Portretul unui politician liberal

Loading

Marea Britanie se apropie de alegeri. Nu mai e mult până când, pe 6 Mai 2010, sistemul bipolar format de ani de zile din Laburişti şi Conservatori se transformă încet dar sigur într-un sistem tripartit în care Liberal-Democraţii vor fi factorul cheie de decizie în stabilirea următoarei configuraţii politice. Nick Clegg este golden boyul politicii britanice, cel care dintr-o persoană obişnuită cu un parcurs încet dar sigur în şi către spaţiul public, a reuşit să devină câştigătorul de facto al ultimelor dezbateri televizate, în faţa premierului în funcţie Gordon Brown şi liderului conservator David Cameron. Niciunul dintre ei nu se aştepta ca tânărul de 43 de ani să pună punct erei de dominaţie polarizate a politicii britanice formată din coloşii conservatori şi respectiv laburişti. După 78 de ani, Marea Britanie poate întâmpina din nou un premier liberal, ultimul fiind Lloyd George.
Mesajul său e cât se poate de simplu: Eu cred într-o politică nouă. Ei cred într-o politică veche. Este o alegere clară! Unul din obiectivele principale ale lui Clegg va fi să reformeze sistemul electoral britanic, transformând actualul sistem majoritar depăşit, de tipul first-past-the post, în care câştigă candidatul cu cel mai mare număr de voturi din fiecare colegiu. Motivul schimbării e în mod clar faptul că acest tip de sistem electoral nu duce la reprezentarea proporţionalăa votanţilor. Revenind la Nick Clegg, parcursul său profesional a fost următorul: jurnalist, parlamentar european (1999-2004), lobbyist (2004-2005), parlamentar in Parlamentul Marii Britanii (2005-prezent) şi preşedinte al Partidului Liberal Democrat (din 2007). Este căsătorit cu o spaniolă frumoasă pe nume Miriam Gonzalez Durantez, aducând un plus de exotism în peisajul britanic scrobit.
Promovând o platformă de centru, cu accente de centru-stânga, menţinând însă un liberalism ferm la nivelul valorilor libertăţii individuale, toleranţei şi dezvoltării sociale, Nick Clegg poate fi politicanul de care acum Marea Britanie are nevoie, la fel cum poate a avut nevoie de Tony Blair în 1997. Este interesant însă cum se va derula în continuare lupta strânsă cu ceilalţi doi lideri, Gordon Brown şi David Cameron, cu care  a ajuns acum cel puţin la egalitate ca scor electoral.