În ultimii ani, multe din proiectele de relansare economică a României, au fost puse sub semnul întrebării. Se ştie astăzi foarte bine cum sunt dirijate fondurile externe şi ce comisioane se primesc. Trebuie menţionat şi felul în care s-a „exersat” politica economică în România: ca să priceapă toţi, ne-am vândut ţara pe nimic. În timp ce principalele motoare economice, industria și agricultura sunt la pământ, ministrul Finanțelor Publice a declarat că acordul cu FMI și Comisia Europeană expiră în septembrie 2015 și, cel mai probabil, acesta nu va fi continuat. Ce va urma, este doar o întrebare retorică.
Adăugăm la aceasta nivelul de trai actual al celor mai mulţi dintre români, care vine să confirme situaţia economică precară în care România s-a afundat în ultimii ani şi din care încearcă acum cu disperare să iasă. Este drept nu mai avem multe restructurări, dar salariile au rămas la fel de mici, au crescut impozitele şi s-au scumpit unele produse de bază, suficient cât să creeze nemulţumiri în rândul populaţiei. S-au promis multe în ultima campanie electorală, iar deocamdată realizările sunt puţine.
În urmă cu cinci ani, România semna acordul stand-by cu Fondul Monetar Internaţional, aceasta şi pentru că lipseau adevăraţii specialişti, iar pentru cămătarii de la FMI a fost floare la ureche să convingă de necesitatea unui împrumut. Nu ştim sigur dacă astăzi aceşti specialişti au apărut, o certitudine fiind însă datoria pe care ţara noastră a contabilizat-o atunci şi pe care astăzi încercăm să o acoperim.
Poate analiștii economici sunt mulțumiți că la nivelul Uniunii Europene se arată că România a avut o evoluție, indiferent ce înțeleg unii prin aceasta, în special datorită unei reabilitări în sectorul agricol și o îmbunătățire semnificativă a cheltuielilor de consum, dar asta nu înseamnă că trebuie să acceptăm ideea de a deveni o țară preponderent agricolă. Uităm parcă prea ușor că în urmă cu vreo două-trei decenii România a avut totuși o industrie care performa, apoi bucată cu bucată totul a ajuns la fier vechi.