Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Istorie » Tudor Vladimirescu, eroul modern al istoriei naţionale (III)

Tudor Vladimirescu, eroul modern al istoriei naţionale (III)

Submitted by on 31 January 2016articol citit de 1,066 ori | No Comment

La aproape două secole de la evenimentele produse în 1821, controversele continuă să se manifeste, până şi caracterul mişcării-“răscoală” sau “revoluţie”-rămânând în dezbatere. Există suficiente argumente pentru a demonstra faptul că este vorba de o Revoluţie condusă de eroul gorjean din Vladimiri care, deşi înfrântă, şi-a atins principalul obiectiv, înlăturarea domniilor fanariote. Că istoricii nu s-au pus de acord nu ar trebui să ne surprindă, ei au servit în diverse epoci şi regimuri, rămânem cu o concluzie trasă de inegalabilii paşoptişti Mihail Kogălniceanu şi Nicolae Bălcescu, evenimentele din 1848 “îşi iau ca misie de a continua programa revoluţiei de la 1821”.

La sfârşitul secolului al XIX-lea la Târgu-Jiu s-a construit o statuie în memoria eroului din Vladimir.

La sfârşitul secolului al XIX-lea la Târgu-Jiu s-a construit o statuie în memoria eroului din Vladimir.

Aniversarea celor aproape două secole de la evenimentele din 1821 ne prilejuieşte încercarea de a lămuri încă unul din episoadele controversate care îl urmează pe Tudor Vladimirescu. Mai exact, dacă Tudor Vladimirescu a fost sau nu membru al Eteriei? Istoricul Alex.M.Stoenescu a lămurit în ultimii ani problema, un legământ-dacă a existat cum spunea academicianul Andrei Oţetea-a fost doar un acord de colaborare iar pentru a fi membru al Eteriei trebuia să ai origine greacă: „trebuie spus că aceasta (Eteria, n.n)era formată exclusiv din greci şi că acolo unde găsim indivizi de altă origine etnică este vorba de simpatizanţi, sprijinitori, membri ai unor grupuri asociate mişcării de eliberare a patrioţilor eleni, agenţi plătiţi ai mişcării”.

Ales pentru fapte mari

Trebuie spus că nu a fost deloc întâmplătoare alegerea lui Tudor Vladimirescu pentru a conduce evenimentele din 1821, acesta conducea singurul detaşament militar din ţară şi era deopotrivă apreciat de boieri, ruşi şi eterişti. Regretatul istoric Florin Constantiniu făcea o remarcă interesantă în această direcţie: „Omul asupra căruia şi-au îndreptat privirile fruntaşii boierimii a fost slugerul Tudor (Theodor) din Vladimir, numit de aceea şi Vladimirescu… Era un om energic, decis, cu spirit de iniţiativă şi cu lecturi istorice. Capacitatea de comandă şi prestigiul de care se bucura în Oltenia erau temeiuri hotărâtoare de a-i încredinţa lui conducerea mişcării de emancipare”.

Domnul Tudor

Pentru circa 6 săptămâni, Tudor Vladimirescu a fost domnul Ţării Româneşti chiar dacă acest titlu nu l-a avut oficial. Pe 21 martie 1821, Tudor intră în Bucureşti ţinând în mână o pâine mare, semn al păcii şi belşugului. Întâlnirea cu Alexandru Ipsilanti din 30 martie, în casele de la cişmeaua Mavrogheni, dincolo de capul Podului Mogoşoaiei, nu va lămuri lucrurile. Mai mult, eteriştii vor ajunge la concluzia că românul îi încurcă şi trebuie lichidat, lucru întâmplat peste două luni.
Tudor Vladimirescu avea o recunoaştere semi-oficială, mitropolitul ţării, episcopii de Argeş şi Buzău, împreună cu alţi 53 de dregători, îi dăduseră o „carte de adeverire”, în care afirmă că: „pornirea dumnealui slugerului Teodor Vladimirescu nu este rea şi vătămătoare, nici în parte fiecăruia, nici patriei, ci folositoare şi izbăvitoare”. La rândul său, Tudor dăduse un „jurământ” scris prin care se angajase să recunoască ca reprezentant legal al ţării „vremelnica ocârmuire” (practic, boierii rămaşi în Bucureşti).

Sfârşitul lui Tudor

În mai 1821, când sub presiunea turcilor Tudor va părăsi Bucureştiul, conducătorul Revoluţiei le-a făcut o promisiune de care nu s-a ţinut:„Eu trec peste Olt cu toată Adunarea norodului ca să mă întăresc în mânăstirile ce le-am umplut cu zaherele şi cu panduri; şi nădăjduiesc, cu ajutorul lui Dumnezeu, să mă ţin acolo multă vreme, ca în nişte cetăţi, până când voi sili pe turci să dea ţării drepturile şi privilegiile ce norodul le-a cerut prin mine de la Înalta Poartă”.
Sfârşitul său era foarte aproape. Silit să ia măsuri în propria tabără cu soldaţii şi căpitanii care se dedau la jafuri şi alte silnicii, el va pierde sprijinul propriilor soldaţi, moment speculat de eterişti care îl vor aresta din mijlocul taberei sale şi îl vor duce la Târgovişte. Despre acele momente, relatate şi de noi într-un alt număr al Verticalului, N. Iorga a scris câteva cuvinte memorabile:„L-au judecat? El nu era un om să răspundă. L-au osândit? Ce preţ putea să aibă osânda de la astfel de judecători? A fost omorât noaptea la marginea oraşului, sub geana dealului de pe care priveghează mânăstirea Dealului cu rămăşiţele pământeşti ale lui Mihai”.
Cu siguranţă a fost o crimă. Evenimentul nefericit s-a produs în toiul nopţii (26/27 mai), iar sinistra faptă a fost dusă la îndeplinire de Vasile Caravia, Gherasim Orfanos şi Constantin Cavaleropoulos. Trupul lui Tudor a fost hăcuit cu suliţe si topoare, şi aruncat apoi într-o fântână părăsită. Tudor Vladimirescu părăsea viaţa pământeană pentru a intra în istorie.

Comments are closed.