Istoria românească a fost cunoscută în Europa Occidentală prin intermediul presei străine de la vremea aceea. Dacă nu ar fi fost eforturile acesteia, probabil că europenii nu ar fi ştiut nimic despre acţiunile politice şi militare ale lui Mihai Viteazul, despre moartea tragică a lui Miron Costin, despre acţiunile diplomatice ale lui Constantin Brâncoveanu, inclusiv uciderea sa şi a fiilor pentru credinţă etc. Presa străină a alocat spaţii importante pentru Revoluţia de la 1821 condusă de Tudor Vladimirescu.
Încă de la început trebuie să subliniem faptul că aceste izvoare de presă sunt foarte importante pentru români deoarece primele ziare româneşti vor apare în Moldova şi Transilvania la sfârşitul secolului al XVIII-lea iar în Ţara Românească în primăvara anului 1829.
Revoluţia ducelui valah Teodoro
Presa italiană de la începutul secolului al XVIII-lea, reprezentată la vremea aceea prin „Giornale del Regno delle due Sicilie”, „Gazeta Piemontese” din Torino, „Gazetta di Genova” şi „L’Observatore Triestino”, au publicat numeroase şi ample relatări despre Revoluţia lui Tudor Vladimirescu. Tudor Vladimirescu, pe care toate gazetele italiene îl numesc Teodoro, este înfăţişat ca un duce valah (il duce), ca un şef militar (il capo di valachi) şi apoi (domn), „Signore di Bucarest”. Acţiunea sa este văzută şi numită fie insurecţie(insurezzione), fie chiar revoluţie (rivoluzione). „Gazetta Piemontese” din 12 mai menţionează „la rivoluzione diretta da Teodoro” considerând-o „asemănătoare cu multe altele care izbucnesc din când în când în provinciile vasale ale Imperiului otoman.
Tot ca o revoluţie este văzută şi de un martor ocular al evenimentelor, de episcopul catolic din Bucureşti, Giuseppe Maria Molajoni, în raportul său către Propaganda Fide scris în 21 septembrie 1821 sub titlul: „Breve istoria della rivoluzione di Bucarest”(Scurtă istorie a revoluţiei din Bucureşti).
Despre Revoluţia românească
După declanşarea acţiunilor eteriste de către Alexandru Ipsilanti în Moldova şi după ce au început să circule ştirile, corespondenţii de presă le vor prezenta mereu împreună. Erau precizate diferenţele majore dintre cele două mişcări.
„Gazetta Piemontese” publica în 12 mai următoarea ştire din 24 aprilie preluată prin Observatorul Vienez: „Se pare că nu există nici o înţelegere între Teodoro, conducătorul românilor (capo di valachi) şi Ipsilanti care ia titlul de general al grecilor. Proclamaţiile publicate de ei la Bucureşti la 17 şi 18 martie exprimă intenţii contrarii. Revoluţia condusă de Tudor seamănă atâtor alte revolte parţiale care s-au făcut din când în când în provinciile supuse ale Imperiului otoman pentru a se obţine o favoare dar nu pentru a răsturna vreodată Imperiul. (…). Tudor nu s-a opus proclamaţiilor lui Ipsilanti dar n-a trimis nici pe cineva care să-l laude pentru aceasta”. Şi ziarul continuă scoţând în evidenţă consecinţele adversităţii Tudor-Ipsilanti: „adversitatea evidentă dintre cei doi şefi ai revoltei diminuează cu mult importanţa cuvenită acestui eveniment. Dacă Poarta se înţelege cu Tudor, dacă înfrânează avariţia boierilor greci pe care poporul îi urăşte mai mult decât pe paşalele turceşti. „L’Obsservatore Triestino” din 12 iunie nota şi el obiectivele diferite ale celor două mişcări: „revolta lui Teodoro era îndreptată împotriva grecilor, mai ales împotriva acelor familii de greci care locuiau la Constantinopol, în Fanar şi erau domni în cele două principate şi dragomani ai Porţii”.
„Gazetta Piemontese” din 19 iunie 1821 face referiri ample şi foarte tranşante la adresa scopurilor celor două revoluţii. Astfel „primele mişcări au fost începute de Teodoro în Mica Valahie. Ele erau îndreptate împotriva grecilor şi în mod precis împotriva fanarioţilor. (…) Plângerile acelui popor nu sunt împotriva turcilor ci împotriva principilor greci care guvernează şi îi persecută după bunul lor plac(…) pentru a-şi satisface propria lăcomie precum şi a clienţilor lor.
Divergenţe între cei doi conducători
În final, cei doi nu au ajuns la nici o înţelegere după cum menţiona „Gazetta di Genova” în 15 aprilie: „Se zice că aceşti doi capi ai revoltei nu au ajuns la un acord între ei; Teodoro refuza să intre în subordinele lui Ipsilanti şi se pare că în taină ar avea alte intenţii decât rivalul său”. Iar motivul refuzului l-a dezvăluit chiar Tudor cancelarului austriac Udriţki la întrevederea pe care a avut-o în 22 martie/3 aprilie: „Şi aceasta pentru motivul că eu nu sunt dispus să vărs sângele românilor pentru Grecia şi nu vreau ca printr-o măsură nesocotită şi pripită să întreprind ceva în detrimentul poporului român”.
Este cunoscut faptul că după izbucnirea revoluţiei lui Tudor, Poarta se pregătea să intervină în Principate cu scopul de a lichida mişcarea eteristă dar exista şi teama unui conflict cu Rusia. În orice caz, armatele otomane concentrate pe linia de la Dunăre au primit ordinul să treacă în Ţara Românească. Tudor, deşi luase măsuri să întâmpine armata otomană, s-a hotărât, la 27 mai, să părăsească Bucureştii pentru a nu fi distrus oraşul şi să se retragă în Oltenia, prin Piteşti. În drum spre Piteşti a intervenit arestarea şi apoi asasinarea lui din ordinul lui Alexandru Ipsilanti.
Sfârşitul lui Tudor
Presa italiană va relata pe larg sfârşitul lui Tudor Vladimirescu. Astfel, în „Gazetta Piemontese” se relata: „Un martor ocular raportează că Tudor, la puţin timp după sosirea lui la Piteşti a fost luat de un căpitan de cavalerie din rândurile rebelilor şi condus în lanţuri în cartierul general al lui Ipsilanti de la Târgovişte”. La 27 iunie ştirea era deja cunoscută la Viena de unde Rossi, ministrul piemontez de acolo, scria şi el că: „Înainte de a părăsi oraşul Târgovişte, acest general(Ipsilanti) a dat dispoziţie în 7 iunie să fie împuşcat Tudor Vladimirescu, arestat mai înainte din ordinul său.”
„L* Osservatore triestino” din 30 iunie menţiona că: „Faimosul conducător rebel Teodoro (…) a fost surprins din ordinul lui Ipsilanti la Ploieşti şi dus prizonier la Târgovişte, a fost judecat de un tribunal de urgenţă pe 7 iunie şi condamnat la moarte. Îndoielnică însă această judecare la care nici nu aveau dretul, Tudor nefiind omul lor. Acelaşi lucru era relatat la 7 iulie şi de „Gazetta Piemontese”, iar patru zile mai târziu, tot aici se publicau informaţii preluate din câteva scrisori sosite din Braşov şi care asigurau „că principele Ipsilanti l-a ucis pe Teodoro îndată ce a ajuns la Târgovişte, unde cartierul general al Prinţului se găsea încă din ziua de 6”