Munţii Vâlcanului îşi coboară pădurile şi pereţii prăpăstioşi până în margini de râu. Apa susură uşor sub cuşmele steiurilor sălbatice. Spre apus, se înalţă tihnit muntele Piatra Cloşani, asemuit cu două pălării cuminţi uitate de mii de ani aici, între valuri carpatice şi vuiet de ape. Sub cerul albastru al toamnei, culmile acestor munţi te determină să-i compari cu spinarea unui dromader obosit de timp care, îngenunchiat de drumul preistoric, s-a oprit să veşnicească aproape de cântecele Motrului.
Aici, în preajma frumuseţilor de poveste ale satului Cloşani, cu locuri şi fapte adormite în foşnet de hrisov şi-n nepieritoare şoapte de legendă. Se găsesc şi azi mărturii care amintesc de Tudor Vladimirescu, cu întâmplări din vremea vătăşiei plaiului, pe la anul 1820. Amintirea Slugerului dăinuie şi în blazonul morilor înşirate până odinioară pe cursul viforos al ierugilor din sat. Localnicii îţi istorisesc cu mândrie despre fapte petrecute în vremea lui Tudor din Vladimir şi cred că aceşti munţi sunt adevărata heraldică a ţinutului.
A venit iarna în munţi
De vrei să intri în altarul lor, este bine să-ţi alegi anotimpul şi să chibzuieşti bine urcuşul spre vârfuri. Încerci iscusinţa paşilor căţărându-te pe cărăruia de pe costişă, printre uluci şi piatră sură până-n şaua din Măgură, să te vezi deasupra satului. Ori vei merge pe Motrişor, să ajungi la Izvorăle şi de acolo, pe panta mai domoală a versanţilor, mereu mai sus, spre vârfuri. Semeţia şi forma distinctă a acestor munţi pot fi admirate de la mare depărtare, în dimineţile clare când răsăritul revarsă lumină limpede peste faţa pământului. Din dealurile Cărbuneştilor, ori din Bujorăscu, pe oglinda zării, ţi se desenează imaginea mirifică a munţilor Piatra Cloşani. Pălăria lor se conturează dincolo de zarişte, sub genele văzduhului, şi atrage privirea trecătorului prin ineditul apariţiei în peisaj, prin vietăţile şi curiozităţile naturale găzduite în acest areal geografic.
Drumeţul pătrunde într-un peisaj plin de mistere şi unicităţi specifice rezervaţiilor. Pe cărărui cu izvoare, umblate de oile şi caprele sătenilor, de paşii sălbăticiunilor ori de vânătorii aventuraţi după urşi şi ciute, te vei agăţa încet-încet de tâmpla muntelui bogat în atâtea minuni de floră rară. Întâlneşti aici arbuşti protejaţi ca mojdreanul, alunul turcesc, scumpia, ierburi tămăduitoare precum scumpia, ţintaurul, aglicea. Poţi să cutreieri aceste meleaguri tot anul, mai puţin peste iarnă, dar în modul cel mai fericit la îngemănarea lunilor mai şi iunie, ori august cu septembrie. În aceste perioade vei culege din generozitatea naturii adevăratele ei comori. Eşti pe drumul sălaşelor, acele conace la care se-ntorc ţăranii primăvara, să-şi rostuiască ţarina. Treci mai întâi pe lângă conacul lui Toi din Motru Sec, cel mai cunoscut vărnicer din zonă. Urmezi conacele lui Cojocaru, Ivaşcu, Spăimuş şi Sandu, pe Valea Izvorăle, în sus, până la arboretul din Preluci şi de acolo, prin pădurice, până în rariştea cu brazi din faţa golului alpin.
Vei trăi clipe de rară încântare în mirajul acestui relief. Păşeşti printre lapiezuri şi galerii ciudate, multe flori ocrotite de lege, sari peste ogaşe repezi, peste brâne şi praguri sculptate de apă în duritatea pietrei. Străbaţi locuri prin care, în milioane de ani, valurile Mării Tethys au şlefuit şisturile şi calcarele jurasice, să lase ţinutului văi spectaculoase, avene, ponoare, sohodoale şi peşteri. În adâncimile calcaroase ale versantului estic vei întâlni Peştera Cloşani, una dintre cele mai frumoase din România.
La Piatra Mare
Acest munte îşi are fascinaţia lui. Privirea îţi este aţintită spre creastă. Treci de ultimele pâlcuri de brazi, peste câteva tufişuri de jnepeni scunzi, asaltezi pieptiş panta şănţuită de şiroiri să te înalţi pe primul pisc de piatră al muntelui-pălărie. Eşti pe Piatra Mare, la 1 421 metri altitudine. La o singură pâlpâire de rază solară, spre apus, se iveşte alt pisc. Este vârful Piatra Mică. Are doar 1 163 metri mai sus de nivelul mării!
Ochii dornici de întâlniri mirabile şi imagini rare caută în vastitatea panoramei repere şi frumuseţi noi. Vârfurile cu ţinută policromă, cu îmbinări armonioase între culorile sure ale stâncilor, verdele şi ruginiul ierburilor, cu albastrul azurului, veghează ca nişte turnuri singuratice împrejurimile. Sub ele se lasă genunile, prăpăstiile şi ruperile hilare de stânci, peste care doar vulturii şi şoimii găsesc loc prietenos. Mai jos, se ramifică văile Dobrotei, Merişorului, Gorganului, Caprei. Peste valuri de păduri şi vârfuri priporoase, se zăresc Munţii Godeanu cu vârful Gugu. În depărtări de orizont se conturează Munţii Oslea, cu legendarul vârf Piatra Iorgovanului. Mai aproape sunt Munţii Cernei, Munţii Mehedinţiului, cu Piatra lui Stan, remarcaţi prin expunerea abrupturilor calcaroase. Se văd ca pe hartă toţi munţii, presăraţi cu averi şi sălaşe întemeiate în luminişuri, prin şerpuirea văilor şi umbra codrilor.
Spre nord, se distinge ochiul de lumină al lacului de la Valea Mare. În zilele senine, aici se îmbăiază soarele când trece spre chindie. La răsărit se deschide Valea Motrului, ca un fir argintiu strălucind în treacăt de peisaj. Salba de sate coboară de-a lungul râului, lăsând lângă munte toată faima Plaiului Cloşanilor. Prin preajmă, se aud ecouri din cântecele Motrului. Suntem pe linia imaginară a Paralelei 45. Jos, pe vale, satul se pregăteşte de iarnă. La Cloşani, pădurea cade pe case. În sobe arde deja focul!