Şase echipe de elevi de la Colegiul Tehnic „General Gheorghe Magheru” se luptă pentru a pune mâna pe unul dintre cele mai consistente premii oferite vreodată la un concurs de liceeni. 500 de lire sterline vor primi elevii care vor face cel mai frumos site al acestui liceu, premiul venind de la un fost elev al acestei unităţi şcolare, după cum ne-a declarat, într-un interviu în exclusivitate, Marius Buzera, directorul colegiului . Ideea unui concurs între elevii Colegiului Tehnic ”General Gheorghe Magheru” pentru realizarea unui nou site de internet al liceului a prins foarte bine printre elevii care au tot adunat în ultimii ani premii naţionale la concursurile de informatică.
Reporter – Cum a ajuns acest concurs la Liceul ”Magheru”?
Marius Buzera: De mai multă vreme, noi cei de la ”Magheru”, părinţi, elevi, profesori, eram un pic dezamăgiţi de aspectul site-ului nostru www.ctgm.ro, iar ceea ce a pus capac a fost când un fost elev de al meu, acum stabilit în Anglia, m-a contactat într-o seară, exact imediat după momentul morţii colegului nostru profesorul Cârstoiu Andrei, care de altfel i-a fost şi diriginte şi mi-a spus că avem unul dintre cele mai „neatractive site-uri” pe care le a văzut vreodată. În plus, şi-a arătat regretul că deşi ştie că în cadrul orelor de laborator elevii noştri au realizat site-uri pentru diverse instituţii, nu ne-am găsit timp şi pentru noi. Aşa că s-a oferit să finanţeze acest concurs. De fapt ideea cu acest concurs i-a aparţinut tot lui.
R: Şi suma, cum s-a ajuns la această valoare de 500 de lire sterline?
M.B.: Aici eu am propus o sumă de 100 de lire, însă mi-a replicat că, pentru o astfel de sumă, un elev din Anglia nici nu ar porni calculatorul.
R: Care credeţi că vor fi beneficiile acestui concurs pentru şcoala şi elevii dumneavostră?
M.B.: Pentru noi, ca instituţie, dar şi pentru elevii noştri acest concurs este o oportunitate. Odată că în urma acestuia vom avea un alt site, sper eu mult mai atractiv şi care să aibă şi o variantă în limba engleză, iar în al doilea rând acest concurs poate fi un bun test pentru elevii noştri cu abilităţi la informatică în vederea participării la viitoarele concursuri şi olimpiade şcolare.
R: Cine va juriza site-urile realizate pentru concurs?
M.B.: Din acest moment, elevii au la dispoziţie exact o lună să-şi definitiveze proiectele. La sfârşitul acestei perioade, se va constitui un juriu format din profesori şi informaticieni, din care va face parte inclusiv sponsorul, pentru că şi el este la bază informatician, şcolit în Anglia, chiar dacă acum am înţeles că lucrează în alt domeniu de activitate.
R: Despre elevii şi echipele din concurs ce ne puteţi spune?
M.B.: În concurs sunt până acum 6 elevi sau echipe, pentru că unii dintre ei au ales să lucreze în echipă. Nu le cunosc proiectele, dar din ce mi-a ajuns pe la ureche pot doar să va spun că sunt proiecte inedite, interesante şi care au toate şansele în a se constitui în reuşite frumoase. Foarte interesante mi s-au părut până acum ideile unor elevi ca Burlan Aurelian, Maria Octavian şi Onescu Cristian.