Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Istorie » O reparație necesară care stă în puterea noastră (IV)

O reparație necesară care stă în puterea noastră (IV)

Submitted by on 22 September 2015articol citit de 1,280 ori | No Comment

Vlad Maghieru, ultimul reprezentant al ilustrei familii a Magherilor care mai păstrează legăturile cu Gorjul, are merite importante în redescoperirea acestei familii la nivel local și național, inclusiv prin donații importante la instituții culturale din Gorj. Instituțiile administrative județene sau municipale pot să facă mai mult în această direcție în semn de mulțumire pentru rolul jucat de această familie în Istoria Gorjului prin marcarea prezentului și a trecutului.

Ion Maghieru a fost o personalitate de prim-rang a științei din România interbelică

Ion Maghieru a fost o personalitate de prim-rang a științei din România interbelică

Aflat la 85 de ani în prezent, Vlad Maghieru are în spate o viață tumultoasă dar și plină de realizări în domeniul păstrării trecutului familiei. Un rol important în activitatea sa l-a jucat profesorul Dumitru Bunoiu, director pe atunci al Colegiului Tehnic ”Gheorghe Magheru”. Vlad Maghieru își amintește: ”Îmi amintesc că eroul culturii și educației, profesorul dumitru Bunoiu, m-a căutat în sat la Cojani. Acestui om îi datorez publicarea articolelor despre Magheri în revista școlară de excepție-CUGET LIBER. Nu-l voi uita niciodată, dumnealui i-am răspuns când m-am hotărât să fac donații către Gorj, mai ales cărți: la Muzeul de Istorie ”Alexandru Ștefulescu”, Colegiul Tehnic ”General Gheorghe Magheru”, Biblioteca Județeană ”Christian Tell”, la Tg-Cărbunești, Albeni, Cojani…”

Memoria Magherilor

”La noi, la români-scrie Vlad Maghieru-întâlnim cultură fără prea multă morală, prin cultul eului personal. Adevărata cultură însă se poate clădi numai având la bază educația morală, prin dăruirea de sine(totală). Astfel, frații maghieri-eroi(necunoscuți) ai autoeducării morale-au asimilat o cultură enciclopedică având la temelia ei, autoeducația caracterului. Ei au luminat prin caractere morale desăvârșite, în mediul social al timpului în care au trăit, mediul deficitar ca educație și ca morală. Este vorba de perioada interbelică în care România a avut parte de cele mai multe personalități mari, totuși insuficiente pentru a putea da un curs pozitiv direcției în care se îndreaptă țara. Mă gândesc aici la Ion(1888-1938) și Geo Maghieru(1892-1952)”.
Începând cu 1935, Ion Maghieru a stat foarte mult în Gorj, fotografiind vechile ctitorii ale Magherilor, portretele votive ale strămoșilor sau alte monumente care au avut legătură cu istoria familiei. A avut o legătură strânsă cu Jean Bărbulescu, directorul săptămânalului GORJANUL, la îndemnul căruia a început să publice diferite documente moștenite de la tatăl său, colonelul Romulus Magheru, ultimul născut al generalului Magheru. Aceste documente se cifrau la câteva zeci de mii de piese și constau în acte, zapise, scrisori, titluri de proprietate, multe dintre ele cercetate și chiar valorificate de Ion Maghieru.
În 1936, Ion Maghieru publica în săptămânalul „Gorjanul” un articol funerar, de fapt o cuvântare rostită la înmormântarea unui coleg şi prieten gorjean, profesorul inginer Ştefan Drăgănescu(Mecanică), decedat în 1935. În anii următori a publicat 17 materiale despre Istoria Magherilor, documente inedite fără de care problematica ar fi fost foarte săracă. Aceste texte au fost reeditate în cartea ”Moștenirea Magherilor”(2014)
Tot de Gorj s-a legat și sfârșitul profesorului Ion Maghieru, acesta a murit pe neașteptate la 25 octombrie 1938, în urma unei intoxicații cu alimente alterate (servise masa în restaurantul gării Filiași, venind de la Cojani spre Timișoara). Nu a mai avut satisfacția să primească personal de la regele Carol al II-lea Ordinul COROANA ROMÂNIEI în grad de Cavaler ce îi fusese atribuit prin decretul suveranului nr. 1829, din 10 mai 1938, ceremonia fiind prevăzută să se desfășoare în toamna anului 1938.
Încheiem acest nou serial despre familia Magheru cu un elogiu adus științei chiar de marele profesor Ion Maghieru, text de o mare actualitate și în prezent: „Ştiinţa este dinamică, trăieşte, evoluează continuu. Pentru ea scopul este asemenea orizontului pentru navigator: totdeauna în zare dar niciodată atins – nu pentru că e prea departe – dar pentru că se reînnoieşte mereu, fugind înainte. Şi e bine să fie aşa, căci numai astfel oamenii pot duce la bun sfârşit întreprinderi de acestea seculare, fiecare generaţie fiind susţinută de iluzia continuă că vede ţinta şi că e aproape s-o ajungă. …Dacă n-ar fi decât mulţumirea simţului nostru estetic şi ridicarea spiritului în sfere senine şi tot ar face (merita, n.n.) ca omenirea să-şi propună contemplarea armoniei divine a Universului”.

Comments are closed.