Un cotidian central citând un lider de sindicat de care nu a auzit nimeni face un adevărat caz că profesorii care fac meditaţi la şcoală cu elevii de la clasă ca să ia Bacalaureatul ar trebui plătiţi pentru această muncă. Inclusiv ministrul Ecaterina Andronescu s-a grăbit să promită că va găsi soluţii în acest sens, deşi e vorba de o ilegalitate atâta vreme cât cadrele didactice şi-au încasat salariile lunar pentru fix aceleaşi obiective. Iar dacă ne luăm după rezultate, profesorii respectivi ar fi trebuit să vină cu bani de acasă pentru activitatea didactică prestată.
În ultimul timp dăm vina, în cazul eşecurilor repetate de la examenele naţionale, pe oricine şi pe orice, mai puţin pe cadrele didactice. E adevărat că materia e multă, grea şi uneori inutilă, că mulţi dintre elevii tranziţiei nu ar face faţă pe bune nici rigorilor unei şcoli profesionale, că dascălii sunt prost plătiţi, că învăţământul e subfinanţat dar angajaţii sistemului nu au nici o vină? Să nu ştie nimeni că sunt foarte mulţi profesori care nu au ca principală îndeletnicire decât “paza” elevilor veniţi la şcoală? Să mai amintim de cei care condiţionează o notă de trecere de o “cotizaţie” pentru meditaţii?
Desigur, în multe cazuri cele descrise mai sus sunt dure şi nemeritate. Dar sunt prea multe cadre didactice care nu au citit de prea mult timp o carte, care nu au mai făcut o activitate extraşcolară cu elevii de pe vremea lui Ceauşescu şi a căror preocupare nu este decât venitul lunar, poate prea mare în raport cu munca făcută de unii. Sunt salariile mici în învăţământ, dar unii au grijă să le rotunjească mai mult sau mai puţin legal şi nu aduc plus valoare. Am ajuns o ţară în care toţi ne văicărim pe seama şcolii, dar o vedem-politicieni, dascăli, părinţi, elevi-ca un mijloc de “omorâre” a timpului liber, ca refugiu social. Am mai citat public cazul unor părinţi ocupaţi care nu îi interesa ce a învăţat odrasla la şcoală, ci doar “să fie ocupată” între anumite ore. Şi aici cred că părinţii ar trebui să ceară mai mult de la profesori, ca şi de la urmaşii lor, altfel o să ajungem doar la personaje care le vedem în mediu public şi acum şi nu sunt deloc un exemplu.
Un cadru didactic citat se arată oripilat că nu este plătit pentru pregătirea suplimentară pe care o prestează pe perioada concediului şi refuză să vină. Îndreptăţită reacţia doar până în momentul când şcolile vor avea dreptul să îşi selecteze profesorii. Ca un exemplu, un liceu din Gorj se plasează constant pe ultimele locuri la Bacalaureat pentru că elevii pică de regulă o singură materie iar profesorul respectiv mai are puţin până la pensie. De ce nu se găseşte o soluţie pentru profesorul respectiv şi liceul să nu se închidă odată cu pensia celui invocat, iată o întrebare? Tot spunem că sistemul, că elevi, că…, dar am uitat să lăsăm corigenţi, repetenţi etc. Se plânge dascălul că elevii nu învaţă dar oare ce a făcut ca acest lucru să se schimbe? Aici e nevoie de altceva şi cred că în ultimele decenii au dispărut dascălii de vocaţie, cei care deşi o duceau rău nu ar fi aşteptat un leu în plus de la ministrul de resort. Avem nevoie de domnul Trandafir!
