Poveste despre istoria învăţământului gorjean

Liceul de Băieţi “Tudor Vladimirescu” Târgu-Jiu a apărut în 1919 prin transformarea Gimnaziului Real “Tudor Vladimirescu” în Liceul Teoretic cu acelaşi nume. Cea mai veche şcoală secundară din judeţul Gorj, Gimnaziul Real de Băieţi Târgu-Jiu a luat fiinţă la 1 septembrie 1890 pe baza autorizaţiei dată prin decretul nr 111 din 11 ianuarie 1888 şi a adresei Ministerului Cultelor şi Instrucţiunii Publice, comunicată la Prefectura judeţului Gorj cu nr. 7879/1890 şi primarului urbei Jiu cu nr. 7680 din 23 iulie 1890. Prin decretul regal nr 2413 din 23 iunie 1897 s-a dat gimnaziului numele de Tudor Vladimirescu.

La începutul activităţii, Gimnaziul a funcţionat în clădirea palatului administrativ al oraşului beneficiind în privinţa dotării de o parte din mobilierul ce aparţinuse Şcolii Normale din Târgu-Jiu şi fusese desfiinţată în 1886. Doar în anul 1898 şcoala va avea un local propriu. Clădirea, unde funcţionează şi astăzi Liceul “Tudor Vladimirescu”, a fost construită în perioada 15 iulie 1896-4 octombrie 1898 de către arhitectul Toma Dobrescu. Lucrările definitive cu toate anexele au fost terminate abia la 5 noiembrie 1899.
În primii ani de funcţionare se remarcă prin activitatea depusă profesorul Ştefan Bobancu şi prin sprijinul acordat, Constantin Stanciovici-Brănişteanu.

Liceul în perioada interbelică
Anii Războiului de Întregire Naţională au însenat şi câteva jertfe de marcă printre profesorii acestei şcoli. Profesorul Octavian Ungureanu acordă un capitol special al monografiei acestui liceu eroilor dascăli. Aflăm astfel că directorul Gimnaziului, Tiberiu Popescu, sublocotenent în rezervă, a căzut în fruntea plutonului său, la 10 octombrie în încleştarea de pe Valea Jiului. La datorie a căzut, în 1917, în spitalul de campanie şi profesorul de latină şi română, căpitanul în rezervă Stelian Sterescu. Într-un tabel pe care directorul Gimnaziului Real “Tudor Vladimirescu”, Augustin Crainic, îl înainta Ministerului Cultelor şi Instrucţiunii Publice, la 17  ianuarie 1919, găsim că din numărul total de 20 cadre didactice-bărbaţi ai şcolii, 16 au fost mobilizaţi, dintre care doi şi-au pierdut viaţa.
Abia în 1919, în urma ordinului nr. 105 922 al Ministerului Instrucţiunii şi Culturii, şcoala a fost transformată în Liceu de băieţi. Începutul activităţii liceale din Gorj nu poate fi tratat fără a vorbi de personalitatea primului director al Liceului “Tudor Vladimirescu”, profesorul de matematică C. Roibănescu. Acesta va rămâne în Gorj până în 1938, an în care ocupă direcţia Liceului Casei Corpului Didactic din Bucureşti.
Reputatul professor s-a bucurat de un deosebit prestigiu în rândul elevilor elevilor şi profesorilor pe care i-a îndrumat. Asta cu atât mai mult cu cât principiile sale pedagogice i-au impus să fie intransigent faţă de unele mentalităţi necorespunzătoare din viaţa şcolară.
După război s-a instituit şi comitetul şcolar al liceului menit să gospodărească puţinele resurse financiare pe care le avea şcoala. Întrucât majoritatea elevilor proveneau din mediul rural, s-a impus ca primă urgenţă necesitatea construirii unei clădiri pentru internat, obiectiv în vederea căruia se şi achiziţionase terenul trebuitor. În această privinţă, “Revista Jiului” declanşase la 15 octombrie 1920 campania colectării de fonduri prin subscripţie benevolă. Din nefericire, apelurile lansate de “Revista Jiului” în mai multe rânduri nu au atras pe cei cu bani. Internatul s-a realizat doar în 1937 din fondurile proprii ale liceului şi ceva donaţii.
Până în anul 1928, Liceul “Tudor Vladimirescu” a funcţionat cu clasele I-VIII şi câteva extrabugetare. În urma legii învăţământului din 1928 a fost încadrat ca liceu de tip D cu 12 clase, formulă sub care a funcţionat până în 1933 când a fost încadrat ca liceu de tip D cu 8 clase, menţinându-şi şi celelalte clase ca extrabugetare. După reforma învăţământului secundar din 1934 a fost încadrat ca liceu de opt clase, primind profil real-umanist.
Printre profesorii Liceului “Tudor Vladimirescu” întâlnim: I. I. Căprescu (română, drept); M. Olmazu(română, filosofie); V. Bălu(latină, germană); Gh. Ardeleanu (română,franceză); I. Stănculescu, doctor în litere de la Bruxelles (franceză); Albrecht Pscheidt din Cernăuţi (germană); C. Roibănescu(matematică, cosmografie); B. Mazilu (matematică); C. Mihăilescu (ştiinţe naturale); Archir Iancu(fizică, chimie); Ştefan Bobancu (română); Toma Măruţă(română, latină); Liviu P. Radu (poseda diploma Şcolii de Belle-Arte din Munchen-desen şi caligrafie); I. Molan (muzică vocală); I. Rizu (gimnastică); Dinu I. Vintilă(desen liniar); Ion Mălăescu (religie); Mihail C. Costescu (istorie, geografie) ş.a.

Iuliu Moisil, Ştefan Bobancu şi V. Rola Piecarsky văzuţi de un fost elev
Indiscutabil, începuturile Gimnaziului „Tudor Vladimirescu” se leagă de numele lui Iuliu Moisil, Ştefan Bobancu, V. Rola Piecarsky ş.a. În „Amicul Tinerimii”, I.P. Ţuculescu îşi amintea: „ Domnul Iuliu Moisil era un profesor cu o cultură multilaterală, harnic şi priceput director, ce se remarca prin tactul în conducere şi dragostea faţă de elevi şi de profesiunea sa. Ne preda 2-3 obiecte: limba germană, ştiinţele naturale, fizica sau igiena. (…). Autoritatea morală cu care ne domina, perspicacitatea şi îndemânarea cu care pătrundea în sufletul elevului, erau impresionante. Stăpânea arta pedagogică de a se coborî la nivelul elevului, a-l cuceri pentru o bună conduită, a-i da îndemn la muncă şi sete de viaţă plină de speranţe în viitor. Avea acea şcoală germană, bazată pe cunoaşterea sufletului omenesc, pe disciplină şi perseverare. Cu toată severitatea sa didactică, ştia când şi cum să fie un bun prieten al elevului, în deosebi în afara clasei, unde se interesa de felul său de viaţă: ca hrană, locuinţă şi mediu social la gazdele pe unde era aciuat”. Despre Ştefan Bobancu acelaşi I.P. Ţuculescu îşi amintea: „Niciunul dintre foştii mei dascăli nu mi-au lăsat neştearsă-n suflet impresia omului pasionat de meseria sa, fără a se gândi la răsplata materială.(…).Domnul Bobancu a fost un suflet în care niciodată n-am cetit îndoială şi nedreptate. Cu adevărat ştia carte, precum şi cum s-o comunice elevilor: cu precizie, claritate şi competenţă. Închidea în sufletul său atâta simţire nobilă şi bun simţ, încât suferea, când nu putea repara greşelile altora.”
Tot în „Amicul Tinerimii” găsim o caracterizare a polonezului V. Rola Piecarsky făcută de fostul elev I. P. Ţuculescu: „Era un aventurier, refugiat politic, care a făcut mult bine Gorjului şi a iubit ţara şi poporul nostru, ca cel mai mare Român. În concepţiile lui politice şi de vieaţă, nu făcea nicio diferenţă între patria sa, Polonia, şi între patria-i adoptivă, România.(…) Acest om providenţial pentru vremurile de atunci în deobşte şi pentru plaiurile Gorjului în deosebi, a lucrat cu osârdie, elan şi desăvârşită tragere de inimă pentru un popor ce nu era al lui, dar căruia îi era recunoscător , pentru dragostea cu care l-a primit în mijlocul său. El a realizat pentru neamul nostru atâtea lucruri de seamă, încât ar trebui să scriem o carte întreagă, pentru a le releva amănunţit.”

Au fost directori…
Au îndeplinit funcţia de director al acestui important lăcaş de învăţământ  până la instaurarea regimului comunist profesorii: Constantin I. Roibănescu(1 septembrie 1919-24 august 1921 şi 1 aprilie 1922-15 octombrie 1923), Constantin Michăilescu (24 august 1921-1 aprilie 1922), Archir Iancu (1 septembrie 1925-1 august 1930), Mircea Pârvulescu(1 august 1930-1 decembrie 1933 şi 1 decembrie 1940-1 februarie 1941) şi Teodor Gâlcescu (1 decembrie 1933-24 ianuarie 1938; 12 februarie 1938-1 decembrie 1940; 1 februarie 1941-1 septembrie 1941; 15 februarie 1945-1 septembrie 1948).