Policlinica Târgu Jiu, șantier în lucru

Există prea puţini oameni care să nu se fi lovit, măcar o dată în viaţă, de realităţile crude din spitalele româneşti şi care să nu se fi gândit, atunci, cum ar fi să poată fi trataţi într-un spital normal, aflat în concordanţă cu standardele Uniunii Europene, fără a fi nevoiţi, pentru aceasta, să ia cu maşina personală drumul Vienei.

Spitalul Județean Târgu Jiu ar fi trebuit să sesizeze că unul dintre angajați participă la licitație cu propria firmă
Spitalul Județean Târgu Jiu ar fi trebuit să sesizeze că unul dintre angajați participă la licitație cu propria firmă

Tocmai în această idee au fost demarate, în ultimii ani, o serie de proiecte de reabilitare, cu fonduri europene, a mai multor unităţi spitaliceşti din ţară. O idee nobilă şi mai mult decât binevenită, atâta timp cât ar fi pusă în aplicare ca atare.
Un astfel de proiect, de „reabilitare, modernizare şi echipare a ambulatoriului spitalului”, a fost aprobat spre finanţare, acum doi ani, în cadrul Programului Operaţional Regional şi la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgu Jiu, o unitate care s-a remarcat în ultima vreme mai degrabă prin notorietatea negativă avută la nivel naţional.

Un proiect cu multe  ”ciudăţenii”

A fost, însă, un proiect care a pornit din start cu stângul. La licitaţia organizată de Consiliul Judeţean Gorj, beneficiarul „de facto” al lucrării (spitalul din Târgu Jiu aflându-se în directa coordonare a acestuia), s-a înscris o singură firmă, S.C. Conexvil S.A. din Râmnicu Vâlcea, fapt cel puţin ciudat, având în vedere că „miza” era acordarea unui contract în valoare de peste 12 milioane de lei.
La o simplă căutare pe internet pentru a ne clarifica asupra societăţii câştigătoare, frapează în primul rând detaliile despre dificultăţile serioase pe care le-a avut aceasta în trecut în a-şi onora contractele: în luna august 2011, la momentul câştigării licitaţiei, aceasta figura la Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vâlcea cu debite în valoare de 717.000 lei, iar în 2012 deja apăreau prin presa locală din Vâlcea articole despre întârzierile de salarii ale angajaţilor şi incapacitatea acesteia de a-şi finaliza lucrările demarate la nivelul unui cunoscut liceu din oraş. Nu putem decât să ne întrebăm cum a putut o firmă, cu datorii la bugetul de stat şi cu evidente probleme, să câştige un contract de o asemenea amploare.
Însă „ciudăţeniile” din jurul acestui proiect finanţat cu fonduri europene nu se opresc aici. Contractul pentru dirigenţia de şantier a fost obţinut de către A&B Consreal, o societate înfiinţată în 2010, cu nici măcar un an înaintea licitaţiei în cauză.
Despre această a doua societate, „săpând” un pic, am descoperit că a obţinut contractele de dirigenţie de şantier de la toate lucrările finanţate din fonduri europene pe care Consiliul Judeţean Gorj le gestionează la nivelul spitalului şi al direcţiei de asistenţă socială din judeţ şi că administratorul său, Viorel Apostol, este şi şef al biroului tehnic din cadrul Spitalului Judeţean. Birou tehnic care avea cunoștință despre realizarea caietelor de sarcini care au stat la baza licitaţiilor în cauză. Curată situaţie de incompatibilitate, ar putea spune unii…răuvoitori.

Policlinica Târgu Jiu mai mult închisă pentru renovări, decât deschisă
Policlinica Târgu Jiu mai mult închisă pentru renovări, decât deschisă

Mai e mult de lucru

Şi, după cum ne învaţă înţelepciunea populară, orice lucru care începe rău va continua la fel. La fel s-a întâmplat şi în cazul lucrărilor. Reabilitarea  ambulatoriului spitalului judeţean din Târgu Jiu, care ar fi trebuit finalizată la 23 februarie 2013 se află, chiar şi la ora actuală, din cauza numărului mic de muncitori alocat, departe de a îndeplini acest deziderat.
S-a ajuns chiar şi la situaţia hilară ca, în noiembrie 2012, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, Ion Călinoiu, să realizeze o festivitate de inaugurare a cabinetului de pediatrie din cadrul ambulatoriului spitalicesc, abia primul (!) din cele peste 10 cabinete ce trebuie renovate.  În acest ritm,  am putea estima că lucrările vor fi definitivate în vreo nouă ani de zile…
Dar problemele nu se opresc nici măcar aici. Aparatura medicală, ce urmează a fi utilizată în ambulatoriu, achiziţionată şi ea în cadrul proiectului, nu are documentele de certificare necesare pentru a fi utilizată în România. De asemenea, conform unor surse din cadrul Consiliului Judeţean Gorj, deşi mai degrabă au stat, cei de la Conexvil au primit, până acum, sume serioase din rambursările acordate de autoritatea de management a Programului Operaţional Regional pentru activităţile desfăşurate, printre care se numără, spun gurile rele şi destule lucrări nerealizate, dar decontate. Dacă lucrurile stau chiar aşa sau nu, numai anumite instituţii de stat abilitate vor putea stabili. Dar dacă este adevărat, cel care dă primul  „verde” pentru plăți este dirigintele de șantier, care ar trebui să semneze situațiile pe faze de lucrări numai după ce constată că acestea au fost executate.
Într-un final, în afară de a găsi vinovaţii pentru toate acestea, rămâne evidența: o lucrare lansată cu mare forfotă, girată de la cel mai înalt nivel, pare să treneze acum la infinit. Principalele victime: pacienţii care sunt nevoiţi să-şi croiască drum zilnic prin molozul din policlinică şi medicii ale căror cabinete sunt mutate cu lunile, dintr-o parte în alta, până le vine celor de la Conexvil cheful de muncă.
Undeva, la orizont, Europa ne apare tot mai mult ca o himeră îndepărtată…


CONEXVIL, greu de contactat
Pe seama acestui material am încercat să luăm punctul de vedere al tuturor celor implicaţi, mai ales că în chestiunea fondurilor europene s-a dovedit că nu este de glumit. Atât puţinii muncitori de pe şantier cât şi o doamnă contabilă de la firma Conexvil ne-au îndrumat spre un domn Georgescu, responsabilul de lucrare din câte am înţeles, care la început a încercat o justificare prin telefon cum că lucrările au început târziu, după care legătura s-a întrerupt, iar acesta nu a mai răspuns la telefon.
În privinţa dirigenţiei de şantier am putut afla că reprezentantul acestei firme, Viorel Apostol, lipseşte de ceva timp din judeţ din motive medicale şi nu poate fi contactat.
Poziția oficială a Consiliului Județean Gorj, exprimată prin vocea purtătorului de cuvânt, Oana Paloș, este că lucrările de la Spitalul Județean au depășit termenul inițial de execuție stabilit prin proiect, dar se lucrează acum pe un grafic actualizat și în conformitate cu cerințele de calitate impuse.