Dunărea, sub taina fulgului de nea!

 378 total views

Iarna și-a intrat în drepturi și la malul Dunării
Iarna și-a intrat în drepturi și la malul Dunării

La numai două zile până-n Sfântul Andrei, toamna şi-a coborât posomorâtă norii suri şi perdelele de ceaţă până în cel mai pierdut cătun din Malovăţ. Drumul coboară dinspre Colibaşi la fel de surpat şi supărat cum îl ştim noi de vreo câteva decenii. Le este aşa de greu drumarilor să scape de neputinţă, să ne dea şi nouă o şosea trainică, rezistentă la încercările neprieteneşti ale vremii. Reîntâlnim combinatul de apă grea, zărim o firavă pâlpâire de flacără într-un vârf de coş din pădurea de instalaţii, retrezindu-ne speranţa într-o revigorare economică a zonei. Despre vestitele podgorii de la Halânga nu se mai poate vorbi. Ocolim pe la nord-vest municipiul Drobeta Turnu-Severin şi avem în dreapta drumului modernizat dealurile pline de mărăcinişuri şi arbuşti, care au invadat pantele acoperite odinioară cu viţă-de-vie.
Ploaia măruntă învăluie în mister şi melancolie întreaga deschidere a văii Dunării. Fluviul, liniştit şi săturat de apă, curge tăcut şi tainic între Kladovo şi Gura Văii după ce izbeşte cu umeri de ape, repezi şi puternici, paleţii turbinelor ascunse sub talpa uneia dintre cele mai impresionante construcţii hidrotehnice din Europa. Rece şi implacabil, barajul stăvileşte fluviul aici, la Porţile-de-Fier, înălţând între pereţii munţilor un uriaş lac de acumulare care a trimis în legendă cea mai frumoasă insulă de pe Valea Dunării – inegalabila Ada-Kaleh, translatând pontoanele, porturile şi gările de altădată spre brâuri de coline şi versanţi, reaşezând oraşele şi satele de pescari, arcuind peste văi viaducte şi poduri, sfredelind tuneluri în miez de stâncă pentru dantelăria unor şosele şi căi ferate sigure şi durabile, schimbând până la urmă în mare parte înfăţişarea acestor locuri.
Străbatem malul stâng al Dunării şi admirăm întinderea uriaşă de ape zămislită între valuri de munţi pierduţi în negura norilor negri, într-un peisaj tern şi apăsător, în care doar liniile desenate de fiorul brizei încearcă să dea strălucire valului mărunt apărut spontan pe trupul cenuşiu al fluviului. Trecem pe viaductele aruncate peste golfurile Vodiţa şi Bahna, cotim după pintenul ţâfnos al Dealului Alion, avem în stânga portul şi şantierul naval Dierna, în dreapta gara fără nicio garnitură de tren, apoi parcurgem podul înfipt straşnic în golful Cerna şi intrăm în Orşova stăpânită de sfârşitul auster al toamnei în care nici pescăruşii nu mai au curajul să se aventureze în largul fluviului. Încă mai zărim câteva frunze îngălbenite în arţarii zgribuliţi din buza falezei. Se văd şi acum urmele răbufnirii torenţilor din vară, când au inundat oraşul şi au umplut străzile cu valuri de viitură. Taluzurile s-au desprins din dig şi alunecă spre fluviu.
La Şcoala Gimnazială „Pamfil Şeicaru” din centrul urbei, copiii şi profesorii vorbesc cu încredere despre viitoarele repere de civilizaţie ale oraşului. Prietenul meu, psihologul Mişu Roateş, este optimist şi crede în visele micilor orşoveni. De altfel, şi în şcoala lor, vezi la tot pasul însemne ale preocupărilor pentru o bună formare şi dezvoltare personală a fiecărui elev în folosul reuşitei în viaţă. Am descoperit pe chipul şi în activităţile copiilor bucuria şi interesul de a face lucruri frumoase, trebuincioase şi trainice, eforturile de a învăţa cu temei. Poate aici este singurul loc în care am simţit cel mai mult strălucirea Orşovei, într-o zi mohorâtă de noiembrie.
Căutăm urcuşul spre mănăstirea Sfânta Ana. Revărsarea ogaşelor a răvăşit drumul iar serpentinele şerpuiesc anevoios spre coama Dealului Moşului, unde a fost ctitorit sfântul lăcaş. Fulguie timid şi tainic printre ramuri de salcâm şi frasin. Păşim prudent panta îngheţată a dealului. Multă singurătate găsim între chilii şi turle, singurătatea se aşterne şi peste panorama ţinutului, niciun vapor nu taie valul Dunării, doar câteva şlepuri odihnesc în nepăsare în mijlocul golfului Cerna, departe de cheiurile portului vegheat doar de macarale. Este amiază şi norii apasă pe creştet de păduri golaşe. Pacea rugăciunii ne mângâie sufletul. Prielnică-i lumina din candele. Vie-i lumina din tufănelele cu flori galbene peste care frigul a şnuruit firave sclipiri de gheaţă.
Dincolo de altar, este vatra oraşului. Orşova trece spre iarnă. În depărtări de Dunăre se zăreşte silueta unei bărci. Singuratic şi încercat, pescarul întinde plasele. Mai e puţin până se lasă seara!

One Comment on “Dunărea, sub taina fulgului de nea!”

  1. Frumoasa asezare , Orsova si atat de frumos este amplasata Manastirea Sf. Ana. Privelistea oferita de sus, din pridvor, spre Dunarea inconjurata de munti taie respiratia!

Comments are closed.