„Suntem independenți, suntem națiune de sine stătătoare… suntem o națiune liberă și independentă”, iar guvernul „va face tot ce va fi cu putinţă ca starea noastră de stat independent să fie recunoscută de Europa”. Așa suna discursul lui Mihai Kogălniceanu, ministru de Externe în 1877, în Parlamentul României. Pe vremea aceea românii și România visau frumos. Apoi fii și fiicele românilor din acel an memorabil, când de la tribuna Parlamentului se spunea răspicat că trebuie să dovedim „că suntem în stare să facem sacrificii pentru ca să păstrăm această țară și drepturile ei pentru copiii noștri”, au făcut în 1918 Unirea cea Mare.
De atunci și până astăzi, au trecut generații și ani. Am uitat că suntem un stat independent și că trebuie să păstrăm țara pentru copiii noștri. Este curios la prima vedere cum ştiu ei, străinii, mai bine decât noi, cu ce probleme ne confruntăm şi de ce avem nevoie. Și aceasta pentru că ei vor și pot, în timp ce noi doar ne cârpim. La cum este astăzi condusă România, nu avem prea multe motive să credem că suntem independenți. Știm și noi ce ni s-a impus la intrarea în NATO, apoi în Uniunea Europeană. La felul în care suntem astăzi tratați de mai marii lumii, se pare că fărâmiturile pe care le cerşim la masa bogaţilor sunt prea mari. Atât timp cât ne facem conștincios datoria, totul este bine pentru partenerii noștri „strategici”, în timp ce așteptările noastre continuă să bată pasul pe loc.
Ne complacem în starea de indiferență acută și atunci când ne trezim, nu știm să ne exercităm dreptul constitutional de cetățeni ai unui stat liber. Ieșim în stradă nu pentru că suntem batjocoriți în propria țară de firmele străine, nu atunci când ambasadori precum Hans Klemm se amestecă în treburile interne ale României pentru a salva funcții în DNA, când specialiștii lor ne oferă consultanță fără să ne fii privit în ochi măcar odată, sau când oficiali precum Frans Timmermans vin în vizite fulger în România pentru a transmite mesaje ferme. Da, este evident faptul că actualul derapaj politic intern din România pune în pericol interesele celor care știu mai bine decât noi în ce direcție trebuie să ne deplasăm, ca nu cumva să alergăm în „direcția greșită”. Afirma oficialul Comisie Europene că „mai sunt câteva recomandări ale Comisiei Europene care trebuie implementate”. Altfel ce? Adică recomandările, nu-s chiar sugestii. Ele „trebuie implementate”. Ce nu s-a spus de pildă, la momentul potrivit, prin 2007, de către partenerii strategici, s-a trecut la capitolul „aflați când implementăm”: impunerea unui deficit bugetar de maximum 3% și a unei rate a inflaţiei de sub 10%, cât de stricte sunt rigorile impuse de U.E. în privinţa liberalizării preţurilor, a importurilor şi exporturilor sau ce efecte va genera accelerarea procesului de restructurare a economiei, prin valurile de disponibilizări și exemplele pot continua. România anului 2018 arată fix așa cum vor cei în ochii cărora România nu este nicidecum un stat independent și capabil să facă sacrificii pentru drepturile sale.
