Dezbaterile legate de situaţia economiei sociale din Romania s-au reluat şi la Sibiu în cadrul ONGFest – Târgul Economiei Sociale. Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile (FDSC) a reunit membrii ai organizaţiilor neguvernamentale pentru a găsi soluţii la problemele existente la nivel legislativ în acest sector.

Deşi Legea Antreprenorului Social este pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor de marţi, 20 septembrie, FDSC-ul încă face demersuri pentru a stopa promulgarea acestei legi. „Economia socială există în România în pofida a ceea ce Legea Antreprenorului Social susţine, doar că nu este suficient promovată. Vrem ca, atât prin cercetările efectuate în parteneriat cu Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii (ICCV), Universitatea Bucureşti şi INS, cât şi prin caravana ONGFest – Târgul Economiei Sociale, să promovam acest sector şi să-i arătăm dimensiunea actuală, contrar a ceea ce dl. deputat Iulian Iancu susţine prin propunerea legislativă iniţiată.” a declarat Adrian Secal, coordonator Institutul de Economie Socială, FDSC.
Confuză în termeni, lipsita de coerenţă şi cu ample lacune în ceea ce priveşte înţelegerea conceptului de antreprenor social, legea confundă antreprenoriatul social cu responsabilitatea socială a companiilor. De asemenea, conform acestei legi, Statul va fi principal antreprenor social, situaţie unică în lume, iar asociaţiile şi cooperaţiile vor putea fi recunoscute ca antreprenori sociali numai in parteneriat cu multinaţionale sau alte întreprinderi.
Prin urmare, legea care a trecut fără dezbateri în Parlamentul României va proteja afacerile unor companii ca Roşia Montana Gold Corporation, mascând generarea profitului prin acţiuni cu caracter social, în timp ce asociaţiile vor întâmpina mari dificultăţi în derularea activităţilor economice.
Rezultatele preliminarii ale cercetării realizata de FDSC în colaborare cu Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii şi Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, Universitatea din Bucureşti arată că Asociaţiile şi Fundaţiile constituie cel mai reprezentativ segment al economiei sociale din România, atât din punct de vedere numeric (peste 23000 de organizaţii active la nivelul anului 2009), cât şi din punct de vedere al veniturilor. În anul 2009, veniturile cumulate de organizaţiile de economie socială au depăşit 1,5 miliarde de euro, iar numărul de locuri de muncă s-a ridicat la 163 de mii, în creştere faţă de 2007.
Monica Marincas