Zilele acestea Guvernul României a vorbit din nou despre nevoia unui împrumut economic. În urmă cu trei ani, când țara noastră semna acordul stand-by cu Fondul Monetar Internaţional, credeam că lipsesc specialişti iar pentru cămătarii de la F.M.I. a fost floare la ureche să convingă de necesitatea unui împrumut. Astăzi am realizat că acei specialiști încă nu au apărut, datoria pe care ţara noastră a contabilizat-o atunci şi pe care încercăm să o acoperim, continuă să crească, iar Guvernul Ponta mai solicită un împrumut. Urmând logica simplă înseamnă că economia României fie a bătut pasul pe loc, fie tratamentele cosmetice despre care scriam în editorialul precedent au fost de proastă calitate. Nici măcar nu știm dacă noul împrumut este unul necesar sau impus de băieții care în curând vor transforma România într-o colonie.
Apoi să nu uităm încă vreo două-trei amănunte, despre care la fel scriam în urmă cu ceva timp. Am constatat cum din aderarea României la Uniunea Europeană, industria și agricultura au avut cel mai mult de suferit, în timp ce sectorul financiar-bancar, serviciile şi turismul au continuat politica aceluiaşi pe loc repaus. Ţara noastră nu era evident pregătită din punct de vedere economic să adere la Uniunea Europeană și o simplă radiografie ne arată că piaţa economică românească nu este capabilă să devină funcţională prea curând.
Dezechilibrele economice pe care le-am contabilizat în ultimii ani atrag atenţia că în România există o piaţă nefuncţională. Exporturile şi investiţiile sunt încă deficitare, iar consumul, principalul motor al creşterii economice nu este deocamdată funcţional.
Fie că ne place sau nu, România continuă să funcţioneze pe datorie, iar la vechea datorie Guvernul Ponta se pregătește să mai adauge una. Renunțăm la ideea zeflemistă a analiștilor occidentali că avem mentalitate de „supravieţuitori”, posedând „tehnici de supravieţuire dezvoltate în timpul crizelor epocii Ceauşescu”, precizând că românii de astăzi nu mai seamănă cu românii de atunci, economia de atunci nu mai seamănă cu economia de azi, după cum nici leul românesc nu mai este ce-a fost odată. Dacă toate acestea sunt doar etape ale colonizării, ce va urma după?