatea Dobriţa din judeţul nostru. În episodul trecut ne-am oprit la arestarea mareşalului. Pentru că am văzut interesul cititorilor faţă de aceste momente de istorie, revenim asupra lor.

În cursul întâlnirii din 23 august dintre regele Mihai şi Antonescu, acesta din urmă a propus încetarea luptelor, dar intenţionând să obţină acordul prealabil al lui Hitler. Monarhul a respins categoric această soluţie, deoarece era hotărât să încheie urgent armistiţiul cu Aliaţii pe baza condiţiilor oferite de aceştia. După ce l-a arestat pe Antonescu şi colaboratorii săi apropiaţi, regele l-a numit pe generalul de corp de armată Sănătescu preşedinte al Consiliului de Miniştri, iar acesta a format un guvern de coaliţie.
În seara de 23 august, în jurul orei 23.00, noul şef al Marelui Stat Major, investit de rege cu comanda supremă a armatei, generalul Gheorghe Mihail, a ordonat trupelor române să înceteze ostilităţile împotriva armatei roşii, armata română revenind sub comandă românească. Cu o jumătate de oră mai devreme, regele a ţinut un discurs radiodifuzat în care a anunţat destituirea lui Antonescu, încetarea luptei împotriva Naţiunilor Unite şi instalarea guvernului Sănătescu. Trebuie spus că încă de la începutul serii, monarhul a informat Legaţia germană din Bucureşti despre schimbările din conducerea politică a României, ieşirea ţării sale din război, oferind trupelor germane posibilitatea de a părăsi ţara fără dificultăţi, cu condiţia ca acestea să nu manifeste sentimente ostile. După cum se ştie, la 23 august 1944, Bucureştiul a încetat relaţiile diplomatice cu cel de-al III-lea Reich.

O noapte lungă
La Palatul Regal atmosfera era foarte încordată. În absenţa liderilor partidelor politice, s-a hotărât să fie numit generalul Sănătescu, ofiţer care se bucura de un mare respect în cadrul armatei. El îi va transmite acest ordin colonelului Dămăceanu care urma, împreună cu trupele pe care le avea sub comandă, să ocupe poziţii în puncte strategice din Bucureşti şi să înceteze luptele cu trupele sovietice. Foarte important, germanii nu au găsit nici măcar un ofiţer superior care să îi ia locul lui Antonescu şi să nu respecte ordinele regelui.
Problema guvernului a fost una foarte spinoasă. Pe lângă faptul că Maniu şi Pătrăşcanu nu au reuşit să se pună de acord asupra listei guvernului, ei erau de negăsit în după-amiaza zilei de 23 august 1944. Noul guvern a trebuit să fie format pe loc de consilierii regelui. Astfel, Niculescu-Buzeşti, consilier la Ministerul de Externe, a fost avansat ca ministru de externe. Generalul Aldea a devenit ministru de interne iar liderii partidelor din BND, organismul care a organizat lovitura de stat-Maniu, Brătianu, C. Titel Petrescu şi Pătrăşcanu-miniştrii fără portofoliu.
Primul dintre miniştri care a ajuns la Palat a fost Pătrăşcanu, care sosise în jurul orei 20.00. Adusese cu el textul proclamaţiei regelui, care a fost modificată de Sănătescu, Niculescu-Buzeşti şi alţii. Sosirea lui Pătrăşcanu la Palat a fost urmată la scurt timp de cea a lui Titel Petrescu, şi după o oră, de cea a lui C. Titel Petrescu, iar apoi Emil Bodnăraş, prezentat regelui drept „inginer Ceauşu”. Puţin mai târziu, comuniştii lui Emil Bodnăraş l-au preluat pe Antonescu, ascunzându-l în cartierul Vatra Luminoasă. Împreună cu mareşalul au fost preluaţi generalul Constantin Pantazi, ministrul apărării, generalul Dumitru Popescu, ministrul de interne, generalul Constantin Vasiliu, subsecretar de stat la Ministerul de Interne, şi colonelul Mircea Elefterescu, comandantul poliţiei din Bucureşti. Toţi au fost predaţi sovieticilor la 31 august 1944.

Proclamaţia către ţară
„Români,
În ceasul cel mai greu al istoriei noastre am socotit, în deplină înţelegere cu poporul meu, că nu este decât o singură cale pentru salvarea ţării de la catastrofa totală: ieşirea noastră din alianţa cu puterile Axei şi imediata încetare a războiului cu Naţiunile Unite. […]
Români,
Dictatura a luat sfârşit şi cu ea încetează toate asupririle. Noul guvern înseamnă începutul erei noi în care drepturile şi libertăţile tuturor cetăţenilor vor fi respectate. Alături de armatele Aliate şi cu ajutorul lor, mobilizând toate forţele naţiunii, vom trece hotarele impuse prin dictatul nedrept pentru a elibera pământul Transilvaniei noastre de sub ocupaţia străină. De curajul cu care ne vom apăra cu armele în mână independenţa împotriva oricărui atentat la dreptul nostru de a hotărî singuri soarta depinde viitorul ţării noastre. Cu deplină încredere în viitorul neamului românesc, să păşim hotărâţi pe drumul înfăptuirii României de mâine, a unei Românii libere, puternice şi fericite ”

Gorjeanul Titus Gârbea despre Antonescu
În perioada celui de-al Doilea Război Mondial, colonelul, pe atunci, Titus Gârbea a îndeplinit funcţiile de ataşat militar la Berlin (1938-1940), ataşat militar la Stockholm şi Helsinki (1940-1942), şef al Detaşamentului de legătură cu Grupul de Armate Sud (1942-1943), comandant al Brigăzii 18 Artilerie (1943-1944). A fost înaintat în anul 1943 la gradul de general de brigadă (cu o stea).
În martie 1944, Titus Gârbea este numit în funcţia de şef al Misiunii Militare Române la OKW, armata germană, misiune convenită de Ion Antonescu şi Adolf Hitler la întâlnirea lor din 23 martie 1944, de la Klessheim. Misiunea Militară Germană în România şi-a dat acordul asupra numirii sale: “Este bine cunoscut de când a fost ataşat militar, corect, nu ne-a dezamăgit şi adevărurile spuse au fost juste şi româneşti, chiar dacă uneori ele au putut să fie neplăcute; misiunea este aşteptată.” El s-a prezentat la Hitler la 27 martie 1944 şi a participat la mai multe şedinţe militare ale lui Hitler cu şefii responsabili de la OKW şi OKH (generalii Wilhelm Keitel, Heinz Guderian, Alfred Jodl, Kurt Zeitzler etc.), expunând poziţia Marelui Stat Major al Armatei Române
Spunea Gârbea în memoriile sale: „Conchid lui Antonescu, care era mirat şi crispat, că faţă de amăgelile şi deturnările germane noi nu trebuie să ne mai facem scrupule. “Ei, germanii, ne vor părăsi deliberat în Moldova şi Basarabia. Nu trebuie să lăsăm răul să se întindă şi, dumneavoastră, în calitate de comandant suprem român, să cereti încetarea ostilităţilor pe baza unui armistiţiu”. (…) Mareşalul Antonescu tace îndelung, apoi reia: “Eu mă duc la Grupul de armate general Friessner, iar mâine sau poimâine vin la Bucureşti să raportez regelui şi să-i predau puterea”.”