De la o vreme suntem, parcă, mult prea dezamăgiţi de actuala clasă politică şi de sistemul care a împins România într-o criză generală fără precedent. Dincolo de subiectele cotidiene, de înregistrările cu iz „Intelligence” ale lui Sebastian Ghiță și prezența lui Liviu Dragnea la ceremonia de investire în funcție a președintelui american Donald Trump, de la Washington, România pare să fi intrat și ea într-o nouă eră: cea a schimbărilor, cu multe semne de întrebare.
Astăzi, nu parcurgem doar o criză economică, socială, morală şi politică, ci şi una de încredere, de credibilitate, de autoritate şi nu în ultimul rând, de soluţii. Acestea din urmă sunt cele care lipsesc cu desăvârşire. Ce sunt de fapt schimbările la nivelul conducerilor instituţiilor legislative și executive ale României? Soluţiile de compromis ale unei clase politice dominată de: interesele speciale, lipsa de onestitate, secretomania, incapacitatea de a produce legi bune, contractele preferenţiale şi blocarea accesului oamenilor la cei care iau decizii. Ne pricepem la tot și totuși la nimic.
Deşi am avut cinci alternanţe la guvernare în ultimii 27 de ani, democraţia românească a dat de nenumărate ori semne de oboseală, în loc să se consolideze. Încrederea publică în instituţiile fundamentale ale ordinii democratice continuă să fie la pământ. Concurenţa sănătoasă a partidelor care furnizează stabilitate politică este înlocuită de conflicte, veritabile lupte de gherilă politică, de „înţelegeri oculte” ale intereselor particulare oportuniste, în timp ce opoziţia ia forma unor facţiuni sectare unite doar de exerciţiul corupţiei şi frica răspunderii penale. Nimic nou până aici, veţi spune, căci toate acestea vă sunt prea bine cunoscute, asupra lor aplecându-ne cu interes în ultimii ani.
Ce vor atunci românii? Cu siguranţă nu o societate controlată de un stat atotputernic, condus „Intelligence”, dar nici una aruncată în haos de pieţe dezordonate aflate în goană după profituri mincinoase, constituie obiectivul de perspectivă. Specialiştii s-au grăbit să afirme, în ultima vreme, că „ar fi o eroare ca eşecul politicilor tehnocrate din România, să retrezească din adormire concepţiile falimentare şi învechite despre un stat care naţionalizează economia, dar ar fi o eroare şi mai mare ca statul să asiste pasiv la dezmăţul corupţiei sau al pieţelor nereglementate care distrug peste noapte comunităţi întregi de oameni”.
Ca întotdeauna, specialiştii spun totul şi nimic. Până atunci, România a intrat și ea într-o nouă eră, cum sună sloganul aflat pe buzele tuturor celor interesați de soarta Statelor Unite ale Americii, în particular, și a lumii, în general, o eră în care se impun schimbări la nivel economic, social, politic, dar mai ales de primenire a mentalității.
