Stoichiţă Râioşanul, personalitate importantă din trecutul Gorjului (I)

 526 total views

Printre personalităţile Gorjului care ar trebui să primească o atenţie mai mare din partea cercetătorilor se numără şi cea a boierului Stoichiţă Râioşanul, cu o carieră excepţională în administraţia Ţării Româneşti la începutul secolului al XVII-lea. De numele acestuia se leagă construcţia Mânăstirii Strâmba dar şi alte momente din trecutul acestor meleaguri pe care le prezentăm în cele ce urmează.

Principala realizare a lui Stoichiţă Râioşanu a fost construcţia Mânăstirii Strâmba
Principala realizare a lui Stoichiţă Râioşanu a fost construcţia Mânăstirii Strâmba

Vistierul Stoichiţă Râioşanul s-a născut în satul Râioşi din judeţul Gorj şi s-a căsătorit cu Dochia din Copăceni(sat dispărut din actuala comună Băleşti), acolo unde va locui aproape întreaga viaţă deşi a avut proprietăţi în multe zone ale judeţului. Primul document în acest sens îl găsim la 13 decembrie 1594 când Mihai Viteazul întăreşte jupanului Stoica, al doilea logofăt şi soţiei Evdochia, să le fie ocină(moşie) şi ţigani în mai multe sate: Groşi, Şerbăneşti, Stejari, Copăceni şi Strâmba. Ca mare proprietar, acesta va zidi la 1613 mânăstirea Strâmba împreună cu cea care îi era soţie. Mai reţinem că ei au făcut mai multe cumpărături de moşii şi ţigani, cum menţionează documentele, şi cum nu au avut copii, toată această avere a fost dăruită mânăstirii Strâmba.

Înalt dregător al Ţării Româneşti

Stoichiţă Râioşanu a ocupat mai multe dregătorii pe lângă domnitorii Ţării Româneşti, urmaşii lui Mihai Viteazul. Astfel, îl vom găsi ca logofăt al doilea şi mare logofăt în Divanul lui Radu Şerban(1603), mare vistier în Divanurile lui Alexandru Ilieş(1616-1618) şi Gavrilă Movilă(1618-1620) şi poate că această carieră ar fi continuat dacă nu ar fi intervenit decesul în acelaşi an 1620. De reţinut că ascensiunea sa politică se face într-o perioadă dificilă din trecutul Ţării Româneşti cu dese schimbări de domnie şi cu intervenţii externe.

Ctitor de mânăstire

Boierul gorjean şi soţia lui au construit Mânăstirea Srâmba căreia i-au făcut danie toată averea lor formată din sate şi moşii. Există mărturii istoriografice că multe din satele cumpărate au fost eliberate după aceea prin răscumpărare. Un astfel de exemplu găsim în cazul satului Brădiceni, cumpărat de Stoichiţă Râioşanu în timpul lui Radu Şerban. Potrivit documentelor, înaintea morţii sale petrecută în mai 1620, vistierul Stoichiţă “el singur a socotit şi s-a gândit din inima lui şi pentru sufletul lui, din-mpreună cu soţia lui, Dochia, de i-a iertat şi i-a slobozit de vecinie, să fie toţi slobozi şi megieşi în toată ocina(moşia)lor. Să le fie ocină de moştenire fiilor şi nepoţilor lor, iar jupanul Stoica vistier şi soţiei sale de veşnică pomenire”.
Soţia sa Dochia a păstrat obiceiul de a elibera sau de a dărui satele mânăstirii Strâmba. Astfel, într-o carte făcută de Dochia la 26 iulie 1626, scria: “Eu, jupâniţa vistiereasa, jupâneasa Stoicăi bevel vistier, scris-am a mea carte, să-i fie sfintei mânăstiri Strâmba, care mânăstire o am făcut noi împreună cu Stoica vistier, amândoi, din temelia ei, ca să se ştie după moartea lui rămas-am fără feciori, slabă şi neputincioasă, eu însumi, dintru inima noastră, nu ne-am îndemnat de nimenilea, cugetat-am să mă îngrop în sfânta mânăstire unde ne-am făcut rugăciune şi pomană. Deci, cu voia mea, până am fost cu suflet, dat-am moşiile mele sfintei mânăstirii Strâmba, care moşii sunt ale mele”. Mai departe, Dochia arată ocinile şi satele dăruite aşa cum sunt menţionate în hrisovul voievodului Alexandru Coconul(Stejarul, Sârbeşti, Groşi, Izvorul Călugărului, Silineşti, Bâlta, Fărcăşeşti şi Copăceni).
Despre ultima localitate, satul Copăceni, aflăm de la aceeaşi principeasă că „Şi iar am dat mânăstirii partea mea din Copăceni, cu rumâni şi cu mori şi cu vie şi cu tot venitul, cât se va alege, partea mea, unde locuiescu şi această ocină nu este aleasă, nici osebită despre rudele mele. Iar celelalte moşii sunt toate hotărâte şi împietruite şi date despre hotarul mânăstirii”.
Dar lucrurile nu au stat totdeauna foarte bine, mai ales în acele vremuri tulburi. Pe la 1616-1618 are loc răscoala lui Lupu Mehedinţeanul împotriva grecilor, Stoichiţă poziţionându-se de partea răsculaţilor. Alexandru Iliaş se va răzbuna împotriva Dochiei şi asupra Mânăstirii Strâmba. (Va urma)