Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Patrimoniu » Târgu-Jiul în vremea primarului Vasile Lascăr (1879-1883)

Târgu-Jiul în vremea primarului Vasile Lascăr (1879-1883)

Submitted by on 27 August 2015articol citit de 1,193 ori | No Comment

Vasile Lascăr s-a născut pe meleagurile Gorjului, la Şomăneşti, în data de 3 noiembrie 1852, fiind cel mai mic dintre cei patru fii ai lui Manolache şi Raluca Lascăr. Tatăl său a fost pe rând pitar, serdar, iar după ce s-a stabilit, în 1842, la Târgu Jiu s-a căsătorit cu Raluca Urdăreanu, urmaşă a unei vechi familii boiereşti gorjene. După ce a absolvit cursurile primare şi gimnaziale, tânărul Vasile Lascăr a urmat liceul din Craiova, iar în 1872 a plecat în Franţa, unde s-a înscris la Facultatea de Drept din Paris. Izbucnirea Războiului de Independenţă îl determină să se întoarcă în ţară şi se înrolează voluntar în miliţia oraşului Târgu Jiu, deşi fusese scutit de recrutare.

statuie-vasile-lascarSe înscrie în Barou şi în scurt timp devine unul din avocaţii de frunte ai judeţului, dobândind o reputaţie strălucită şi o clientelă numeroasă. Relaţiile şi prieteniile pe care le leagă cu această ocazie îi vor fi de folos în cariera politică, fiind apreciat pentru cunoştinţele profesionale şi ţinuta morală. La 26 de ani devine consilier judeţean, iar în 1879 este numit, prin decret regal, primar al oraşului Târgu Jiu. Cei patru ani petrecuţi în fruntea oraşului de pe Jiu (1879-1883) vor constitui o experienţă preţioasă pentru tânărul politician, care îi va fi de folos, mai târziu, când va ajunge ministru de interne şi va moderniza administraţia locală şi poliţia statului.

De la primar la ministru

La alegerile parlamentare din 23 aprilie 1883 este ales în Parlamentul României, iar un an mai târziu se mută definitiv în Bucureşti, devenind unul din fruntaşii Partidului Naţional Liberal, al cărui membru era. În 1896, în guvernul prezidat de Petre S. Aurelian, Vasile Lascăr ocupă pentru prima dată funcţia de ministru de interne. Perioada scurtă de doar 123 de zile cât a durat acest guvern nu i-au permis să-şi pună în aplicare ideile novatoare privind reorganizarea ministerului:
,,Eu cred că administraţia trebuie să fie a ţării, iar nu a partidelor politice, nu înţeleg, că atunci când se schimbă un guvern, guvernul cel nou să dea afară funcţionarii administrativi şi să-i înlocuiască cu clientela sa politică, cu care a luptat contra guvernului cât timp a stat în opoziţie, iar guvernul care a căzut să treacă în opoziţie cu funcţionarii administrativi şi să lupte cu ei ca nişte soldaţi până va redobândi puterea … Funcţionarii, în loc de a căuta să se distingă prin serviciile ce aduc ca buni administratori, nu caută decât să se distingă ca buni politicieni, cum să ocrotească pe partizani şi să prigonească pe adversari. Preocuparea lor de căpetenie este cum să se alipească mai bine de cutare sau cutare om politic cu influenţă. Aceasta degradează demnitatea oamenilor şi slăbeşte caracterele.”.
La 21 noiembrie 1902, Vasile Lascăr, numit din nou ministru de interne, va începe opera sa reformatoare, care a schimbat din temelii administraţia ţării şi organizarea poliţienească. Mai întâi desfiinţează poliţia comunală, o adevărată sinecură pentru agenţii electorali şi modifică legea electorală, asigurând libertatea alegătorului şi votul secret. Legea poliţiei din 1903 introducea criterii clare pentru angajarea şi promovarea poliţiştilor, un sistem riguros de examene şi chiar inamovibilitatea poliţistului. Tot prin această lege se dispunea înfiinţarea unei şcoli speciale de poliţie, şcoală care astăzi poartă numele fondatorului său.
O altă lege promovată de Vasile Lascăr a fost cea privind organizarea comunală prin care se preconiza ca o comună să nu aibă mai puţin de 300 contribuabili şi un venit mai mic de 8000 lei. În acest fel numărul comunelor s-ar fi putut reduce de la 2905 la 1313, ceea ce ar fi adus economii la bugetul statului, dar lovea în interesele marilor proprietari de pământ. Vasile Lascăr considera că prin legea comunală din 1864 s-a făcut o greşeală când s-a desfiinţat organizarea ce exista în fiecare sat. Legea comunală din 1904 urmărea să dezvolte ,,viaţa publică în sat, în aşa fel încât locuitorii să se ocupe de satele lor. În acelaşi timp dreptul de a avea judecătorie comunală, de a ţine actele stării civile, a avea obor pentru vitele ce produceau pagube în pământul altora, de a legaliza contractele agricole, de a avea delegatul satului, atribuţiuni poliţieneşti şi orice alte atribuţiuni îi va delega primarul, toate acestea însemnau mare lucru pentru locuitorii satului”.(Va urma)

Cristian Grecoiu

Comments are closed.