RuralNet vă pemiază

Loading

RuralNet – rețeaua pentru dezvoltare comunitară anunță prelungirea perioadei de nominalizări pentru Gala inițiativelor locale – Oamenii cresc satul până luni, 21 septembrie 2015, ora 18:00.

romanii-cresc-satul-ruralnet Pentru că avem încredere în puterea oamenilor de a schimba lucrurile de jos în sus, cu bine, am hotărât să prelungim perioada de nominalizări pentru ca poveștile lor de succes să ajungă la public în număr cât mai mare. Oamenii cresc satul, iar noi de dorim să îi susținem, cu timp și energie, declară Marton Balogh, purtătorul de cuvânt al rețelei RuralNet.
Pe 13 octombrie 2015, RuralNet premiază oameni și organizații cu inițiativă, aducând poveștile lor de succes în cadrul primei ediții a Galei inițiativelor locale – Oamenii cresc satul, un eveniment dedicat dezvoltării comunitare, satului românesc și potențialului mediului rural.
Astfel, până pe 21 septembrie, publicul poate propune: Structuri asociative/comunitare (asociație, fundație, grup de inițiativă locală, grup de acțiune local, grup de producători etc.); acestea au desfășurat programe de dezvoltare comunitară locală în mod participativ (la nivel de sat și/sau comuna) în ultimii 2 ani (ian. 2014 – sept. 2015), având o contribuție remarcabilă prin mobilizarea altor oameni, instituții și resurse, stimulând voluntariatul local sau implicarea socială, în special a celor din grupurile vulnerabile; organizații de suport pentru procesele de dezvoltare comunitară; aceste organizații își propun, prin misiune și viziune, inițierea și susținerea de procese de dezvoltare comunitară/ dezvoltare locală participativă/ dezvoltare de sus în jos în comunitate etc.; ele sunt organizații care generează și susțin inițiative locale, fără a implementa ele direct soluțiile, ci oferind suport membrilor comunitățile locale să găsească cele mai bune căi de a rezolva probleme din comunitate; instituții și autorități publice care susțin dezvoltarea comunitară; acestea implică membrii comunității în luarea deciziilor legate de acțiuni ce vizează dezvoltarea economică și socială a acelei comunități, promovează participarea și creează cadrul pentru ca cetățenii să se implice activ în viața comunității; jurnaliști care contribuie la vizibilitatea poveștilor cu și despre dezvoltare comunitară, dezvoltare rurală, dezvoltarea locală cu implicarea comunității; aceștia sunt oamenii din media care caută în mod activ și reacționează prompt la oportunități de promovare a schimbărilor pozitive produse din interiorul comunității, pentru comunitate.
Pentru mai multe detalii, criteriile integrale și regulamentul pot fi consultate pe site-ul rețelei RuralNet.

Nominalizări

Pe 13 octombrie 2015, RuralNet premiază oameni și organizații cu inițiativă
Pe 13 octombrie 2015, RuralNet premiază oameni și organizații cu inițiativă

Nominalizările pot fi făcute prin completarea formularului specific categoriei vizate și trimiterea acestuia la anemarie@fundatiapact.ro până la data de 21 septembrie, ora 18.00, alături de cel puțin un material foto și/sau video reprezentativ. Se acceptă, de asemenea, autonominalizări pentru toate cele 4 categorii listate mai sus.
Jurizarea va avea loc până pe 5 octombrie, urmând ca în perioada următoare să fie anunțată și componența juriului. Persoanele implicate în procesul de jurizare vor fi specialiști în domeniu, personalități din mediul de afaceri/media care au susținut anterior procese de dezvoltare comunitară și dezvoltare rurală.
Evenimentul este susținut de partenerii media: Gazeta de Agricultură, Decât o revistă, CARIERE, jurnal de leadership.
Context: Acest eveniment este organizat în cadrul proiectului RuralNet – rețeaua pentru dezvoltare comunitară, implementat de Fundația PACT în parteneriat cu Fundația CIVITAS Cluj-Napoca și Centrul de Asistență Rurală Timișoara și finanțat prin granturile SEE 2009-2014 în cadrul Fondului ONG România.
Ne dorim să promovăm practicile, principiile și rezultatele dezvoltării comunitare ca soluții noi la probleme de politici publice a căror rezolvare se lasă așteptată.

Despre RuralNet

RuralNet – rețeaua organizațiilor active în dezvoltare comunitară în mediu rural a fost fondată în anul 2002 și este constituită dintr-un număr de 13 organizații membre active în toate regiunile de dezvoltare ale țării. Cele 13 organizații lucrează cu organizații comunitare / structuri comunitare asociative / comunități din mediul rural, iar în momentul de față, ca rezultat direct al intervenției în teren a acestora, există peste 100 de organizații comunitare active în satele din România.
În plus, RuralNet este singura reţea de dezvoltare comunitară la nivel național care contribuie activ la procesul de elaborare a Programului Naţional de Dezvoltare Rurală. Direct sau prin membrii săi, RuralNet face parte din organisme consultative ce vizează dezvoltarea și monitorizarea de politici publice și programe de finanțare cu fonduri europene aferente Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Ministerului Fondurilor Europene.
RuralNet este membră în: Comitetul de monitorizare pentru Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020; 4 din 6 grupuri tehnice de lucru PNDR 2014-2020 (Leader, Inovare, Infrastructură rurală, Dezvoltare economică în mediul rural); Comitetul de Coordonare pentru Managementul Acordului de Parteneriat 2014-2020.

Biroul de presă RuralNet