Suntem aproape de miezul verii și soarele aprinde cerul, aerul încinge tălpile, nu mai sunt nisipurile fine și zburătoare printre degete din vremea copilăriei, acum cauți firul ierbii înrourate să-ți răcorești firea și să poți să respiri în voie, fără să ai senzația că te prăbușești de năduf. Umbli după umbra groasă, după viforul râului și zefirul văii, mergi mai des la fântâna din răscruce și te adâncești adesea în apele izvorului din prundiș. Încerci să asculți de aproape susurul râului. Deși a fost furtună ieri, cântecul Motrului este tot mai slăbit de dogoarea vremii.
Este bine să urci pieptiș până-n grinda muntelui! Să prinzi de-aproape suspinul apei zvârlite peste prispa cascadei! Ce clipă rară! Să urmezi apoi șopotul argintiu al revărsării de ape cristaline până la desprinderea izvorului de strânsorile adâncurilor și să-ți umezești cu nesaț pleoapele, ca de la ochi la ochi, cu lacrimi celeste, tămăduitoare. Izbucnind dintre deschideri misterioase de stâncă sură ori prelins din piepturi de calcare dantelate cu lujeri de iarbă verde, izvorul zâmbește discret soarelui în inedita lui naștere de sub sprânceană de stâncă, de sub umbră de mal ori din sufletul verde al luncii. În surâsul și răcoarea șuvoiului cules în căușul palmelor parcă simți ceva din zvâcnetul înmuguririi vieții, o preumblare demiurgică a apei ca minune a existenței. Și te întrebi. Cum ar fi lumea fără strălucirea izvoarelor? Tăcere poate și deșertăciune, nici urmă de ceva, nimic și iar nimic!
Să cauți mereu cântecul izvoarelor! Să nu te oprești deloc din drum, să mergi spre ele și să te bucuri de frumusețea și farmecul lor! Pe plaiuri sau mai sus, în piatra munților, unde le vei găsi, mai aproape de freamătul norilor, în miezul fulgului de nea sau în ropotul ploilor. De aici încep a se ivi șuvoaie și iar șuvoaie! Susur și murmur mult mai la vale! Și râuri, multe râuri! Și Jiu, și Olt, și Cerna, și Motru, și Dunăre, și mare, și lume, și viață, numai viață! Câte lasă peste zare acest miraculous dar al naturii, de care se leagă firul de viață. El împânzește pământul cu cea mai de preț bogăție, apa. Prin ea se-mbracă muntele cu brazi. Mergi și prinde în pieptul tău respirarea acestor păduri zeificate! E nemaipomenit de crud și-atât de primitor aerul zămislit din trupul lor verde. Să-l prețuim cum se cuvine!
Ce-ar fi Terra, fără apă? Nu-i greu de imaginat. Pustiu și praf, și piatră! Necuvântare și-ncremenire! Mister și deznădejde!
Privește firul ierbii, Omule Bun, și-ți liniștește pasul! Înclină-ți trupul în vălul izvorului și potolește-i dorul de soare și lumină! Păstrează-i cristalină privirea și-ndepărtează cât poți duhurile rele ale arșiței! Ascultă glasul pădurilor și lasă-le nestins vuietul nepieritor, spectacolul miraculos al vieții, păstrează-le ascunsă virginitatea! Admiră zborul și umple cu triluri de păsări luminișurile! Ascultă glasul cerbilor, cată spre culmi să întâlnești vreun salt de ciută și intră prin rămurișuri, să vezi de-i sănătos făgetul! Te minunezi de zbenghiul păstrăvilor în bulboane și simți că-n vaduri râul nu se vaită! Trezește-te-n poiene, apropie-ți miresmele, mângâie cu geana zâmbetul florilor, îmbrățișează plaiul pictat în fragede culori și-ascultă cântecul năvalnic al gâzelor!
Privește insistent ochiul fântânii și vezi de-i cerul pe acolo, pe vatra de pietriș a satului! Roagă-te Domnului s-alunge izul rău al secetei, să scuture la vreme oceanele de nori, să-ndepărteze gândul rău al secetei, să ai iarăși lângă casă, în îndestulare, apa! Du-te pe-ntinderea câmpurilor și mângâie creștetul spicului, scaldă soarele în asfințitul roșului de mac și-ntoarce-ți pașii spre vadul râului scânteietor, printre plete de sălcii și miresme de vară blândă! Urcă-ți gândul până-n frunți de Carpați, cerându-le îngăduință ca nu cumva să-și închidă vanele ramurilor de râuri și izvoare! Mulțumește-le și asigură-i de noblețea gândului tău! Ascultă-ți aproapele și îndeamnă-l la bine!
Căutați, prieteni buni, în taina cuvântului nerostit și nu rătăciți grija pentru limpezirea cerului! Pentru puritatea aerului și strălucirea apelor! Pentru că, niciodată, nu aș vrea să vină vremea când, într-o neașteptată disperare, să fim nevoiți a alege între licărul aurului și strălucirea izvorului curat. Sigur, atunci vom alege izvorul! Pentru că apa este mai prețioasă decât tot aurul din lume! Valoarea ei este incomensurabilă! Apa este viață și numai viață!
