Transalpina, locul unde dai mâna cu norii

Loading

S-a scris şi s-a vorbit în această vară de Transalpina, poate mai mult decât în toţi anii de la prima sa inaugurare, din prima jumătate a secolului trecut. Oltenia a avut şi are mai multe căi de legătură cu Ardealul: Şoseaua  de pe valea Oltului, cea din Defileul Jiului, Pasul Vulcan în amonte de comuna Schela, drumul pe care acum patru secole în urmă trecea cu oastea-i în Ardeal însuşi Mihai Viteazul, primul voievod al tuturor românilor, atât din interiorul arcului carpatic cât şi din exteriorul acestuia. Mai nou, românii de dincoace şi de dincolo de Meridionali au o nouă cale de legătură: Şoseaua Transalpina.

locul unde dai mâna cu norii
locul unde dai mâna cu norii

În realitate aceasta nu este chiar atât de nouă, cum ar rezulta din intensitatea mediatizării de care a avut parte, în ultimele 10-11 luni. Vechea inaugurare a şoselei, care şerpuieşte printre vârfurile carpatine a avut loc în anul 1936, în prezenţa întâiului om din stat în acea vreme, Regele Carol al II-lea, de unde şi denumirea iniţială a şoselei de Drumul Regelui. Unul dintre cei mai cunoscuţi novăceni în comunitatea locală de sub munte, ing. Gheorghe Cuţuliga, cel care de curând a împlinit admirabila vârstă de 87 de ani a fost prezent la evenimentul din plaiul ungurenilor, ce a avut loc cu către sfârşitul perioadei interbelice. Transalpina a fost modernizată pe scheletul de piatră al acelui drum, care la rându-i a fost desăvârşit pe linia montană trasată din Novaci şi până sub Vârful Păpuşa (cca. 2200 m.), , în timpul vieţii lui Dumitru Brezulescu (1780-1916 – creatorul Novaciului modern) pentru ca în continuare până la limita Vechiului regat cu Austro-Ungaria cărarea să fie completată cu poteci seculare, pe care ciobanii, fie de la nord, fie de la sud de Carpaţi au trecut cu turmele ani de-a rândul.

Traseul
Transalpina, aşa cum o cunoaştem astăzi, încă nefinalizată în întregime, dar pe deplin circulabilă, măsoară 108 km. de la Novaci şi până la Şugag în judeţul Alba. Şoseaua porneşte aşadar de la râul Gilort, foarte aproape de centrul micuţului orăşel de  sub munte, trece pe lângă Monumentul din Plaiul ungurenilor, ridicat o data cu lucrările din 1936, îşi croieşte drum printre vârfurile: Făget, Cerbu, Tolanu, Florile Albe, Plopu,Vaca şi străbate Staţiunea Rânca, aşezată în aval de Vârfurile Tigvele, Dâlbanu, Corneşu şi Păpuşa. La Rânca, Transalpina măsoară deja 1650m. altitudine fiind înconjurată de o parte şi de alta a sa, de cabanele şi pensiunile, ridicate în mai puţin de două decenii de către localnicii din Novaci şi Baia de Fier dar mai cu seamă de iubitori ai muntelui din alte zone ale ţării. După ce poposeşte un pic în acest perimetru, fiind amenajate şi câteva parcări, Transalpina îşi continuă asaltul, către culmile înalte lăsând în urmă ultimele edificii de la Coada Râncii, şi hotărâtă parcă să treacă peste Carpaţi „se încolăceşte” sub Vârful Păpuşa, la doar o aruncătură cu piatra de semeţul Vârf Mohor, trece printre stânci şi ajunge în punctul maxim altitudinal în zona Dengherul, acolo unde Şoseaua asfaltată atinge cota de 2145m înălţime.

Omul de mână cu natura
De aici ochii călătorului se învârt admirând în sus şi în jos şi greu săturându-se să admire ceea ce natura a creat: înapoi spre miazăzi se zăreşte staţiunea înţesată de construcţii montane, dar şi muntele Păpuşa, cu versantul său nordic, complet asimetric faţă de parte sudică a sa, către răsărit se zăreşte cărarea ce șerpuieşte spre Lacul Petrimanu, dar şi Vârful Dengherul aflat la cca. 30 m. altitudine, în timp ce spre Apus culmile Carpaţilor, continuă să se ridice către cer, undeva în plan nu foarte îndepărtat fiind Vf. Parângul Mare, cel mai înalt din aceste locuri şi al treilea în ţară. Însă ochii privitorului se hotărăsc să aleagă tot spre nord, deoarece Transalpina continuă şi nu oricum, ci cu partea cea mai spectaculoasă a sa. De aici începe Pasul Urdele, şoseaua urcă şi coboară, pe lângă vegetaţia pitică dar rezistentă, pentru că pe aici, vântul suflă cam de două ori pe an: şase luni dintr-o parte şi şase luni din partea cealaltă. Suntem în zona în care se formează Râul Latoriţei, pe partea dreaptă în sensul ascendent al drumului, în stânga fiind Pârâul Urdele şi cel pe care ciobanii l-au botezat „Răguşitu”, acesta din urmă un pic mai greu reperabil, cu apa lor rece şi sănătoasă. Transalpina îşi continuă itinerariul trece pe lângă Vf. Muntinu şi lacul glaciar cu acelaşi nume, apoi prin munţii Cărbunele şi Ștefanu, lăsând în stânga două trasee turistice, spre lacul Gâlcescu aşezat în spatele Parângului şi coboară la Obârşia Lotrului. Într-o nouă aşezare montană modelată de mâna omului prin construcţii şi alte amenajări.

Răscruce
De aici apar şi primele bifurcaţii, în dreaptă către Oraşul Brezoi, pe lângă Lacul de acumulare Vidra, iar în stânga spre municipiul Petreoşani-Hunedoara. Însă Transalpina merge înainte, încă vreo 70 km, pe lângă lacurile Bistra şi Tău, se strecoară prin faţa Mănăstirii Oaşa şi-şi atinge destinaţia în Comuna Şugag la mai puţin de 10 km. de Mărginea Sibiului, acolo sus în muntele de la Jina.
Fără a fi maliţios, remarc totuşi că poate o denumire de Transcarpatica, sau Transmeridionala, ori lăsat Drumul regelui erau mai în ton cu locurile, dar se acceptă şi Transalpina, pentru că oricum şoseaua nu o poate confisca nimeni de aici.
Călătorie Plăcută! P.S. Nu vă aventurați iarna!
Adelin Ungureanu

One Comment on “Transalpina, locul unde dai mâna cu norii”

Comments are closed.