Tismana, minunea spaţiului sacru!

Loading

Urcăm spre mănăstire. E zi de pelerinaj la ctitoria Sfântului Nicodim. Turnurile zvelte veghează peste imensitatea verde a pădurilor. Poarta credinţei este deschisă. În jur, există o rânduială a tuturor minunăţiilor. Sub aripi de arţar şi brad, foişorul îşi păstrează amintirile. Printre culori de trandafir, strălucesc hortensiile. Un tei curajos, agăţat de pereţii stâncăriei se lasă mângâiat de vântul scăpat din vuiet de munţi. Izvorul Gurniei este la fel de răcoros şi limpede.

Turnurile zvelte veghează peste imensitatea verde a pădurilor la Tismana
Turnurile zvelte veghează peste imensitatea verde a pădurilor la Tismana

Ploile primăverii au întărit izvoarele, au îndesit lăstărişul şi-au înălţat firul de iarbă. La margini de codru, surâsul verde al poienilor este încununat de farmecul florilor multicolore, care înfrumuseţează colinele şi înmiresmează ferestrele naturii. În umbrele fâneţelor, gâzele îşi pregătesc concertele, albinele zumzăie printre polen şi tulpini de flori, veveriţele zburdă într-un joc aparte din copac în copac, căprioara s-a arătat câteva clipe în luminiş pentru a da de înţeles că în lumea pădurii viaţa este trăită cu bucurie. În vârful Cioclovina, făptura albă a schitului scrutează depărtările. Înzdrăvenite, în verde tumultuos, pădurile coboară spre vaduri cu ape repezi şi limpezi.

Sărbătoarea sacrului la Tismana

Drumul şerpuieşte printre pâlcuri de salcâmi trecuţi de floare. În lizieră, stupinele lucrează cu toate urdinişurile. S-au umplut de parfum frasinul şi măceşul. Prin fâneţele înmiresmate se pierde acum zborul hărnicuţelor albine şi al celorlalte insecte atrase de raiul florilor. În statornice peregrinări, turme de oi păşunează în iarba grasă din luncă, fulguind fabulos în verdele îmbietor al văii. Regăsim albia râului, undeva, înspre poarta munţilor, mult mai zâmbitoare. Sclipiri argintii de soare sănătos sar necontenit spre noi din valul hotărât şi împlinit. Înaintăm pe valea umbroasă, pe sub arcada brazilor ce însoţesc intrarea în templul verde al Tismanei.
Suntem plini de speranţă şi ne simţim protejaţi de spiritul tutelar al acestui spaţiu înrourat şi sacru. Pătrundem cu mare grijă în farmecul peisajului şi admirăm frumuseţile perene ale timpului. Râul curge năvalnic şi vuieşte uimitor de firesc, lovindu-se de rădăcini şi maluri cu valuri de ploi în tălpi. Păduricea de arini din zăvoi şi-a învelit aproape toate trunchiurile în taina iederei agăţătoare. Valuri invizibile de aer crud coboară dinspre munte înviorându-ne şi dezmierdându-ne ca pe nişte copii obosiţi de somnul electronic. Tril de păsări ne alintă dinspre desişuri. Au ieşit şi melcii de sub umbrelele captalanilor. Bănuim că va mai ploua câteva zile la Tismana!
Urcăm spre mănăstire. E zi de pelerinaj la ctitoria Sfântului Nicodim. Turnurile zvelte veghează peste imensitatea verde a pădurilor. Poarta credinţei este deschisă. În jur, există o rânduială a tuturor minunăţiilor. Sub aripi de arţar şi brad, foişorul îşi păstrează amintirile. Printre culori de trandafir, strălucesc hortensiile. Un tei curajos, agăţat de pereţii stâncăriei se lasă mângâiat de vântul scăpat din vuiet de munţi. Izvorul Gurniei este la fel de răcoros şi limpede. Râde sub pereţii albi tăpşanul ţesut cu iarbă verde şi crudă. Peste pietrele din ziduri, guşterii încearcă puterea soarelui. La baza muntelui se-aude cântecul râului. Apele sunt libere, să susure unda, să răsune codrul! Pe povârnişul înnobilat cu pământ, o călugăriţă face stânca să rodească. Printre ramuri de fag, soarele-i mângâie munca. Cine-i venerează truda?
Ne întoarcem spre freamătul văii. Spre frunţi de Carpaţi, cerul se nelinişteşte cu nori negri. Tunete îndepărtate trezesc liniştea cosmică. Printre arini bătrâni, Tismana alunecă vijelioasă la vale. Sub lumina zilei, cascada Stârmina îşi aruncă şuvoiul peste praguri de stâncă. Fulgerări argintii întregesc spectacolul prin care firul de apă al Gurniei se prăvăleşte în genunea de sub turnurile solitare. După ce mângâie stânca adormită-n piept de munte, şuviţele cascadei se preling spre sufletul râului printre pălării fragede de brusturi sălbatici.
Din pridvor cu flori, portalul pădurii pare magnific. Tunete iscoditoare şi fulgere ciudate se lasă peste împrejurimi. Sunt semne de furtună. Duduie, vijelia şuieră prin arbori. Stropi grei păşesc peste cupola pădurii. Vântul vântură faţa noastră cu ploaie măruntă, răpită din iureşul potopului. Trece furia norilor şi codrul se linişteşte. Seara coboară dinspre înălţimi de cer. Valea se înveleşte în tăcerea sălbatică a nopţii. Se răcoreşte. Aerul este foarte curat, puternic şi tămăduitor. Dinspre desişuri se aude glasul unui greieraş timid. Nu ştim dacă luna va răsări iar la Tismana!