Teatru, de Nicolae Bălașa

Loading

După aproape 30 ani, mai exact, după Marin Sorescu şi I.D. Sârbu, la Craiova s-a publicat, de curând, un nou volum de teatru, cu sprijinul Bibliotecii Judeţene Alexandru şi Aristia Aman din Craiova şi Consiliului Judeţean Dolj.

Volumul este compus din trei piese, una mai spumoasă decât alta: „Preț pe dispreț”, „Ziua a șaptea” și „Apocalipsu`, în varianta de mâine”.
Comicul e aici la el acasă, creând cititorului o stare de bine, făcându-l să râdă degajat, să se desprindă de grijile zilnice și să lase la o parte supărările. Comicul de situație, de limbaj, de moravuri și de nume, toate se întrepătrund în așa fel, încât cititorul, cu siguranță, nu se va putea abține de a nu râde: „Din sală, urcă pe scenă Berilă. Şi fanfara, şi lăutarii îi fac primirea ca la nuntă. Toţi cei prezenţi îl pupă în vreme ce cântă pe rând când fanfara (cântece specifice înmormântărilor), când lăutarii (cântece de chef, sârbe etc.). Se sărută apoi între ei până ce Berilă face semn să se oprească. Oamenii se aşează la mesele laterale, pe când Berilă se aşează cu popa Tufiş şi doctorul Beliş la o masă centrală. În colţurile scenei, şi într-o parte şi în alta, presa, o cameră care simulează transmisia în direct a evenimentului.
Tase (în picioare, pe un ton omagial) : Domnilor, tovarăşi, şi madam, şi madam… Suntem onoraţi ca oricând să-l avem alături pe domn…
Cei de la mese (se ridică în picioare, aplaudă şi, într-un glas) : Berilă ! Berilă ! Berilă !
Tase : Stop ! Facem astăzi şi aducem onoare lui domn Berilă şi parastas, şi distracţie pentru cei ce au ales să moară împreună.
Peşcheş : Am eu o funie care îi ţine pe toţi ! Numai să nu se rupă creanga dudului din spatele curţii !
Cei de la mese (râd şi strigă toţi în acelaşi timp, pe rând, mai multe nume) : Berilă ! Ura ! Tufiş ! Ura ! Beliş ! Ura ! Şi iar Tufiş ! Ura ! Ura ! Ura !
Tase : Gata cu gluma că puietul nostru, ca spirit, e aci !
Tufiş (se ridică şi cântă) : Aleluia ! Aleluia ! Aleluia !
Madam Păsărea (în şoaptă, către madam Chirpici) : Fă, al dracu popă avem ! Bea de azi de dimineaţă, cântă într-una şi n-a mai răguşit !
Tase : Să ascultăm intelectuala noastră de cartier !
Ruxi (se ridică în picioare, măsoară cu privirea pe fiecare, apoi se uită spre Berilă) : Să trăiască domn’ Berilă pe lumea ailaltă !
Cei de la mese (din nou în picioare, pe un ton milităresc. Fanfara şi lăutarii îi susţin) : Să trăiţi ! Ura ! Ura ! Să trăiască domn’ Berilă !
Ruxi (emoţionată, se bâlbâie) : Să trăiască şi Firică, domnul cu… cuc… cu, scuzaţi, cu culturalizarea, că a făcut posibilă întâlnirea. Că dacă el nu murea…”(Ziua a șaptea- Nicolae Bălașa)
Cu siguranță, cele câteva rânduri spicuite din volumul de teatru publicat de Nicolae Bălașa vă va atrage și vă va determina să-l căutați pe rafturile librăriilor. Și nu vă va fi greu să-l depistați, o dată pentru că la secțiunea „Teatru” oferta nu este foarte generoasă și apoi pentru că volumul se distinge, de la distanță, printr-o copertă deosebit de elegantă și sugestivă.