În paginile de istorie apărute în săptămânalul nostru şi-a făcut deseori loc numele lui Ion Ghica, revoluţionar paşoptist dar şi unul dintre cei mai importanţi scriitori şi economişti ai epocii. Prieten şi colaborator în timpul Revoluţiei de la 1848 cu generalul Gheorghe Magheru, Ion Ghica a devenit şi rudă prin căsătoria fiicei sale cu Romulus Magheru, ultimul născut al revoluţionarului gorjean. Ion Ghica a fost o personalitate politică importantă şi în deceniile următoare iar opera sa a fost literară, administrativă şi, mai ales, economică. Poate mai puţini ştiu că reforma administrativă de pe vremea lui Alexandru Ioan Cuza i se datorează în mare măsură revoluţionarului paşoptist.
O primă concluzie a acestui episod este că Ion Ghica, deşi implicat în foarte multe evenimente politice, nu a abandonat preocupările ştiinţifice, mai ales cele pe tărâm economic. Academicianul Victor Slăvescu chiar identifica o serie de asemenea lucrări într-o comunicare ţinută sub aula acestei instituţii în 1937: ”Prejudeţe şi vămi”-1861, ”Deprecierea valorii şi creditului cu statutele Băncii Române”-1861, ”Impozitul pe venit”-1861, ”Drumurile de fer”-1862, ”Consideraţiuni asupra creditului funciar român”-1873, ”Producţiunea, consumaţiunea şi schimbul”-1882 etc. Am redat aceste titluri pentru că ele ne fac o idee despre preocupările ştiinţifice ale lui Ion Ghica. În mai mulţi ani a publicat sub titlul ”Convorbiri economice” teme foarte interesante pentru cititorul din vremea aceea.
Preşedinte al Academiei Române
Nu au fost deloc întâmplătoare preocupările ştiinţifice ale fostului revoluţionar. Datorită acestei activităţi ştiinţifice deosebite, Ion Ghica este ales la 13 august 1873 membru al Academiei Române, secţiunea ştiinţifică. După doar trei ani, la 18 septembrie 1876, este ales preşedintele acestui for, funcţie pe care o va deţine în mai multe mandate.
Va desfăşura o activitate foarte laborioasă ca membru al Academiei Române. Pe lângă alte comunicări şi discursuri, în anul 1881 reţinem raportul asupra cărţii lui A.D.Xenopol: ”Studii economice”, Iaşi, 1879, şi pe cel dedicat în 1882 cărţii lui P.S. Aurelian ”Ţara noastră”, Bucureşti, 1875.
Timp de opt ani, între 1881 şi 1889, Ion Ghica va fi ambasador al României la Londra. A fost ultima activitate publică, după 1889 retrăgându-se definitiv din viaţa publică la moşia sa de la Ghergani-Dâmboviţa. Din ultima perioadă a vieţii, până la sfârşitul din 1897, reţinem amintirile politice şi scrisorile către Vasile Alecsandri.
Opera vremii sale
Victor Slăvescu concluziona în 1937 despre opera economică a lui Ion Ghica: ”…scrierile economice ale lui Ion Ghica nu au atât valoarea unor opere de pură ştiinţă economică, cât mai ales cuprind strădania de gândire a unui mare patriot de a răspândi idei noi potrivite pentru ridicarea ţării din situaţia de primitivitate economică în care se găsea.”
De fapt, poate cel mai important lucru este că Ion Ghica este primul economist român care întrebuinţează limba românească în scrierile sale. De foarte multe ori a fost silit să creeze el termeni noi în lipsa unui vocabular apropiat. În foarte multe cazuri acum asemenea termeni stârnesc zâmbete: ”materii întăetoare” în loc de materii prime, ”compania de plutire” în loc de compania de navigaţie, ”unitate de vămi” în loc de uniune vamală, ”slobozenie de comerţ” în loc de libertate comercială,”să amorţească datoria” în loc de să amortizeze datoria” ş.a.
Scrierile sale economice au stârnit atenţia contemporanilor chiar cu neajunsurile semnalate. Vasile Alecsandri, marele său prieten, avea să spună că a citit ”pe nerăsuflate cele 80 de pagini de convorbiri economice”. Opera sa economică dovedeşte un intelectual pe deplin stăpân pe principiile fundamentale ale economiei politice şi mereu la curent cu literatura economică a timpului său.
”Datoria acelui ce apucă pana-scria Ion Ghica-este de a scrie după povăţuirea unei convingeri, luminată printr-o cercetare adâncă şi serioasă, curată de interes personal, care să nu se conducă de opiniuni la care se interesează amorul său propriu, iubirea de popularitate , ura sau afecţiunea către persoane sau clase”(Prejudeţe şi vămi-1861). Şi tot el scria spre amurgul vieţii: ”Ar fi de dorit ca publiciştii noştri să facă mai puţină politică şi mai multă economie. Românii de toate clasele nu ar avea decât să câştige prin aceasta”(1879).
Între 1864 şi 1882, Ion Ghica a publicat sub genericul ”Convorbiri economice” foarte multe materiale interesante în care a dovedit un mare talent de povestitor pe lângă noţiunile de specialitate. Temele abordate au fost munca, creditul, împrumuturile Statului, proprietate, industrie, finanţele, producţiunea, consumaţiunea şi schimbul. Aceste studii au apărut în broşuri separate sau în volume separate şi au avut un mare succes de vreme ce s-au tras mai multe ediţii.
Toate studiile sale pleacă de la starea de lucruri din ţară pe care o descrie în culorile cele mai expresive. Ideea era că el combătea tot ce era rău şi depăşit în favoarea ideilor noi care să aducă bunăstare pentru români. Ion Ghica punea la zid, acum un secol şi jumătate, lucruri care nu au fost pe deplin rezolvate nici astăzi. Vorbind de muncă şi rostul ei în procesul economic, Ion Ghica folosea prilejul pentru a critica birocraţia şi funcţionarismul, existente atunci ca şi acum.
Pledoarie pentru ideea de proprietate
Pătruns de importanţa proprietăţii în vremea aceea, Ion Ghica scria: ”Proprietatea pământului este atât de inerentă naturii omului, încât este de însemnat că din toate proprietăţile, la niciuna nu ţine el ca la proprietatea de pământ; nu iubeşte nici o avere cum iubeşte casa în care s-a născut, arborele în umbra căruia a copilărit. Proprietatea pământului este cea mai sacră din toate, căci ea unind familia prin interese şi prin sentimente, dezvoltă într-însa toate virtuţile domestice, care devin mai în urmă izvorul virtuţilor sociale. Omul care nu are amorul familiei şi al proprietăţii nu va avea niciodată amorul patriei”. Pe aceeaşi idee, el spune: ”Fără proprietate nu putem vedea alta decât mizerie şi barbarie. Proprietatea îmboldeşte munca”.
Încheiem acest material cu un alt citat care nu şi-a pierdut actualitatea prin trecerea vremii: ”Bogăţia unui popor-spunea Ion Ghica-se măsoară după mărimea trebuinţelor ce îşi satisface. Adevăratul merit al omului de Stat, al economistului şi al financiarului este de a şti să satisfacă trebuinţele naţionale, una după alta, în ordinul cel mai priincios şi cel mai folositor desvoltării politice şi economice a naţiunii. Împlinirea lor nu trebuie să fie nici rezultatul impunerilor dinafară, nici al prejudecăţilor şi impacienţelor dinăuntru”
